„Să ne iubim aproapele cu iubirea lui Hristos!” Duminica a XXV-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni

Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.(1 Ioan. 4, 8)

În Duminica a XXV-a după Cincizecime obștea monahală și credincioșii prezenți au participat la Sfânta Liturghie oficiată de slujitorii sfântului așezământ. Suntem în pragul Postului Nașterii Domnului, plecând spre Betleem. Pentru cea dintâi lecție a postirii, Domnul Hristos ne pune la dispoziție o adevărată lecție de bunătate și omenie, parabola Samarineanului milostiv (Lc. 10, 25-37). Este o pildă care evidențiază că iubirea ar trebui să fie o normă a vieții noastre, că ajutorul pe care putem și trebuie să-l oferim aproapelui nu ar trebui să fie condiționat de poziția socială, de originea sau de în­fă­țișarea acestuia, pentru că în fiecare om este chipul lui Hristos.

„Adevărata frăţie dintre oameni se întemeiază pe milă, pe iubire. În familia omenirii, nimeni nu trebuie dispreţuit, batjocorit sau nedreptăţit, ci toţi să se înfrăţească în iubire, în milă şi în toate simţămintele frăţeşti. Nu simte omul fericire şi bucurie mai mare în suflet decât atunci când face bine, când are milă de cel nenorocit şi când dă o mână de ajutor frăţesc aceluia care are nevoie de el,“ spunea preotul mărturisitor Ilarion Felea.

Pentru a explica cine este aproapele nostru, Hristos vine în lume în chipul unui Samarinean milostiv, vindecând şi mântuind omenirea lovită de moarte prin păcat. Mântuitorul a venit după ce au trecut pe alături „preotul şi levitul“, adică după ce nici Legea Vechiului Testament, nici învăţaţii şi filozofii n-au putut să-i dea omenirii îmbolnăvite prin păcat ceea ce-i trebuia: vindecare şi mântuire sufletească. „Untdelemn şi vin“ a turnat samarineanul peste rănile celui rănit, la fel și Hristos „ne-a dezlegat pe noi din păcatele noastre, prin sângele Său.“ (Apoc. 1, 5)

„La începutul Postului Nașterii Domnului, Hristos ne cere să fim ca El, Cel Care a venit din cer și ne-a căutat pe noi, oamenii. A căutat firea umană, tâlhărită de păcat și de diavol și a asumat-o în Ipostasul Său dumnezeiesc, ca să ne îndumnezeiască. Hristos este Cel Care ne poate da, cu adevărat, liniștea de care avem nevoie. El este pacea veșnică, Care are puterea de a învia un om mort, de a-i reda bucuria sufletului când este în suferință,” ne spune PS Ignatie, Episcopul Hușilor.

Postul Nașterii Domnului se încheie cu marele dar primit de omenire: Pruncul Sfânt, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, prin care Dumnezeu Își arată dragostea supremă față de omenire. Iar noi, prin post, rugăciune, faptele milei trupești și sufletești, ne străduim să răspundem și să urmăm acestei iubiri dumnezeiești prin bunătate și milostivire față de orice om întâlnit pe calea vieții.

În această zi îl cinstim pe Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, strălucit teolog și exeget, dar și unul dintre marii dascăli ai iubirii creștine, care ne îndeamnă: “Începutul şi sfârşitul virtuţii este dragostea, şi orice virtute pe ea o are ca rădăcină, şi scop, şi vârf al tuturor bunurilor. Şi dacă ea este şi începutul şi sfârşitul bunurilor, apoi ce poate fi deopotrivă cu ea? Ce ar putea fi egal cu iubirea de oameni? Dacă dragostea către aproapele lipseşte, cu nimic nu ne va folosi dragostea de Dumnezeu. Să ne iubim, deci, unii pe alţii, căci prin aceasta dăm dovadă că iubim pe Dumnezeu, Care ne iubeşte pe noi”.

Sursa: https://manastireasuruceni.md/