Despre cele patru fapte bune de care se ţine seama la mântuirea omului
12:05, joi, 22 octombrie, 2020 | Cuvinte-cheie: cum sa ne mantuim, curăţia trupească, faptele bune, invatatura de folos, lucrarea mâinilor, mantuire, postul, proloage, rugaciunea

Întru această zi, cuvânt despre fapta bună pe care,câştigând-o, omul se mântuieşte.
Sunt patru fapte bune de care se ţine seama la mântuirea omului: postul, a se ruga adeseori Domnului, lucrarea mâinilor şi curăţia trupească; la acestea patru se împotriveşte diavolul.
Prin cea dintâi, adică prin mâncare, a ispitit pe Adam în Rai. Prin a doua, nerugându-se Domnului, i-a dat lui Adam ruşine şi teamă de Dumnezeu şi l-a făcut a se ascunde şi a nu veni înaintea Lui, ca nu cumva, închinându-se înaintea lui Dumnezeu, Adam, să primească iertăciune de păcatul său.
După ce a fost izgonit Adam gol din Rai, încă şi prin goliciunea aceea voia diavolul să-l surpe pe om în alt păcat, adică în deznădejde voia să-l ducă pe el. Dar iubitorul de oameni Dumnezeu, ştiind mai dinainte facerea de rău a diavolului, a dat lui Adam lucru, aşezându-l pe om în Rai, ca să-l păzească şi să-l lucreze, zicându-i: „Lucrează pământul din care ai fost luat!” Iar Adam, îngrijindu-se de lucru, a lepădat meşteşugirea cea rea, a diavolului.
Deci, fiind biruit în aceasta, diavolul a semănat gând rău şi în curăţia trupească, că a făcut a se împodobi fetele lui Cain şi a făcut să cadă în desfrânare cu dânsele pe fiii lui Set şi a spurcat curăţia trupească. Drept aceea şi Scriptura zice: „Intrat-au fiii lui Dumnezeu la fiicele oamenilor.” Că atunci când omul îşi păzeşte trupul curat, fiu al lui Dumnezeu este, nespurcând făptura mâinii lui Dumnezeu.
Drept aceea, sârguiţi-vă la lucrul mâinilor, ca nu în nelucrare să ne afle pe noi diavolii şi să ne înşele. Iar de va păzi cineva aceste patru fapte bune: postul, rugăciunea, lucrul mâinilor, curăţia trupească, arătat este că fiu al Luminii şi moştean al Împărăţiei cerurilor este, întru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava.
Din Proloage, http://www.ortodoxism.ro/


Un bărbat veni la duhovnicul său să se plângă: – Părinte, nu o mai suport! Îi merge gura toată ziua....
Întru această zi, învăţătură despre pace şi dragoste, care sunt mai bune decât toate Smeriţi-vă fraţilor, şi iubiţi-vă unul pe...
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Vasilie cel Mare Cum voi fi împreună cu Iov, eu, care n-am primit, cu...
S-a suit, odată, ava Daniil, cel de la Schit, cu ucenicul său, în Tebaida de Sus, la pomenirea lui ava...
Este mai rău să pierzi Împărăția Cerurilor decât să fii piedepsit cu chinurile iadului. Viața virtuoasă dă strălucire, nu bogăție...
“Ce-i aia disperare si deznadejde? Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune așa, că “eu n-am să mă...
Dacă urmarea voastră nu va fi după puterea Sfintei Scripturi, atunci nici spre un folos nu vă va fi vouă...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău