Header image

Portret de preot! Ioan Doroș:„Diasporă, ai propria biserică în Germania!”

13:53, vineri, 12 iunie, 2020 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

A fost greu să-l găsesc. Probabil pentru că este primul preot moldovean care oficiază slujbe pentru diaspora noastră de aici.

Norocul meu a fost să aflu că tot el este și cel care a deschis prima biserică creștin ortodoxă pentru moldovenii din Berlin. I-au trebuit doi ani pentru asta, ani grei dar în același timp frumoși, ani în care a văzut cum lucrează Dumnezeu prin intermediul lui. Spune că se simte împlinit, asemeni Sfinților Apostoli trimiși să propăvăduiască numele Domnului în lume și că ce-i mai frumos abia începe… pentru enoriașii comunității sale, pentru toți creștinii ortodocși, dar și pentru toți oamenii de bună credință din Germania. Îi zicem Doamne ajută în pornirile sale și-l lăsăm să ne povestească cum e să devii preotul diasporei.

Pentru azi – portretul părintelui Ioan Doroș, de la Biserica moldovenească cu hramul ,,Sf. Muc. Ioan cel Nou de la Suceava” de pe strada Robert-Siewert – Str. 67, 10318, Berlin, biserică care duminică, 14 iunie, își sărbătorește hramul.

Primele amintiri. Mama a fost cea care mi-a așternut calea către Domnul. Mă lua cu ea în fiecare Duminică la biserică, iar eu țin minte ș-acum emoțiile ce mă copleșeau în timp ce ascultam Sfânta Liturghie. Nu am stat mult pe gânduri după… Inițial am absolvit școala de cântăreți și dascăli, iar ulterior Academia de Teologie. Am activat în calitate de dascăl, apoi de diacon, iar în 2006 am primit Taina Preoției, activând ca și preot în incinta Catedralei „Schimbarea la față a Mântuitorului” din municipiul Chișinău.

Germania. În Germania nu am ajuns întâmplător. Aveam aici rude pe care le vizitasem anterior. Știți ce-am simțit în timpul fiecărei vizite? Lipsa unei comunități creștin ortodoxe și a unei biserici. Nu neg, sunt atâtea biserici românești, rusești la care merg enoriașii moldoveni, dar se dorea ceva… al nostru. Așa s-a născut ideea de a emigra în Germania, lucru pe care l-am înfăptuit în 2018. Ideea de a deveni preotul moldovenilor din afară a fost bine văzută și de Mitropolia Moldovei.

Misiunea. Consider că fiecare om are o misiune pe acest pământ. A mea a fost să vin aici. Așa cum Sfinții Apostoli au mers în toată lumea să propovăduiască numele Domnului, așa și eu am ajuns în Germania ca să îi ajut pe conaționalii noștri, care întâlnesc diverse dificultăți în viața de zi cu zi și au nevoie de o susținere spirituală.

Preot în Germania. Am venit direct la Catedrala Ortodoxă Rusă din Berlin, nu înainte de a primi binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul al Chișinăului și al întregii Moldove. Dar am fost acceptat ca și preot abia după ce Arhiepiscopia Germaniei a făcut trimitere către Patriarhia Moscovei de a fi eliberat din cadrul Mitropoliei Moldovei și transferat Arhiepiscopiei de Berlin. Biserica care m-a primit în sânul ei a fost Catedrala Arhiepiscopal Rusă din aceeași localitate.

Prima liturghie. Ai noștri m-au recunoscut după … dialect. În timpul primei liturghii am vorbit atât în rusă cât și în română. Auzind grai moldovenesc, evident enoriașii s-au arâtat interesați: Cine sunt? De unde vin? Pentru cât timp? Așa au aflat de venirea mea inițial cei care frecventau regulat slujbele. Ulterior vestea s-a împrăștiat prin toată diaspora din Berlin.

Comunitatea. Ce a urmat? Fondarea unei comunități de creștini ortodocși, lucru deloc complicat pentru că și enoriașii își doreau asta. Tot ajutat de ei, am adunat numărul necesar de semnături, cam vreo mie și ceva și am înregistrat oficial această comunitate ca și cult religios. Până la acest moment comunitatea numără peste șapte sute de membri. Cine sunt ei? Sunt iubiți întru Hristos care îl au pe Dumnezeu în suflet. Cu binecuvântarea Arhiereului am primit învoire să-l avem ca și ocrotitor al comunității pe Sfântul Ioan de la Suceava.

Pe parcursul celor doi ani de activitate, am ajuns să-i cunosc îndeaproape pe mulți dintre ei, să le știu atât bucuriile, cât și necazurile. Chiar recent ni s-a adresat o familie de moldoveni, rămasă pe drumuri, în adevăratul sens la cuvântului. I-am ajutat cu tot ce ne-a stat în putință – cu bani, cu mâncare, cu un loc de trai temporar și i-am îndrumat către alți oameni cu inimă mare care s-au ocupat de perfectarea actelor lor.

