Centrul medicilor de familie nr.11 din sectorul Rîșcani al Capitalei și-a sarbatorit hramul
17:38, joi, 22 noiembrie, 2018 | Cuvinte-cheie: medici creştini, slujire in spital

În ziua cinstirii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Centrul medicilor de familie nr.11 din sectorul Rîșcani al Capitalei și-a sarbatorit hramul.
Cu acest prilej, preotul Marin Cij, paroh al bisericii în construcție „Sf. Arhanghel Mihail” din mun. Chișinău și președinte al Sectorului Sinodal Asistenţă Spirituală în Instituţiile Medicale a fost invitat de către conducerea Centrului, pentru a oficia o slujbă de binecuvântare a instituției și a personalului medical.
În cuvântul de învățătură rostit după săvârșirea slujbei de sfințire, preotul Marin a apreciat că acest Centru medical „este de mare folos tuturor celor care îi pășesc pragul, mai ales în situația în care populația are nevoie de mai multă îngrijire medicală și într-o vreme în care foarte mulți medici din Republica Moldova au plecat în străinătate.
Astăzi mai mult ca niciodată, este nevoie ca medicul să fie deodată priceput din punct de vedere al științei medicale, dar și un om care e conștient de faptul că medicul tratează, dar Dumnezeu vindecă”.
La final, părintele Marin i-a felicitat cu prilejul sărbătoriri hramului pe cei care au pus bazele acestui centru: „Vă dorim ca Bunul Dumnezeu să vă ocrotească și să vă dăruiască tuturor celor care vă osteniți aici multă dăruire de sine”.







Având binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Părinte și Mitropolit Vladimir, președintele Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale,...
Având binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Părinte și Mitropolit Vladimir, PS Părinte Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat...
A devenit tradiţie ca medicii ginecologi din Timişoara să nu mai facă intreruperi de sarcină în Săptămâna Mare. Și nu...
Dr. Ionel Cioată mărturisește cum a renunțat să mai facă avorturi – Domnule doctor, cum L-aţi cunoscut pe Hristos? –...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova