Mănăstirea Putna: Precizări privind monahul infectat cu noul coronavirus
10:17, vineri, 8 mai, 2020 | Cuvinte-cheie: coronavirus, manastirea Putna
Presa locală din Suceava a informat faptul că un monah de la Putna în vârstă de 52 de ani, infectat cu noul coronavirus, a fost transferat marți dimineață în stare gravă la Institutul „Matei Balș” din București.
Referitor la acest caz, Mănăstirea Putna a precizat printr-un comunicat de presă că nici monahul, nici familia sa nu sunt de acord cu publicarea datelor personale.
Starețul mănăstirii spune că monahul are un istoric de boală pulmonară severă încă din copilărie, fiind sub supraveghere medicală de specialitate. Iar începând cu 24 aprilie, s-a autoizolat la domiciliu, având simptome specifice bolii sale pulmonare.
Părintele stareț, Arhimandritul Melchisedec Velnic, a semnalat prin același comunicat, punctual, măsurile care s-au luat în mănăstire de la data declarării pandemiei:
- în incinta mănăstirii și în toate spațiile comune (biserică, trapeză) au fost amenajate zone de igienizare a mâinilor, cu produse necesare pentru aceasta (apă, săpun, dezinfectanți).
- din ziua de 25 martie a.c., ora 12, și până în prezent, Mănăstirea Putna a intrat într-un regim de autoizolare. În vederea prevenirii contaminării cu noul coronavirus, accesul credincioșilor în mănăstire a fost restricționat, conform dispozițiilor legale în vigoare, iar deplasările în exterior ale viețuitorilor au fost făcute doar în scopul aprovizionării cu alimente, fiind limitate la maxim.
- viețuitorii care se deplasează în afara mănăstirii iau măsuri de protecție prin purtarea de mască și mănuși și prin decontamire ulterioară.
- de la data declarării pandemiei COVID-19, persoanele din comunitatea monahală care au acuzat simptome de răceală s-au autoizolat la domiciliu, mănăstirea dispunând de spații adecvate.
În incinta Mănăstirii Putna funcționează un cabinet medical, deservit de ierodiaconul Sebastian (Cătălin Mircea), de profesie medic de familie, și de monahul Luca (Florin Alupoaei), de profesie asistent medical, care monitorizează în permanență starea de sănătate a obștii.
Conducerea DSP a anunțat, potrivit Obiectiv de Suceava, că va demara o anchetă epidemiologică la Mănăstirea Putna.
Foto credit: Doxologia
Sursa: https://basilica.ro/