În sânul diasporei. Pe parcursul acestor doi ani am săvârșit, la solicitarea enoriașilor, cununii și botezuri. Un caz mai excepțional de care îmi amintesc bine este al unui copilaș botezat în maternitate. Născut prematur și cu probleme de sănătate, copilul nu a avut nici o șansă la viață. Medicul (apropo catolic) i-a întrebat pe părinți ce religie au și le-a sugerat să cheme un preot pentru a-l boteza. Sigur acesta nu este unicul caz de botez în incinta unui spital, dar din păcate unicul cu final tragic. Apropo, pentru nici una din serviciile bisericii nu sunt percepute taxe.

Biserica. Dorința de a deschide o biserică a noastră nu a fost una spontană. Am venit cu această idee de-acasă, iar aici am primit toată susținerea enoriașilor. M-am rugat zilnic pentru asta. În Germania găsești evanghelici, luterani, catolici și puțini ortodocși. Drumul a fost greu și întortochiat… Prima instanță la care am apelat a fost Biserica Evanghelică, apoi la cea Romano-Catolică. Așteptarea a durat cam doi ani. Motivul invocat – lipsa unui lăcaș care ar corespunde tuturor normelor din punct de vedere arhitectural. Am reușit să obținem un răspuns pozitiv abia în luna ianuarie a acestui an. Nu a fost ușor, ci dimpotrivă… După o lungă așteptare și un refuz din partea Bisericii Evanghelice, pentru cea de-a doua întâlnire cu reprezentanții Bisericii Romano-Catolice m-am pregătit temeinic. Am făcut o listă cu toate lăcașurile sfinte din Berlin și din apropiere, iar la sugestia unui preot român, le-am inclus și pe cele din cimitire. Pentru ajutor am apelat la Missionswerk, o organizație de cult religios, responsabilă de toate bisericile din zona noastră. Clericii au luat în calcul toate propunerile mele și în luna ianurie a acestui an am primit răspunsul mult așteptat.

Biserica cu hramul ,,Sf. Muc. Ioan cel Nou de la Suceava”

Aprobarea. Lăcașul se află strada Robert-Siewert – 67 din Berlin și corespune tuturor cerințelor. Are naus (intrare), pronaus (interior) și altar. Este o biserică pentru aproximativ 80 de oameni. Din ziua când am primit aprobare am mers în Ucraina pentru a procura toate cele necesare. Deschiderea oficială ar fi trebuit să aibă loc pe data de 5 aprilie, dar nu am primit permisiune, din considerente bine cunoscute de toți. La moment, slujbele se tin dupa toate regulile impuse de perioada pe care o trăim – enoriași puțini, purtând măști și păstrând distanța socială. Din păcate, într-un cerc la fel de restrâns vom sărbători și hramul bisericii care va avea lor pe data de 14 iunie. Cu această ocazie a fost invitat Înalt Preasfințitul Arhieposcop Tihon, ambasadorul Republicii Moldova în Germania, domnul Oleg Serebrian, precum și alți câțiva reprezentanți de vază. Eu nu pierd speranța că într-o bună zi, ușile bisericii noastre se vor deschide larg pentru toți enoriașii, inclusiv pentru cei care vin din România, Federația Rusă, Ucraina.

În afara bisericii. Cine e Ion Doroș când dezbracă sutana? Un om de rând care poate face un job în afara bisericii, pentru a-și întreține familia. Apropo, acum câteva zile am fost întrebat cum privește Biserica faptul că mulți creștini sunt nevoiți să lucreze în zilele marilor sărbători religioase. Vă zic că nu e păcat. Sfânta Scriptură spune că omul este slăvit prin munca sa. Hobby nu am, ce ține de interese – vreau să dezvolt comunitatea pe care am creat-o și s-o cresc numeric. În paralel învăț limba germană. Am susținut cu brio examenul pentru nivelul de B1 și deja sunt pe cont propriu atunci când trebuie să explic curioșilor care ne calcă pragul – cine suntem, ce religie avem, din ce țară venim, etc.

Familia. Soția și fiica se simt minunat aici. Soția și-a echivalat studiile și acum lucrează ca și asistentă medicală în incinta unui azil de bătrâni. Fiica învață la un gimnaziu din Berlin. Sunt extrem de mândru de succesele ambelor, le admir forța și curajul! În ce mă privește, chiar dacă dorul de sfânta biserică, unde am slujit timp de 18 ani și de părinții rămași acasă (oftează) încă e mare, mi-am pus toată credința în Dumnezeu și „lupt” cu inconveniențele adaptării, dar și cu toate celelalte provocări prin care trece orice emigrant.

Viitorul. Îl văd frumos. După prima reușită, doresc să construim una din temelie după toate regulile ortodoxiei. Și desigur, doresc să deschid o asociație prin intermediul căreia să îi ajutăm pe cei nevoiași de-acasă. Deși azi, aceste dorințe par greu de realizat, Dumnezeu este cel care ne călăuzește corect gândurile și pașii, asftel ca aceste visuri să devină, într-o bună zi, realitate. Cu Doamne ajută.

portreteincuvinte.wordpress.com

Contact Form Powered By : XYZScripts.com