Header image

Articole din rubrica Articole, Familia, Sfaturi duhovnicești

Putem vorbi despre soți ideali şi după căsătorie?

Ce ar trebui ca să facem ca să putem vorbi despre soțul ideal sau soţia ideală şi după căsătorie? Vedeţi, am scăpat din vedere că soţul poate să fie cu soţia şi înainte de căsătorie. Occidentul, mai ales acum, vine şi ne propune căsătoria de probă. Dar doi oameni nu pot fi numiţi soţ şi…

5:35, miercuri, 22 aprilie, 2015 | Continuarea

Asta înseamnă să iubeşti!

Am citit această povestioară care m-a impresionat foarte mult şi că orice lucru frumos şi folositor, încerc să o împart cu voi. Iarăşi sper ca printre aceste rânduri să găsească fiecare din noi gândul cel frumos. “Cu câţiva ani înainte de cel de-al doilea război mondial, exista un cuplu care se iubeau foarte mult. De…

8:10, miercuri, 15 aprilie, 2015 | Continuarea

O tânără mămă şi drumul de la păcat şi erezie la lumină

M-am născut într-o familie în care nu se vorbea despre Dumnezeu. În toată copilăria mea, nu-mi aduc aminte decât de o singură dată când am intrat într-o biserică, cred că era biserica Zlătari. Şi eu şi sora mea eram mici şi foarte, foarte emoţionate de preotul bătrân care ne-a luat în faţa altarului. Nu prea…

11:19, marți, 20 ianuarie, 2015 | Continuarea

Neîncredere, temeri, gelozie… Gelozia pleacă de la neîncredere

Neîncredere, temeri, gelozie…, am putea spune că asta nu se întâmplă în relaţia noastră. Noi ne înţelegem prea bine şi avem încredere unul în altul, iar în aceste condiţii gelozia nu îşi are locul. Chiar şi în familiile cele mai echilibrate şi mai armonioase intervin momente în care unul dintre soţi are temeri, mai mult…

11:41, miercuri, 17 septembrie, 2014 | Continuarea

Problemele trebuie împărtăşite între soţi

Doctorul Wilkinson m-a învăţat o lecţie importantă despre cum să mă port cu o femeie. M-a convins că soţul trebuie întotdeauna să-i împărtăşească soţiei toate probleme sale la timp, şi în totalitate. Am mers într-o seară împreună la o doamnă care ne sunase disperată pe amândoi – adică pe doctorul şi pe preotul ei! Spunea…

7:46, miercuri, 13 august, 2014 | Continuarea

Fertilizarea artificială – abordare ortodoxă

Fertilizarea, în termeni medicali, reprezintă actul prin care este adusă pe lume o nouă fiinţă. Folosirea acestui termen, în cazul omului, este incorectă. În actul uman, în prezenţa soţilor, se află Creatorul Înuşi. De aceea termenul potrivit ar fi procreare. Pentru a-i face pe soţii care suferă de sterilitate, să poate trece peste acest obstacol,…

10:10, luni, 16 iunie, 2014 | Continuarea

Patima masturbării – o abordare ortodoxă

Masturbarea (autosatisfacerea sexuala) este inca un subiect tabu pentru foarte multe carti ortodoxe care incearca sa abordeze problemele tineretului. Trebuie sa depasim starea de stanjenire pe care o naste subiectul pentru a incerca sa lamurim tinerilor adolescenti, in duh crestin ortodox, problematica masturbarii (a malahiei sau, cum impropriu e numita uneori, onanie[37]). Revistele ce au…

6:48, luni, 26 mai, 2014 | Continuarea

Despre divorţ şi recăsătorire. Când Biserica trebuie să refuze Cununia

Părinte Petru, vă rog să ne explicaţi în ce condiţii Biserica acceptă divorţul şi recăsătorirea? Cum se dezleagă în acest caz prima căsătorie şi ce relaţie duhovnicească rămâne între soţi după divorţ sau după moarte? Această întrebare este foarte serioasă şi delicată, iar interpretarea şi punerea în practică a principiilor biblice legate de căsătorie, trebuie…

6:40, joi, 8 mai, 2014 | Continuarea

Eroare incredibilă la fertilizarea în vitro: Va naşte copiii unor străini!

O tanara italianca a ramas insarcinata, dar gemenii pe care ii asteapta apartin altui cuplu, pentru ca in cadrul procesului de fecundare asistata embrionii au fost schimbati din greseala de catre medici. Abia dupa trei luni de sarcina, medicii si-au dat seama de eroarea comisa, mai precis atunci cand au constatat incompatibilitatea genetica, potrivit “La…

4:50, miercuri, 16 aprilie, 2014 | Continuarea

Legiferarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex divizează Marea Britanie

În februarie, parlamentarii britanici au schimbat o mulţime de legi care datau de secole pentru a le armoniza cu noua lege a căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Schimbările vizau să împiedice unui posibil viitor soţ de rege britanic să dobândească titlul de Regină şi să împiedice dobândirea titlului de Prinţesă de Wales unui posibil…

9:13, joi, 3 aprilie, 2014 | Continuarea

Căsătoriile între persoanele de acelaşi sex au devenit legale în Anglia şi Ţara Galilor

Primele căsătorii între persoane de acelaşi sex au fost oficiate imediat după miezul nopţii în Ţara Galilor şi Anglia, unde steaguri în culorile curcubeului au fluturat la Londra pe clădirile ministeriale, după intrarea în vigoare a unei “legi privind egalitatea”, foarte aşteptată. O lege istorică ce legalizează căsătoriile între persoanele de acelaşi sex a intrat…

9:01, sâmbătă, 29 martie, 2014 | Continuarea

Minunea Maicii Domnului din Siria

În decembrie 2004 un musulman din Arabia Saudită, s-a prezentat în faţa mai multor agenţii de presă pentru a relata un fapt incredibil pe care l-a trăit şi care i-a schimbat viaţa (povestea a fost apărută la TV, pe Internet, radio şi a circulat în ziare, reviste şi fluturaşi peste tot în Arabia Saudită, Siria,…

9:05, joi, 13 martie, 2014 | Continuarea

Sfaturi părinteşti pentru trezire şi pocăinţă

Bucuria cea mai mare, slava, cinstea, precum şi bogăţia cea mai de preţ pe care o poate avea un cuplu este de a avea dragoste unul pentru celălalt. Mai bine este să fiţi săraci şi să aveţi dragoste, decât să aveţi bogăţii şi să vă lipsească dragostea. Dacă aveţi dragoste, Îl aveţi pe Dumnezeu, şi,…

2:20, vineri, 7 martie, 2014 | Continuarea

„Dacă părăseşti Biserica – poţi foarte ușor să cazi”

Mărturisirile foştilor dependenţi de droguri și alcool Postul este un timp special, și sensul acestuia este schimbarea minții și a inimii. Dar este greu să urci culmi înalte, când eşti legat de cele pământești, mai ales atunci când printre ele sunt … dependenţa de droguri sau alcool. Tutuşi anume în post, unii oameni au fost…

8:29, sâmbătă, 22 februarie, 2014 | Continuarea

Ieromonahul Savatie Baştovoi: Oamenii de stat caută în biserici ceea ce nu au: credibilitate

— Scriaţi, recent, într-un eseu, „nu mă apasă atât relele pe care le fac, pe cât mă apasă binele pe care nu-l fac”. Când şi cum aţi înţeles, aţi simţit asta? — Orice înţeles e o taină care se produce în inima omului. În afara tainei, cunoaşterea nu există, deoarece pentru noi, creştinii, cunoaşterea nu…

10:19, joi, 13 februarie, 2014 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com