Articole din rubrica Biserica, Ştiri
Biserica ”Sf. Ierarh Nicolae” din Durlești în veșmânt de sărbătoare
Ziua pomenirii Aducerii Moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae de la Mira Lichiei la Bari, sau cum i se mai spune în popor Sfântul Nicolae de Vară, a fost una deosebită pentru creștinii din Durlești – toată suflarea binecredincioasă a localității s-a adunat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, pentru ca mai apoi să fie prezentă la ceremonia…
10:26, joi, 23 mai, 2013 | Continuarea
La mănăstirea Curchi a fost semnat Acordul de colaborare între Academia de Științe a Moldovei și Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove
Mănăstirea Curchi a găzduit în după amiaza zilei un eveniment de o importanță majoră atât pentru Mitropolia Moldovei, precum și pentru Academia de Științe a Moldovei, instituție cu care a fost semnat un acord de colaborare pe un termen de cinci ani. Documentul a fost semnat de către Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir și Președintele…
3:09, miercuri, 22 mai, 2013 | Continuarea
Onomastica Ioan, cei mai cinstiţi sfinţi ai Bisericii cu acest nume în ţara noastră
Toţi oamenii sunt chemaţi să devină sfinţi, dar devin sfinţi numai cei care răspund chemării Mântuitorului Hristos şi cultivă comuniunea lor de iubire cu Dumnezeu, Cel Unul Sfânt, şi cu semenii lor. Sfinţii sunt prietenii cei mai intimi ai lui Dumnezeu şi cei mai buni dintre oameni. Sfântul este purtătorul dragostei lui Hristos pentru lume…
9:07, marți, 21 mai, 2013 | Continuarea
Seară comemorativă la Comrat consacrată Sf. Mitropolit Serafim (Ciceagov) și Protoiereului Mihail Ceachir
Cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Anatolie de Cahul și Comrat, la 19 mai a avut loc o seară comemorativă consacrată Sf. Mitropolit Serafim (Ciceagov) și Protoiereului Mihail Ceachir. Evenimentul a fost prilejuit de aniversarea a 200 de ani de la înființarea Eparhiei de Chișinău și Hotin, precum și serbarea celor 75 de ani de la trecerea…
10:07, marți, 21 mai, 2013 | Continuarea
Slujbă Arhierească la Mănăstirea Zăbriceni cu prilejul sărbătoririi Sfîntului Ocrotitor al Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni
Luni, 20 mai 2013, în săptămîna a III-a după Paști, Mănăstirea „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni, Edineț, a găzduit un fastuos serviciu divin prilejuit de sărbătorirea Sfîntului Ocrotitor al Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni – Sfîntul și Dreptul Nicodim, ucenicul de taină și prietenul Mîntuitorului, prăznuit Duminică. Sfînta Liturghie Arhierească a fost…
10:41, luni, 20 mai, 2013 | Continuarea
Festivalul cântecului pascal „Hristos a înviat” și expoziția „mâinile mamei” desfășurat la Hîncești
A devenit deja o tradiție frumoasă ca în fiecare an de Duminica Mironosițelor, cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în Episcopia noastră să se desfășoare Festivalul Cântecului Pascal “Hristos a Înviat” și expoziția de Paști “Mâinile Mamei”. Aflată la a VIII-a ediție în acest an, expoziția a propus spre atenția vizitatorilor produse de panificație tradițional-pascale, brodături,…
5:54, luni, 20 mai, 2013 | Continuarea
Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove cere anularea Legii privind egalitatea de şanse
Peste 2000 de creștini s-au adunat în scuarul Catedralei din centru Capitalei pentru a ţine rugăciuni şi a cere autorităţilor anularea Legii asigurării egalităţii. Tedeumul a fost oficial de Înaltpreasfinţitul Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove, fiind înconjurat de un impunător sobor de preoți. „Astăzi este o zi de duminică, o zi de…
11:17, duminică, 19 mai, 2013 | Continuarea
Protest bisericesc împotriva homosexualilor
Marşul gay-lor şi lesbienelor au scos în stradă sute de enoriaşi din ţară, călugăriţe, preoţi, în frunte cu Mitropolitul Vladimir. Aceştia s-au rugat, în scuarul Catedralei Metropolitane, pentru binecuvântarea autorităţilor îndemnându-le să anuleze legea asigurării egalităţii şanselor. Tot în scuar, Mitropolitul a dat citire declaraţiei sinodului bisericii care include revendicările faţă de autorităţi, dar şi avertizarea potrivit căreia dacă legea nu va…
