Header image

Suntem pământ bun care aduce roadă multă? Duminica a XIX-a după Rusalii la Mănăstirea Suruceni

20:43, duminică, 31 octombrie, 2021 | Cuvinte-cheie:

„Cine are urechi de auzit să audă!” strigă Prietenul omenirii, Prietenul tuturor celor asupra cărora se reped negrele răpitoare ale văzduhului ca asupra unui ogor al nimănui. Strigă a primejdie. Strigă ca să arate singura, strâmta cale de scăpare din stricăciunea şi vâlvătaia lumii. Strigă ca să se vadă că aici nu sunt în joc haine, pământuri sau case, ci însăşi viaţa. Nu strigă de mânie asupra oamenilor, ci strigă ca o mamă care îşi vede copiii încolţiţi de şerpi. (Sfantului Nicolae Velimirovici)

În Duminica a XIX-a după Cincizecime obștea monahală și credincioșii prezenți la Mănăstirea Suruceni au participat la Sfânta Liturghie oficiată de slujitorii mănăstirii. Parabola acestei Duminici, cea a Semănătorului (Luca 8, 5-15), este una semnificativă pentru sensul vieții creștine. Ea ne prezintă firescul vieții omului în comuniunea cu Dumnezeu, Cel Care ne dăruiește adevărul Său mântuitor prin cuvintele Sale. Dumnezeu ne oferă învă­ță­tura Sa, calea de viață pentru fiecare dintre noi, și nu ne cere nimic altceva, decât să răspundem chemării Sale, așa cum plantele cresc firesc din sămânța aruncată în pământ de semănător, care așteptă apoi creșterea și rodirea acesteia la vremea secerișului.

Parabola Semănătorului ne oferă posibilitatea să descoperim cum ne raportăm la cuvântul lui Dumnezeu şi care este drumul pe care îl alegem între intenţia cea bună şi fapta concretă, să înțelegem de ce nu rodește în noi cuvântul lui Hristos.

„Inimile noastre sunt pline de pietre şi nu mai poate izbucni într-însele bucuria rodului însutit; faptele noastre sunt pline de spini şi de pălămidă într-atât încât fapta pentru Dumnezeu se sufocă în mulţimea faptelor făcute numai pentru noi şi pentru idolul din noi, care suntem noi înşine. De aceea pilda de astăzi este cutremurătoare, pentru că ne pune în faţa oglinzii şi ne pune să spunem de-ai cui suntem: de‑ai drumului, de-ai pietrei, de-ai pălămidei şi de‑ai spinului, sau suntem de-ai Semănătorului, pământ bun care aduce roadă multă?”, ne spune părintele Constantin Necula.

Credem că Dumnezeu există, mergem la slujbe, ne închinăm și chiar ne rugăm, însă trăim o viaţă formal creştină, iar când ar trebui să ne adeverim creştini prin faptele noastre, să rodim cuvintele semănate de Mântuitorul Hristos, suntem departe, foarte departe de tot ceea ce ar trebui să fie prezent în viețile noastre.

Cum să ieșim din această stare? Ne răspunde Sfântul Sofronie Saharov: „Viața lumii se desfășoară în jurul unor plăceri omenești, iar viața duhovnicească este neglijată. Trebuie să inversăm această stare de lucruri, să punem viața duhovnicească în centrul vieții noastre. (…) Hristos a spus: Eu sunt Calea. Dacă El este Calea, nu trebuie să-L urmăm formal, din exterior, ci prin trăire interioară. Să ne aducem aminte că pe Golgota și în Ghetsimani, El se lupta împotriva tuturor. Singur. Uneori, când dragostea lui Hristos ne pătrunde, simțim veșnicia. Aceasta nu poate fi înțeleasă pe cale rațională. Dumnezeu acționează într-un fel propriu, care scapă puterii noastre de percepție. Nu trebuie să fim prea raționali în viața creștină. Sunt semne exterioare care ne ajută să apreciem la ce distanță ne aflăm de Hristos. Urmăm noi cuvântul evanghelic? Am atins desăvârșirea, adică dragostea pentru întreaga lume, fără deosebire între prieteni și dușmani?”

Săracă este lumea în care trăieşte omul fără cuvântul lui Dumnezeu. Sărman este omul care privind nu vede şi ascultând nu aude, de aceea Mântuitorul strigă: „Cine are urechi de auzit să audă!“ (Luca 8, 8). Să ne deschidem sufletele, spre primirea Cuvântului mântuitor, Care să ne dăruiască sufletului nostru putinţa de a fi pământ bun pentru sămânţa bună, în Împărăţia bunătăţii. 

Sursa: https://manastireasuruceni.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com