ÎPS Mitropolit Vladimir îndeamnă la ajutorarea tinerei Familii Guțu din or. Florești
11:10, joi, 16 ianuarie, 2020 | Cuvinte-cheie: apel de ajutor, caritate, milostenie

ÎPS Mitropolit Vladimir îndeamnă să fim generoși și să manifestăm dragostea și susținerea noastră față de tânăra familie Guțu din or. Florești, care trece printr-o grea încercare. Capul familiei, Veaceslav Guțu, în vârstă de 40 de ani, în urma unei întâmplări nefaste a rămas țintuit la pat. Acum, acesta are nevoie urgent de o operație la spate, în Rusia. Costul operației, cu tot cu transport, se ridică la aproximativ 10.000 de euro.
Încercarea a dat peste Veaceslav la începutul lunii octombrie. Fiind într-o deplasare de serviciu, în Belarus, a amețit și a căzut de la etajul trei al unui hotel. În consecință, s-a ales cu ambele mâini rupte, coloana vertebrală și gâtul fracturat și multe intervenții chirurgicale.
În Belarus a fost supus unei intervenții. De acolo a fost transportat cu o ambulanță la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău, iar în prezent se află la Spitalul Raional din or. Florești, asistat de soția Ana, care stă zi și noapte lângă patul soțului.
Suma este una peste puterile familiei Guțu, întrucât, acum și necesitățile zilnice cu greu le acoperă. Pe lângă aceste necazuri, soții Guțu mai au trei copii pe care trebuie să îi întrețină.
Singura șansă ca Veaceslav să fie operat la coloana vertebrală, ar fi ajutorul oamenilor cu suflet mare.
Cei care doriți să îi dați o mână de ajutor lui Veaceslav, puteți lua legătura cu soția acestuia, la numărul de telefon: 068547229 (Ana). Numărul cardului bancar: 5574840267230609.
Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate, www.mitropolia.md



Natalia Navruc, anul nașterii 1980, încadrată în gradul sever (I) de invaliditate din născare cu reducerea vitalității fără termen este...
Tată a 6 copii, un soț grijuliu, preot la biserica Sf. Gheorghe din orașul Corneşti și profesorul de religie Andrian...
Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori! Cu tristețe am aflat despre incendiul care s-a întâmplat la Biserica „Sfântul Ierarh Petru...
Având în vedere proximitatea şi costurile realizării acoperișului și lucrărilor de exterior, Comunitatea Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei relansează apelul...
Zeci de creștini au răspuns până în prezent apelului Bisericii de a fi alături de tânăra mămică Inna Buruian, care...
Solidari cu cei aflaţi în suferinţă, cu înalta binecuvântare și îndrumarea ÎPS Mitropolit Vladimir, s-au împărțit la începutul sezonului rece...
Inna Buruian este o tânără mămică în vârstă de 35 de ani, care are mare nevoie de ajutorul nostru pentru...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău