Articole din rubrica Articole, Ortodoxia pentru copii
Elevii la ora de religie – ințelepciunea copiilor
Dragă Dumnezeu, Te rog ocroteşte-mi familia. Ai grijă de cei care mă iubesc Şi de cei care nu mă iubesc Şi îi ajută pe cei bolnavi şi săraci. Şi Te mai rog încă ceva Pentru iubirea Ta Te rog să mă ierti Pentru tot ce am greşit Şi pentru tot ce am nesocotit. Amin. Autor:…
11:39, vineri, 29 noiembrie, 2013 | Continuarea
Portalul „Moldova Ortodoxă” la un an de activitate
Acum un an o echipă de slujitori, teologi şi jurnalişti au lansat primul portal de gândire şi de atitudine creştin-ortodoxă din republică. Proiectul mediatic „Moldova Ortodoxă” a adunat aproximativ 60 de autori din ţară, care contribuie la difuzarea evenimentelor şi prezentarea informaţiei de zidire sufletească pentru credincioşii dreptmăritori, în special pentru tineri. Astfel, cele 86…
9:43, vineri, 29 noiembrie, 2013 | Continuarea
Liturghie arhierească în biserica „Sfântul ierarh Nicolae” din satul Vînători, raionul Nisporeni
La 28 noiembrie 2013, când Biserica Ortodoxă face pomenire Sfântului Paisie Velicicovski, Preasfințitul PETRU, a liturghisit în biserica “Sf. Ier. Nicolae” din satul Vînători, raionul Nisporeni. După tradiție, Preasfinția Sa a fost întâmpinat de protopopul de Nisporeni, protoiereul mitrofor Vitalie COZARI, parohul bisericii, protoiereul Emilian Mihailiuc, numeroși creștini, dar mai ale, un număr impresionant de…
9:22, vineri, 29 noiembrie, 2013 | Continuarea
Părintele Ermoghen
Părintele Ermoghen… Multe generaţii de seminarişti au fost povăţuiţi de preacuviosul Ermoghen. Întotdeauna am avut o adâncă reverenţă faţă de el. Un om uscăţiv şi mărunţel de statură, dar un munte duhovnicesc. Înainte de hirotonie toţi candidaţii trebuie să primească aprobarea părintelui Ermoghen. Îmi tremurau genunchii, credeam că niciodată în viaţă un om de asemenea…
6:08, joi, 28 noiembrie, 2013 | Continuarea
Părintele Arsenie Boca, pictorul de suflete (+video)
Sfântul Ardealului – Părintele Arsenie Boca. 24 de ani de la mutarea la cele veşnice „Fiecare dintre noi este pictorul propriei vieţi: sufletul este pânza, virtuţile sunt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie să-L pictăm.“ Aşa se exprimă Sfântul Grigorie de Nyssa într-una dintre scrierile sale. La fel, părintele Arsenie Boca a zugrăvit…
11:44, joi, 28 noiembrie, 2013 | Continuarea
Preoți gospodari. Afaceri pentru „binele bisericii”
În timp ce biserica continuă să fie una dintre instituțiile care se bucură de cea mai mare încredere din partea populației, în jurul ei apar tot mai multe controverse legate de implicarea reprezentanților ei în politică, afaceri ș.a. Astfel, în timp ce canoanele bisericești spun că „afacerile lumeşti nu sunt potrivite pentru un slujitor al…
9:53, marți, 26 noiembrie, 2013 | Continuarea
Rusia interzice publicitatea pentru avort
Președintele rus, Vladimir Putin, a promulgat ieri legea care interzice reclamele la avort, informează Reuters. Organizațiile pro-avort afirmă că măsura va restrânge „drepturile reproductive” ale femeilor (termen din „limba de lemn” a secularismului, sub care este camuflat, de obicei, avortul). Putin a făcut din oprirea declinului demografic al țării o prioritate și a adoptat o…
3:38, marți, 26 noiembrie, 2013 | Continuarea
DIASPORA. Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni ”Odighitria Baytalskaya” va fi adusă spre închinare credincioșilor din orașele Vicenza și Fidenza, Italia
