Header image

Articole din rubrica Articole, Sf. Porfirie Kavsokalivitul, Sfaturi duhovnicești

În Biserică nu există deznădejde

Biserica este viaţă nouă în Hristos. În Biserică nu există moarte, nu există iad. În Evanghelia lui Ioan se spune: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac (Ioan 8, 51). Hristos desfiinţează moartea. Cel ce intră în Biserică se mântuieşte, devine veşnic. Viaţa este una, o curgere fără de sfârşit…

7:40, joi, 14 ianuarie, 2016 | Continuarea

Viaţa şi pătimirea Sfintei Muceniţe Varvara

În vremea împărăţiei lui Maximian păgînul, împărat al Romei, era în părţile răsăritului un oarecare om de neam bun, bogat şi slăvit, cu numele de Dioscor, cu obicei şi cu credinţă de elin, care vieţuia în Iliopoli. Acela avea o fiică, anume Varvara, pe care o păzea ca lumina ochilor, pentru că nu avea alt…

11:12, joi, 17 decembrie, 2015 | Continuarea

Povestea unui copil ce a biruit necredinţa tatălui

 Avocatul X nu era un bun crestin. Adesea radea de legea noastra crestineasca. Altfel, nu era un om rau; dimpotriva, era larg la inima, indatoritor, iubitor, marinimos chiar. Dar nu tinea la legea lui. Intr-o zi trebui sa se schimbe si iata cum: Avocatul avea un baietas frumusel ca de 5-6 ani, pe care-l iubea…

6:00, marți, 15 septembrie, 2015 | Continuarea

Sfintele Taine şi o poveste adevărată din zilele noastre

Există astăzi în rândul unor credincioşi o teamă că împărtăşirea din acelaşi potir cu Sfintele Taine ale lui Hristos ar putea fi un „procedeu neigienic”, care să ducă la contractarea sau chiar răspândirea unor boli. Aceasta este o frică lipsită de evlavie, cu totul alta decât „frica lui Dumnezeu” cu care îi cheamă preotul pe…

6:40, duminică, 23 august, 2015 | Continuarea

Simplitate şi bunătate – asta-i totul, pentru a dobândi harul dumnezeiesc

Inima voastră să fie simplă, nu cu două feţe şi nesinceră; bună, iar nu vicleană şi interesată. Sufletul simplu şi bun este căutat de toţi, toţi se odihnesc întru el, se apropie de el fără teamă, fără bănuieli. Acest suflet trăieşte cu pace lăuntrică şi este într-o relaţie bună cu toţi oamenii şi cu întreaga…

4:46, sâmbătă, 13 iunie, 2015 | Continuarea

Sunt aşa de puţini duhovnici vrednici astăzi, fiindcă nu sunt ucenici buni…

Pentru rugăciunea ucenicului se naşte un preot vrednic sau nevrednic şi cu cuvânt de la Dumnezeu. Aş vrea să aduc două cuvinte. Unul este de la Sfântul Siluan. L-a întrebat un tânăr pe Sfântul Siluan de ce sunt aşa de puţini duhovnici vrednici astăzi. Sfântul Siluan îi dă un răspuns probabil neînţeles de tânăr şi…

8:40, sâmbătă, 9 mai, 2015 | Continuarea

La început n-a existat decât Adam şi Eva …cum s-au înmulţit oamenii?

