În comuna Băcioi se va înălţa un nou lăcaş
12:44, joi, 16 mai, 2013 | Cuvinte-cheie: comunitate, preot

Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, în sectorul Străisteni din com. Băcioi, mun. Chişinău, a fost sfinţit locul pentru Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, parte component a parohiei „Sfinţii Voievozi” din aceeaşi localitate.
Slujba de sfinţire a fost săvârşită de un sobor de preoţi, în frunte cu preotul Pavel Borşevschi, protopop de Chişinău, sectorul II, şi preotul Diodor Tataru, parohul Bisericii din comună. La acest eveniment a participat şi primarul comunei, dl. Vitalie Şalaru, împreună cu alţi oficiali din Administraţia Publică Locală. Bucuria sărbătorii a fost trăită în mod special de mulţimea de creştini, locuitori ai acestui sector.
Ţinem să menţionăm că în comuna Băcioi prima comunitate religioasă a fost înregistrată în anul 1774. În Biserica „Sfinţii Voievozi” s-a slujit Sfânta Liturghie şi în perioada ateismului comunist şi aceasta datorită credinţei statornice a creştinilor din localitate, dar şi a preoţilor slujitori.
A consemnat preot Andrei Rusu













Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Creştinismul este religie revelată, adică toate câte le ştim despre Dumnezeu au fost descoperite de El Însuşi. Creat după «chipul»...
Chipul lui Dumnezeu în om este izvor de virtuți, care constă mai ales în tendinţa înnăscută de a săvârşi binele....
Din rândul nevoilor fundamentale pentru a trăi – cum sunt, de pildă, aerul, apa, mâncarea – televizorul nu face parte....
1. Când l-au prins pe Iisus, preoţii sinedriului I-au reproşat: “Ai vorbit la mii de oameni. N-au înţeles nimic”. Ca...
– Nu credeţi că în raport cu evoluţia actuală a societăţii civile în ceea ce priveşte sexualitatea, şi mă refer...
Biserica este persecutată, în sensul spiritual. Cele mai odioase filme şi cărţi apar despre Iisus, despre Apostoli, cele mai odioase...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău