Duminica după Botezul Domnului la Mănăstirea Suruceni

Duminica după Botezul Domnului a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Pasajul evanghelic al acestei Duminici ne vorbeşte despre începutul propovăduirii Domnului (Mt. 4, 12-17) și îndemnul Său adresat contemporanilor, dar și nouă tuturor: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!”

Cum ar trebui să înţelegem noi acest îndemn: «pocăiţi-vă»? Foarte mulţi confundă părerea de rău cu pocăinţa, „un cuvânt devenit „cenușăreasă“ în mai toate limbile, fiindcă omul, de când cu căderea lui Adam de la lumina lui Dumnezeu, continuă neîntrerupt să cadă. Noțiunea de pocăință, cuvântul „pocăință“ a devenit cenușăreasa limbii fiindcă oamenii – observ cu amărăciune, din toată viața mea și din ce m-a înconjurat – nu mai știu ce este. Și nu mai știm să trăim pocăința și de aceea am pierdut și noțiunea ei. Am redus pocăința la niște manierisme etico-morale sau, în cel mai bun caz, la o atitudine morală. Dar vreau să zic că, dacă ne reducem numai la moralitate, nici nu a început acea călătorie către veșnicia lui Dumnezeu, care în limbajul Bisericii și în înțelesul adânc al cuvântului, așa cum l-au înțeles Părinții Bisericii, se numește pocăință,” ne spune părintele Rafail Noica.

Pocăința nu este doar o părere de rău cu privire la săvârșirea unor păcate, ci este o stare duhovnicească permanentă, care reprezintă îndreptarea omului spre Dumnezeu, lupta pentru vindecarea de patimi și revenirea la starea primordială. Pocăința este noua direcție duhovnicească bună, care trebuie să îl însoțească pe om până în clipa morții.  Ea trebuie să reprezinte trecerea dinamică de la starea contra firii a patimilor și a păcatului la starea de virtute și de firesc a omului, este aversiunea totală față de păcat și întoarcerea spre Dumnezeu.

Arhim. Zaharia Zaharou vorbind despre pocăinţă menționează: „Ea deschide inima adâncă a omului înaintea lui Dumnezeu, ca să se sălăşluiască în ea harul Duhului Sfânt. Când omul primeşte acest har, trăieşte începătura celei de a treia naşteri, a aceleia în care devine el însuşi împreună-lucrător al lui Dumnezeu pentru înnoirea sa. Atunci dobândeşte omul starea lui Hristos; îl primeşte în inima lui pe Hristos, Care Se face El Însuşi slujitor al mântuirii omului; i se deschid ochii sufletului şi îl vede în chip diferit pe Dumnezeu şi pe aproapele”.

Astfel, „pocăiți-vă!” este un îndemn spre îndreptarea vieții, spre îndreptarea către Dumnezeu, adresat întregii omeniri închise în orizontul strâmt al orbirii duhovnicești. Biserica ne repetă acest mesaj prin Sfinții ei, care nu doar au auzit cuvintele Domnului Iisus Hristos, după cum se întâmplă cu mulți dintre noi, dar și-au făcut din ele călăuză de viață. Unul dintre ei este Sfântul Isaac Sirul, care ne spune: „Dacă toți suntem păcătoși și nimeni nu e deasupra ispitelor, nici una dintre virtuți nu e mai înaltă ca pocăința. Lucrul ei nu se poate sfârși niciodată. Căci ea li se potrivește tuturor, păcătoșilor și drepților, totdeauna, dacă vor să dobândească mântuirea. Și nu este nici un termen al desăvârșirii ei, pentru că desăvârșirea chiar a celor desăvârșiți este nedesăvârșită”.

Astăzi Biserica dreptmăritoare îl cinstește pe Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești, singurul călugăr athonit român trecut în rândul sfinţilor. Cu ocazia Sărbătorii, credincioșii au avut posibilitatea să se închine la părticele din moaștele Sfântului Antipa, păstrate cu evlavie și dragoste la Mănăstirea Suruceni.

Sursa: https://manastireasuruceni.md/