– Din moment ce la început n-a existat decât Adam şi Eva, deci o singură pereche de oameni, cum s-au înmulţit oamenii? – Dragă, chestiunea aceasta este o chestiune pe care-o pun mulţi. Să ştiţi însă că Biblia nu explică nişte lucruri, pentru că nu-i o carte ştiinţifică. Ceea ce vrea Biblia să spună este…

1:56, duminică, 15 martie, 2015 | Continuarea

Evanghelia despre Cruce şi mântuirea sufletului – Predică la Duminica a III -a din Postul Mare

Evanghelia despre cruce şi mântuirea sufletului (Marcu 8, 34-38; 9,1) Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; iar cine va pierde viaţa sa, pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va scă­pa. Căci…

10:06, sâmbătă, 14 martie, 2015 | Continuarea

10 însuşiri ale Spovedaniei

Mărturisirea trebuie să aibă aceste zece însuşiri: 1. Să fie simplă şi scurtă, să nu spui cuvinte deşarte, povestiri şi basme, ci numai pe cele trebuincioase. 2. Smerită, să te cunoşti că eşti păcătos şi ticălos, şi să nu te mândreşti, ci să ai chip şi cuvinte smerite. 3. Adevărată, fără minciună, nici să spui…

4:54, marți, 18 noiembrie, 2014 | Continuarea

Sfântul Mucenic Ciprian şi Sfânta Muceniţă Iustina fecioara

Pe vremea împărăţiei lui Deciu, era în Antiohia Siriei un filozof şi vrăjitor vestit, anume Ciprian, de neam din Cartagina, născut dim părinţi necredincioşi, care a fost dat în copilăria sa spre slujba păgînescului şi necuratului lor zeu, Apolon. În anul al şaptelea al vîrstei sale îl încredinţară la vrăjitori spre învăţătura meşteşugului vrăjitoriei şi…

12:02, miercuri, 15 octombrie, 2014 | Continuarea

Primejdiosul părinte Natanail (Nesfinții Sfinți)

Repulsia părintelui Natanail se îndrepta și înspre puternicul stat sovietic, mai ales când el se amesteca fără cuviință în viața mănăstirească. Se spune că tocmai părintele Natanail i-a dat un sfat discret Marelui Egumen de la Pecerska, arhimandritului Alipie, când acela se afla într-o oarecare dificultate, fiind sub presiunea și sub supravegherea autorităților. S-a întâmplat…

10:06, luni, 4 august, 2014 | Continuarea

Mărturia unei pustnice ce trăieşte nevăzut în munţii Neamţului despre cei ce plâng şi se roagă pentru lume

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh![1] Îmi cer iertare, Preacuvioase Părinte Ioanichie[2], că aşa târziu v-am trimis aceste rânduri. Mărturisesc că eu am scris pe hârtie întâmplarea întâlnirii mele cu monahia Teodora, aşa cum m-aţi sfătuit când eram sub mantie, chiar în acele zile cât am stat la Sihăstria, după călugărie,…

10:30, luni, 16 iunie, 2014 | Continuarea

Duminca I după Rusalii, a tuturor Sfinţilor la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

În prima Duminică după Cincizecime, a Tuturor Sfinţilor Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, împreună cu soborul de slujitori. Cu binecuvîntarea Prea Sfinţiei Sale, arhimandritul Savatie (Celacu) a explicat pericopa evanghelică despre cinstirea tuturor sfinţilor a căror zi o prăznuim în duminica de astăzi. La final,…

3:00, duminică, 15 iunie, 2014 | Continuarea

Ne vom închina moaştelor Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu

Moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu au fost scoase din mormânt şi cercetate de o echipă de specialişti de la Muzeul Municipiului Bucureşti în perioada 12-15 mai. Din partea Patriarhiei Române a participat o comisie condusă de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. După o rânduială specială, sfintele moaşte au fost aşezate într-o raclă nouă. O…

9:37, vineri, 16 mai, 2014 | Continuarea

Totdeauna Dumnezeu ajută, totdeauna ajunge la timp, dar vrea de la noi răbdare

”Vino, bună şi iubita mea soră, vino şi iarăşi vom mângâia necazurile tale. Vino, şi-L vom binecuvânta pe Dumnezeu cu glasul dulce al inimii, rostit de gură şi care răsună în minte. Spunând: Binecuvântează suflete al meu pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu numele cel sfânt al Lui! Vezi cât de mult ne iubeşte…

1:38, luni, 12 mai, 2014 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com