Articole din rubrica Ştiri
Lucrări de renovare a bisericii cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” din cadrul complexului monahal Hârbovăț
În această perioadă de urcuş duhovnicesc spre marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului, biserica complexului monahal de la Hârbovăţ care este închinată acestui praznic dumnezeiesc se îmbracă în haină de sărbătoare. Fiind supravegheată de Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, lucrările de renovare sunt în toi. Astăzi Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni,…
7:58, duminică, 17 august, 2014 | Continuarea
A fost dat startul lucrărilor pentru reconstruirea Casei domneşti a voievodului Alexandru Lăpuşneanu
Joi, 7 august 2014. Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, s-a deplasa în localitatea Lăpuşna, r-nul Hînceşti pentru a binecuvînta locul unde va fi edificat centru cultural ,,Curtea Domnească, Muzeul şi Galeria de Artă”. Aici Preasfinţia Sa, a fost întîmpinat de parohul şi primarul localităţii. Alături de Ierarh, la slujba sfinţirii locului centrului cultural, au participat…
8:24, joi, 7 august, 2014 | Continuarea
Sfînta Liturghie în ziua prăznuirii Sfîntului Prooroc Ilie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski”
Sîmbătă, 2 august 2014. Cînd Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfîntul şi întru tot lăudatul Prooroc Ilie Testiviteanu, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. În dimineața zilei Ierarhul, a fost întîmpinat de slujitorii și creştinii Catedralei. Alături de Preasfinția Sa, au coliturghisit soborul…
2:13, duminică, 3 august, 2014 | Continuarea
Sfînta şi Dumnezeiască Liturghie în Catedrala Episcopală din orașul Ungheni
Duminică, 22 iunie 2014, a doua după Rusalii, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. În dimineața zilei Ierarhul, a fost întîmpinat de slujitorii și creștinii creştinii Catedralei. Alături de Preasfinția Sa, au coliturghisit soborul de preoți și diaconi slujitori și creștinii Catedralei. Răspunsurile la strană au fost…
4:05, duminică, 22 iunie, 2014 | Continuarea
A avut loc Prohodul nou adormitului Protoiereu Mitrofor Dumitru Turtureanu
Zeci de preoți și credincioși l-au condus, astăzi, 17 iunie 2014, pe ultimul drum, pe Protoiereul Mitrofor Dumitru TURTUREANU, fost protopop, duhovnic și paroh al cîtorva biserici din protopopiatul Ungheni iar în ultima perioadă paroh de onoare al bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din satul Sculeni, raionul Ungheni. În dimineața zilei, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, înconjurat de…
8:57, miercuri, 18 iunie, 2014 | Continuarea
Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh la Catedrala “Sf. Cneaz Alexandru Nevski” din Ungheni
Astăzi, 8 iunie 2014, la zece zile după Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer și 50 de zile de la Învierea Sa din morți, creștinii ortodocși sărbătoresc Rusaliile – Pogorârea Sfântului Duh, cunoscută şi sub denumirea de “Cincizecime”, sau cea populară de „Duminica Mare”. În primele secole creştine, praznicul Cincizecimii era o dublă sărbătoare: a Pogorârii Duhului Sfânt…
3:44, duminică, 8 iunie, 2014 | Continuarea
Sfînta și Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Knz. Al. Nevski” din Ungheni
Marți, 3iunie 2014. Cînd întreaga Ortodoxie îi cinstește pe Sfinții de Dumnezeu Încoronați, Împărați și Întocmai cu Apostolii Constantin și Elena, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. În dimineața zilei Ierarhul, a fost întîmpinat de slujitori și creștini, care de dimineață…
8:18, marți, 3 iunie, 2014 | Continuarea
Sărbătoarea Înălțării Domnului la Catedrala Episcopală din Ungheni
Joi, 29 mai 2014. Cînd întreaga Ortodoxie prăznuește Marele Praznic Împărătesc al Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. În dimineața zilei Ierarhul, a fost întîmpinat de slujitori și creștini, care de dimineață au pășit pragul…
10:58, joi, 29 mai, 2014 | Continuarea
Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni
Duminică 25 mai 2014. Numită și Duminica Orbului, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. Alături de Preasfinția Sa, au coliturghisit soborul de preoți și diaconi slujitori ai Catedralei. În cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul a explicat pericopa evanghelică, despre…
8:39, duminică, 25 mai, 2014 | Continuarea
Zi de sărbătoare duhovnicească în parohia ,,Sf. Mc. Gheorghe” din s. Mileşti, Nisporeni
Ziua de 22 mai este una deosebită pentru creştinii ortodocşi, în calendarele bisericeşti sărbătorim mutarea Sfintelor Moaşte ale Sfântului Ierarh Nicolae din cetatea Mira Lichiei (Turcia) în oraşul Bari (Italia). Această sărbătoare a fost prăznuită în mod deosebit de către creştinii satului Mileşti, avându-l în mijlocul lor pe Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni….
9:08, joi, 22 mai, 2014 | Continuarea
Sfînta și Dumnezeieasca Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Alexandru Nevski” din Ungheni în Duminica Samarinencii
În duminică de 18 mai 2014, numită și Duminica Samarinencii, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. Alături de Preasfinția Sa, au coliturghisit soborul de preoți și diaconi slujitori ai Catedralei. În cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul a explicat pericopa…
6:56, duminică, 18 mai, 2014 | Continuarea
Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la Mănăstirea ,,Cuvioasa Parascheva” Hîncu
11 mai 2014. În a IV-a duminică după marele Praznic al Învierii Domnului numită și Duminica Slăbănogului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la Mănăstirea ,,Cuvioasa Parascheva” Hîncu. Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” cu Hramul „Sf. Mare Mc. Pantelimon” din complexul mănăstirii. În dimineața zilei Preasfinţia…
8:10, duminică, 11 mai, 2014 | Continuarea
Preasfinţitul Petru a oficiat Liturghia la Mănăstirea ,,Cuvioasa Parascheva” Hîncu
6 aprilie 2014. În a V-a duminică a Sfîntului și Marelui Post, numită și Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la Mănăstirea ,,Cuvioasa Parascheva” Hîncu. Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” cu Hramul „Sf. Mare Mc. Pantelimon” din complexul mănăstirii. În dimineața…
4:28, duminică, 6 aprilie, 2014 | Continuarea
Anunț! Drumul crucii, drumul pătimirii şi mântuirii neamului omenesc
Preacuvioși şi Preacucernici părinţi, iubiţi fraţi şi surori în Domnul Cu ajutorul harului lui Dumnezeu, parcurgem treaptă cu treaptă urcuşul duhovnicesc spre marea Sărbătoare a Învierii Domnului. Dar pentru a ne bucura de taina Învierii lui Iisus Hristos, trebuie neapărat să trăim cu intensitate taina pătimirii şi Răstignirii Mîntuitorul, căci taina crucii ne…
10:39, joi, 20 martie, 2014 | Continuarea
Duminica a II-a a Marelui Post la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni
16 martie 2014. În duminica a II-a a Marelui Post numită a Sfîntului Grigorie Palama, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeeasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. În dimineaţa zilei, Preasfinţia Sa, a fost întîmpinat de soborul de preoţi slujitori şi enoriaşii…
3:45, duminică, 16 martie, 2014 | Continuarea