Cu binecuvântarea Preafericitului Vladimir, Mitropolitul Kievului și al Întregii Ucraine, în perioada de 14-15 decembrie la Vicenza și Fidenza va fi adusă spre închinare credincioșilor dreptmăritori icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni “ODIGHITRIA BAYTALSKAYA” (Îndrumătoarea), adusă din Ucraina, regiunea Odesa. Această icoană are peste 200 ani și este cunoscută în toată Ucraina. Din 2005 până…
2:41, marți, 26 noiembrie, 2013 | Continuarea
Preotul care face minuni pentru copii
Nu are barba albă-albă ca Moş Crăciun, nici tenul, glumește el, şi nu vine cu bucurii o dată-n an, ci zi de zi, în ultimii şapte ani, de când şi-a dedicat viața copiilor orfani sau ai căror părinţi nu îi pot îngriji. Numele lui este Mihai Negrea şi din 2006 slujeşte la Mănăstirea Podu Coşnei,…
8:13, luni, 25 noiembrie, 2013 | Continuarea
Viaţa Sfântului Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei
Sfântul Ioan a fost fiul lui Epifanie ighemonul, care era de neam din Cipru. El, fiind crescut din tinereţe cu bună învăţătură, avea înrădăcinată în inima sa frica de Dumnezeu, care îi era începutul înţelepciunii. Ajungând în vârstă, a fost silit de părinţii săi să-şi ia femeie cu care a şi avut copii. Nu după…
11:18, duminică, 24 noiembrie, 2013 | Continuarea
Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi-vă!
Copiii se deprind şi înţeleg deja că părintele nu aduce „miere” sau „neam-neam”, ci pe Hristos ni-L oferă. Cât de des, dragii mei, maturii sunt mai de ţâţă decât pruncii… „Părinte, vreau să mă spovedesc!” „Doamne ajută, soro, ce vrei să mărturiseşti Domnului?” „Păi, n-am ce mărturisi, am venit pentru că ne-aţi spus că măcar…
4:45, duminică, 24 noiembrie, 2013 | Continuarea
”11:30” – film de scurt metraj
Protagoniștii filmului, doi tineri, Vadim și Simona sînt puși față în față cu decizia de a păstra sau nu copilul pe care îl poartă Simona. În timp ce Vadim insistă și face tot posibilul ca avortul să aibă loc, Simona este măcinată de frămîntări. Un șir de întâmplări îl împiedică pe Vadim să ajungă la…
3:50, duminică, 24 noiembrie, 2013 | Continuarea
Zi de sărbătoare duhovnicească în parohia “Sf. Pr. Ilie” din satul Cioara, raionul Hînceşti
La 23 noiembrie 2013, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, s-a aflat în mijlocul enoriașilor parohiei “Sf. Pr. Ilie” din satul Cioara, raionul Hîncești. Vizita Preasfinției Sale în această localitate a fost prilejuită de aducerea unei părticele din moaștele Sfântului Alexandru de Svir, sfințirea capelei în cinstea aceluiași sfânt și oficierea Sfintei Liturghii,…
3:42, duminică, 24 noiembrie, 2013 | Continuarea
Liturghie praznicală în parohia “Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” din s.Todireşti, Ungheni
Astăzi, 21 noiembrie 2013, când Biserica Ortodoxă face pomenire Sfinților Marilor Voievozi Mihail și Gavriil, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat slujba de sfințire a prestolului și a bisericii și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica “Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din satul Todirești, raionul Ungheni. Preasfinția Sa a fost întâmpinat în…
4:16, joi, 21 noiembrie, 2013 | Continuarea
Mănăstirea “Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, s. Bocancea-Schit, r. Sângerei
Mănăstire de călugări cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel Anul atestării – 1869 Anul închiderii – 1947 Anul redeschiderii – 1992 Stareţ – arhimandritul Pahomie (Nicolae Jugănaru) Comunitatea monahală – 12 călugări Stareţ – arhimandritul Pahomie (Jugănaru) MD-6224, s. Bocancea-Schit, r. Sângerei Tel.: 0-262-93-933 Mănăstirea Bocancea este situată într-un loc pitoresc în lunca râului Ciulucul Mic…
7:45, miercuri, 20 noiembrie, 2013 | Continuarea