10:34, duminică, 19 mai, 2013 | Continuarea
Curtea de Apel a INTERZIS organizarea marşului homosexualilor în centrul Capitalei
Curtea de Apel a decis să nu permită organizarea unui marş al homosexualilor în centrul Capitalei. Reprezentanţii minorităţilor sexuale vor putea desfăşura o întrunire la Teatrul Verde. Organizaţia GenderDoc-M a declarat că va ataca la CEDO decizia Curţii de Apel. Publika.md aminteşte că mâine, comunitatea gayilor şi lesbienelor din Moldova urma să organizeze festivalul Curcubeul peste Nistru, eveniment…
8:28, sâmbătă, 18 mai, 2013 | Continuarea
Invitație la sărbătoarea cântecului pascal ”Învierea – chemarea luminii și iubirii”
În Duminica Mirononisițelor, 19 mai, ora 15.00, sunteți așteptați la biserica ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, la o sărbătoare de suflet închinată Învierii și prăznuirii zilei femeilor creștine. Vor participa câteva coruri bisericești și grupuri vocale din Centrele comunitare pentru copii și tineri din capitală. Nădăjduim să aducem lumină și căldură duhovnicească celor care ne vor onora cu prezența. Hristos a…
6:22, sâmbătă, 18 mai, 2013 | Continuarea
În atenția creștinilor! Obștea mănăstirii Sireți, s. Sireți, r. Strășeni, Rep. Moldova, aduce la cunoștință…
În atenția creștinilor! Obștea mănăstirii Sireți, s. Sireți, r. Strășeni, Rep. Moldova, aduce la cunoștință că în rețeaua de socializare Facebook de ceva vreme a fost creat un cont fals pe numele ierodiaconului Iosif, viețuitor al acestei mănăstiri. Id: ierodiacon iosif https://www.facebook.com/ieromonah.iosif?fref=ts De pe acest cont sunt lansate comentarii cu înjurături și diferite materiale obscene. Rugăm…
9:58, sâmbătă, 18 mai, 2013 | Continuarea
Ședința extraordinară a Sinodului BOM (în legătură cu tentativa de organizare a unei parade gay în capitală la data de 19 mai a.c de către comunitatea LGBT din Moldova)
În dimineața zilei, Arhiereii Bisericii Ortodoxe din Moldova s-au întrunit într-o ședință extraordinară a Sinodului, prezidată de către Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir, pentru a discuta una dintre cele mai stringente probleme care preocupă opinia publică autohtonă la moment – Legea anti-discriminare și efectele ei. În această ordine de idei, s-a dat o atenție sporită…
5:34, vineri, 17 mai, 2013 | Continuarea
Presa bisericească din secolul XX prezentată de jurnaliştii de la USM
Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a USM a prezentat principalele publicaţii periodice bisericeşti din sec. XX din spaţiul dintre Prut şi Nistru. Prezentarea a avut la cursul ţinut de dna Silvia Grossu, dr. conf. univ., din cadrul Catedrei Comunicare. Astfel, studenţii anului I au amenajat aula cu icoane, ziare şi revistă de epocă,…
4:41, vineri, 17 mai, 2013 | Continuarea
În comuna Băcioi se va înălţa un nou lăcaş
Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, în sectorul Străisteni din com. Băcioi, mun. Chişinău, a fost sfinţit locul pentru Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, parte component a parohiei „Sfinţii Voievozi” din aceeaşi localitate. Slujba de sfinţire a fost săvârşită de un sobor de preoţi, în frunte cu preotul Pavel Borşevschi,…
12:44, joi, 16 mai, 2013 | Continuarea
În Duminica Mironosițelor la Chișinău va fi organizată o acțiune publică în stare de rugăciune a creștinilor, întru susținerea valorilor familiei tradiționale
Astăzi, în sala de ședințe a Palatului Mitropolitan, s-a reunit Comisia Sinodală pentru Probleme Morale și Sociale. În cadrul evenimentului, participanții au discutat mai multe probleme, printre care și efectele aplicării și interpretării lărgite a Legii privind egalitatea de șanse. Astfel, s-a constatat efectul nociv din punct de vedere social al propagării agresive a principiilor…
10:15, miercuri, 15 mai, 2013 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare prot. Iulian Rață, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la hirotonia în treapta de preot
Alătură-te Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, Ediția a VII-a
Peste 120 de copii de la grădinița ABC s-au împărtășit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești