Religiile biblice și masoneria

Cartea semnată de Mihail Gavril și apărută în românește la Editura Puncte Cardinale din Sibiu, în anul 2007, Biserica, Sinagoga, Loja…,  a fost tradusă, la inițiativa unor frați ortodocși, inclusiv din mediile athonite, în limba neogreacă, iar editarea ei și-a asumat-o, filantropic (cartea se va distribui gratuit în Grecia și în Sfîntul Munte), Editura Christiana din București (2015). Semnalînd apariția traducerii, reproducem aici „Lămurirea editorială” (Răzvan Codrescu) și „Cuvîntul înainte” al autorului (și în română, și în neogreacă).

LĂMURIRE EDITORIALĂ

Radiografie comparativă a temeiurilor tradiţionale şi a stării actuale a celor două mari religii biblice, cartea de faţă arată cu precădere cum amîndouă deopotrivă, dincolo de tensiunile istorice existente între ele, sînt agresate de spiritul dizolvant al (franc)masoneriei, aproape generalizat astăzi ca paradigmă ideologică dominantă a modernităţii crepusculare.

Adresată unui public larg, cartea sintetizează lămuritor şi nepretenţios o vastă informaţie (ale cărei principale repere se regăsesc în Anexa bibliografică). Deşi perspectiva autorului este cea a creştinismului ortodox, discursul său nu este exclusivist, ci vădeşte o largă înţelegere a iudaismului şi un ton critic echilibrat, de onestă rigoare argumentativă.

Titlul (dublat de un subtitlu întreit metaforic) nu pune nicidecum pe picior de egalitate Loja cu Biserica sau Sinagoga, ci indică prin juxtapunere cuprinderea problemelor abordate. Structura cărţii este ea însăşi ternară: prima parte este o introducere catehetică în doctrina, istoria şi viaţa Bisericii; a doua parte prezintă statutul tradiţional şi pe cel actual al Sinagogii (sublinindu-se atît deosebirile, cît şi asemănările faţă de Biserică); partea a treia desconspiră pretenţiile nelegitime ale sincretismului masonic de a se substitui religiilor tradiţionale, relativizîndu-le şi dizolvîndu-le temeiurile.

Autorul arată, punctual şi desluşit, multiplele incompatibilităţi dintre religiile biblice şi pseudo-spiritualitatea de tip masonic, cu un accent aparte pe dimensiunea caritativă (întrucît francmasoneria caută să se legitimeze de regulă prin pretinsul ei statut formal de „organizaţie filantropică”). Creştinismul este, înainte de toate, urmare a lui Hristos (imitatio Christi). Asemenea Mântuitorului în pustia Carantaniei, creştinul este permanent ispitit de forţele răului, pe care este chemat să le identifice şi să le biruie (Vade retro). Iudaismul (mozaismul) este văzut în condiţia paulinică de pe drumul Damascului, de dinaintea convertirii prin dumnezeiască străluminare.Francmasoneria, în pofida retoricii ei „constructive”, nu este, în ultimă analiză, decât un permanent factor dizolvant, de care creştinul şi evreul au a se păzi deopotrivă, dacă nu vor să-şi trădeze esenţial credinţa, relaţia mistică şi morală cu Dumnezeu şi cu semenii.

Pentru a se lămuri încă şi mai bine poziţia creştin-ortodoxă faţă de manevrele şi provocările de tip masonic (preluate de mai toate ideologiile de stînga ale lumii contemporane), volumul include şi oAnexă documentară cu hotărîrea de condamnare oficială a francmasoneriei luată de Sf. Sinod al B.O.R. la data de 11 martie 1937 (şi rămasă încă în vigoare), pe baza raportului întocmit de Mitropolitul Nicolae Bălan (1882-1955).

Am decis publicarea cărţii cu încredinţarea că fiecare cititor atent şi onest – fie el creştin, evreu sau chiar mason conjunctural – se va alege din ea cu o corectă orientare argumentativă şi cu prilejul de a medita în mai bună cunoştinţă de cauză asupra lumii în care trăim şi asupra propriului său „pariu” existenţial. Căci numai de aici poate începeadevărata libertate, care înseamnă lămurire şi asumare responsabilă a aşezării noastre între veac şi veşnicie.

CUVÎNT ÎNAINTE

Acest studiu apare după o îndelungă reflecţie asupra fenomenului religios şi social din vremea noastră, şi mai cu seamă asupra aspectului caritativ al vieţii religioase.

