Dumnezeu a venit în lume să umple suferinţa umană de prezenţa Lui
13:03, marți, 6 septembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: credința în Dumnezeu, meditație, Părintele Cheorghe Calciu, prezența lui Dumnezeu, suferinţă, suferinţa sufletelor

În fiecare zi strigam la Dumnezeu: „Doamne, uşurează suferinţa!” Şi în loc de răspuns, de uşurarea suferinţei, aveam o suferinţă şi mai mare. Aşa ani de zile. Şi vedeam că toţi mureau în jurul nostru şi ne gândeam că mâine murim şi noi. Dar am ieşit afară.
Problema suferinţei şi a sensului ei, să zicem că Biserica o rezolvă. Spunem: „Domnule, suferinţa e de la Dumnezeu”, şi o acceptă. Este mult mai uşor să spui decât să suferi. Am ieşit afară, am trecut în Occident, am mers pe la biserici, am vorbit despre ce s-a întâmplat în închisoare şi pe urmă m-am întrebat:
„De ce suferinţă? De ce suferinţă? De ce suferinţă? Ce păcate a făcut poporul român sau rus ca să aibă o suferinţă aşa de atroce? În timp ce noi, în Occident, în America, trăim în belşug, avem viaţă bună, suntem păcătoşi, practicăm pervesiuni şi trăim fericiţi. Ce s-a întâmplat? De ce? Ce păcate a făcut poporul român?” Era întrebarea pentru mine.
Într-o mănăstire protestantă din Elveţia am găsit o cărticică cu citate din diverşi autori. Şi am găsit şi un citat din Paul Claudel, care pentru mine a fost o revelaţie. Paul Claudel spune aşa:
„Dumnezeu n-a venit în lume ca să pună capăt suferinţei umane. El n-a venit în lume nici măcar să explice suferinţa. Dumnezeu a venit în lume să umple suferinţa umană de prezenţa Lui”.
Şi atunci am înţeles de ce Dumnezeu ne-a dat suferinţa, de ce nu ne-a uşurat-o atunci când I-o ceream. Pentru că, cu cât sufeream mai mult, cu atât prezenţa Lui era mai mare în inima noastră.
Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Suferinţa ca binecuvântare, Editura Cathisma, Bucureşti, 2008, pp. 80-81


Nu-ţi pune nădejdea în grămezile de bani, ci în Dumnezeu, Cel ce se îngrijeşte neadormit de toate şi, mai vârtos,...
După cum văd, toată lumea aleargă spre cel viclean, ca și păcătosul spre păcat. Neînfrînați sunt oamenii, – și popor...
“Dimineața eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine, și aștept” (Psalmul 5:3) Poate crezi că duci lumea pe umeri, dar nu...
Doi oameni alergau ca să-și scape viața. Erau disperați; la un moment dat unul cade, celălalt se apropie repede și-l...
Fiecare zi este o binecuvântare, mai ales atunci când sufletul știe acest lucru și este recunoscător pentru darul primit. Fiecare...
Jurnalistul de televiziune Dan Negru l-a jignit pe cunoscutul savant Stephen Hawking. Când a auzit că notoriul om de știință...
„E imposibil să rezolvi o problemă la nivelul la care a apăru”, arată savanţii. „Trebuie să ajungem deasupra problemei, ridicându-ne...

ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, la Catedrala Mitropolitană
ÎPS Mitropolit Vladimir a primit vizita ÎPS Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de Cahul și Comrat
În curs de apariție: Calendarul creştin-ortodox pentru anul 2026 – „Vrednicii ostenitori ai Bisericii”
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Siluan cu ocazia aniversării a nouă ani de slujire arhierească
Mănăstirea Căpriana găzduiește concertul susținut de Dr. George Patronas și corul „Chorostasia & Evdromuntes” din Tesalonic, Grecia
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit în Duminica a XXI-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Mesaj de felicitare adresat Excelenței Sale, Domnului Alexandru Munteanu, Prim-ministru al Republicii Moldova