Povara altuia

Cunoaştem cu toţii îndemnul lui biblic: să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. Adesea, însă, îl percepem ca pe ceva abstract, uitând că cel umil – aproapele care ne cere ajutorul – nu locuieşte într-o altă galaxie, ci chiar aici, alături, lângă noi.

– Dacă nu eşti în stare să fii milostiv cu alţii, spunea Alexandru Vlahuţă, atunci viaţa ta nu are nici un sens!

Cuprinşi de grijile cotidiene, uneori nici nu ne dăm seama câte „comori” am putea aduna în Ceruri, dacă, din puţinul pe care îl avem, am da ceva şi celor care au mult mai puţin ca noi…

Cineva, acolo, sus, stă mereu cu ochii pe noi, pe lacrimile vărsate de omul nevoiaş, gata oricând să ia asupra Sa o parte din povara noastră. O face, însă, doar în cazul când şi noi, eliberaţi un pic de propria povară, punem de bună voie umărul sub crucea altuia…

Dacă suntem creştini (adevăraţi creştini), atunci să nu lăsăm în grija Lui Dumnezeu pe cei lăsaţi de Dumnezeu în grija noastră!

Extras din Fărâme de suflet, Aurelian Silvestru, Ed. Tocono, 2011