Timpul prezent este un timp al sincretismelor, adică al confuziilor tragice şi periculoase: astăzi tot mai mulţi filozofi, năimiţi şi îmbătaţi de falsul înger de lumină, încearcă să ne convingă că toate căile sînt valabile; or, Părinţi Apostolici ne avertizau în zorii creştinismului: „Există două căi: a vieţii şi a morţii”.

Necazurile, bolile, nemulţumirile şi singurătatea există în lume. Prin ele diferite sisteme religioase şi ideologice se apropie de sufletul omului.

Studiul de faţă vrea să fie o contribuţie modestă la limpezirea stării de fapt: în numele cui, cum, unde, pe cine ajută reprezentanţii unei religii sau, dimpotrivă, cei lipsiţi de o religie.

Precizăm că analiza şi comentariile noastre se bazează exclusiv pe învăţătura şi statutul fiecărei instituţii (apartenenţe) şi nu pe lucrarea lor concretă. E un studiu comparativ al conceptelor. O analiză pe verticala istoriei şi a actelor morale şi sociale (adică o perspectivă aplicativă) merită a fi făcută la alte dimensiuni, de cercetători competenţi în domeniu.

Există şi un motiv pur teologic pentru care preferăm să rămînem la analiza principiilor doctrinare: aplicarea teoriei actului caritativ este strâns legată de motivaţia ajutorării, de Dumnezeul care guvernează actul filantropic; preferăm să analizăm ministeriul prin mărturisirea de credinţă (sau necredinţă) decît prin faptele relativizate de istoria obscură sau nu totdeauna sinceră.

Studiul îşi propune o prezentare a trăsăturilor esenţiale care caracterizează identitatea creştină, iudaică şi masonică.

Evlavia creştinilor pentru Dumnezeul treimic şi evlavia iudeilor pentru Dumnezeul unic este un motiv suficient de puternic pentru a nu comite o impietate şi a nu pune alături două învăţături sfinte cu învăţătura distrugătoare de dogme a masonilor. Totuşi, am inclus în acest studiu şi analiza asociaţiei numite Francmasonerie,  deoarece există tendinţa să fie folosite sintagme de tipul „mason creştin” sau „mason evreu”, sau – încă şi mai grav – să se creadă că lucrând împreună oamenii de diferite religii, sub umbrela „Marelui Arhitect”, francmasoneria ar fi ceva superior oricărei religii. S-ar putea crea falsa impresie că dacă eşti francmason nu mai contează ce eşti în rest.

Aşa cum reiese din statutele francmasonilor, sub cupola lor vin atît credincioşi, cît şi atei. Am decis, deci, să analizăm şi statutele lor, cu intenţia de a feri de o tristă sminteală pe acei oameni de bună-credinţă care vor să ofere un ajutor social semenilor. 

Literatura anti-ortodoxă, anti-iudaică, anti-atee şi anti-masonicănu a reprezentat pentru noi o bază de referinţă şi nu am luat-o în considerare decît în mod tangenţial. Ne-am bazat numai pe ce spun cei analizaţi despre ei înşişi.

Scopul ultim al acestui studiu poate fi rezumat sub forma unei mărturisiri: Credem cu tărie că Hristos este Marele Milostiv, că El este Mesia şi că la Judecată vom da răspuns pentru tot binele pe care puteam să-l facem în numele Lui şi nu l-am făcut. Iar pentru a nu greşi atunci când vrem să-i ajutăm pe semenii noştri, lucrarea noastră filantropică trebuie să fie limpede ca lacrima şi dumnezeiască, precum o picătură de sânge care a curs pe cruce pentru noi…

Acestea se înţeleg şi din cuvintele Mîntuitorului, Care a zis: „… fără Mine nu puteţi face nimic”.

Din punctul de vedere al religiei creştine şi iudaice, persoana umană este imago Dei, are fiinţial întipărit în minunata ei alcătuire chipul lui Dumnezeu. De aceea, nici o persoană – creştin, evreu, mason, ateu etc. – nu poate fi desconsiderată, dispreţuită sau contestată în existenţa ei. Şansele de mîntuire sînt egale, libertatea cu care ne-a înzestrat Dumnezeu – deplină şi egală pentru fiecare om.

Pentru astfel de considerente, cartea aceasta este o reflecţie asupra dogmelor, nu asupra persoanelor – care, prin însuşi actul creator, evoluează între naştere şi moarte cu şanse principial egale de sfinţenie şi mîntuire.