Articole din rubrica Articole, Ioan de Kronștadt, Sfaturi duhovnicești
Decât să stai la masă când ești nervos, mai bine să nu mănânci deloc!
Putem să ne așezăm la masă având o stare sufletească proastă, de exemplu, când suntem mânioși? Să nu stai la masă când ai vreo indignare a patimilor sufletului, pentru ca…
12:59, sâmbătă, 5 noiembrie, 2022 | Continuarea
Cum să vină binecuvântarea lui Dumnezeu în casa ta?
Mai demult oamenii, când se îmbolnăveau, luau untdelemn din candela lor, se ungeau şi se făceau bine. Acum candela o au de formă, numai ca să lumineze, iar untdelemnul îl…
10:27, joi, 3 noiembrie, 2022 | Continuarea
Omul care se încrede în Domnul – Traian Dorz
Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul! Căci El este ca un pom sădit lângă ape, care îşi întinde rădăcinile spre râu;…
1:22, joi, 9 iulie, 2020 | Continuarea
Casa sfinţită şi cei ce locuiesc în ea sunt ocrotiţi în faţa tuturor relelor
Binecuvântarea şi sfinţirea casei noi este ca un botez pentru om, este un fel de încreştinare a casei, a locui, a spaţiului în care urmează a locui cineva. De aceea,…
11:50, joi, 5 septembrie, 2019 | Continuarea
Patimile ne distrug vlaga, mintea şi chiar neamul
Mai departe să schimbăm puţin cuvintele. Ştiinţa medicinii, printre multele ei învăţături, o are şi pe aceasta: s-a băgat de seamă că toate ţesuturile omului se pot drege, adică se…
10:25, joi, 30 noiembrie, 2017 | Continuarea
Fiecare dimineaţă este un dar de la Dumnezeu
E o tradiţie ca de Sfântul Nicolae să primim daruri. Mai ales cei mici se bucură de ele cu mare încântare. Dar dacă ne-am gândi mai atent, ne-am da seama…
6:56, marți, 7 martie, 2017 | Continuarea
Înarmați-vă cu rugăciune !
Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui Tău, Care este întru ascuns; și Tatăl tău, Care vede întru ascuns, îți va răsplăti ție…
12:56, miercuri, 9 noiembrie, 2016 | Continuarea
Majoritatea oamenilor nu se roagă, ci spun numai rugăciuni
Dragă, unii simt nevoia de a se ruga, alții nu simt nevoia de a se ruga. Cei care simt nevoia de a se ruga, simt pentru că au deja o…
7:12, joi, 11 februarie, 2016 | Continuarea
Să faci ceea ce simţi, dar de care să nu-ţi fie ruşine de Dumnezeu
– Cum trebuie ca doi tineri, cuplu, să se comporte? Ispitele vin înainte de a se căsători sau chiar dacă nu se căsătoresc? – Acum este amestecare în chestia asta cu cuplul,…
4:48, joi, 21 ianuarie, 2016 | Continuarea
Cum să ne alegem mirele sau mireasa
În primul rând, trebuie să cereţi de la Domnul Dumnezeu, de la Maica Domnului şi de la toți sfinţii, din toate simţirile sufletului şi inimii dumneavoastră, ca Domnul Dumnezeu să…
12:37, vineri, 18 decembrie, 2015 | Continuarea
Pentru femeie rolul de concubină, spre deosebire de cel de soţie, este înjositor
Trăim împreună fără să fim căsătoriţi civil. Astfel ne cercetăm relaţia, înainte de a o înregistra la Stat. Ce este rău în acest lucru? (Marina B.) Este foarte bine că…
9:03, luni, 9 noiembrie, 2015 | Continuarea
Cum să vină binecuvântarea lui Dumnezeu în casa ta?
Când lumea va da haine de la bolnavi ca sa le puneţi pe Sfintele Moaşte sa se sfinţească, sa luaţi aminte sa fie numai bluziţe, iar nu altceva, căci nu…
5:11, miercuri, 13 mai, 2015 | Continuarea
Infernul – durerea celor ce nu pot iubi…
Or, ce înseamnă infernul? Dostoievski îl înțelege drept: „durerea celor ce nu pot iubi”. Eu cred că aici e vorba și de neviolarea libertății lor. Sfântul Isaac Sirul zice: „Să…
12:25, luni, 2 martie, 2015 | Continuarea