Viaţa Sfântului Ierarh Grigorie Dialogul, Episcopul Romei

Sfântul Grigorie Dialogul, papă al Romei, numit aşa pentru vorbele cele frumoase, s-a născut în Roma cea veche, din tată care se numea Gordian, şi din maică, Silvia fericită, amândoi fiind de neam bun, senatori cinstiţi şi bogaţi. Dar nu atât pentru cinstea de senator era cinstit neamul acestui Sfânt Grigorie, cât pentru acele sfinte persoane plăcute lui Dumnezeu care se aflau în neamul acela. Căci fericitul Felix, al treilea cu acel nume, papă al Romei, îi era moş; iar Sfânta Tarsila, care a văzut la sfârşitul său pe Domnul venind la dânsa, asemenea, şi fericită Emiliana, care împreună cu Tarsila, s-a învrednicit cereştii vieţi veşnice, i-a fost moaşă lui. Însă şi Silvia, maica lui, este cinstită cu sfinţii în Biserica Romei.

    Pe un neam sfânt că acesta fericitul Grigorie l-a împodobit şi mai mult cu sfinţenia sa, deprinzându-se din tinereţe la fapta bună şi la plăcerea de Dumnezeu. Apoi se îndeletnicea din pruncie cu învăţătura cărţii, făcându-se filosof ales şi bărbat cuvântător, plin de înţelegere şi de judecată. De aceea s-a ales şi în dregătoria divanului; însă nu la cele lumeşti, ci la cele duhovniceşti îşi avea el gândul şi dorinţa cea neîncetată, râvnind să fie monah. Dar, având pe părinţii săi între cei vii, amina călugăria, până la vremea cea cuviincioasă. Şi, deşi petrecea în lume, el era monah cu voinţa şi cu viaţa cea curată în feciorie.

    Murind tatăl său, a început a împărţi averea cea multă ce-i rămăsese în milostenii şi spre zidirea sfintelor locaşuri. În Sicilia a zidit şase mănăstiri, îndestulându-le cu toate cele de trebuinţă, iar a şaptea, în Roma, înăuntrul cetăţii, în cinstea Sfântului Apostol Andrei. Prefăcându-şi în mănăstire casa sa, care era aproape de biserica Sfinţilor Mucenici Petru şi Pavel, lângă muntele ce se numea Scvara, şi într-acea mănăstire lepădându-şi hainele mireneşti ţesute cu aur, împreună cu perii de la tundere, s-a îmbrăcat în hainele cele de lină ale rânduielii monahiceşti şi s-a povăţuit de iscusiţii stareţi Maximian şi Ilarion.

    Apoi, nu după multă vreme, s-a făcut egumen locaşului aceluia. Iar fericită Silvia, maica lui, locuia aproape de poarta Sfântului Apostol Pavel, slujind Domnului în văduvia sa, cu post şi rugăciuni, ziua şi noaptea fiind în casa Domnului. Hrana ei erau verdeţuri crude de grădină, din care îi trimitea în toate zilele şi fiului său, fericitul Grigorie. Şi era foarte milostivă spre cei săraci şi scăpătaţi, împărţind până la sfârşit toată averea ei. Asemenea şi fiul ei, fericitul Grigorie, era atât de milostiv, încât n-a cruţat lucrul cel din urmă, ci îndată l-a dat celor ce cereau.

    Odată şezând el în chilia sa, scriind cărţi după obicei, a venit la dânsul un sărac – însă acela era îngerul Domnului în chip de sărac – şi i-a zis: „Miluieşte-mă, robule al lui Dumnezeu din cer, deoarece, fiind cârmaci de corabie, am pierdut nu numai averile mele câte le-am avut, dar şi pe cele străine”.

    Iar iubitorul de săraci şi adevăratul rob al lui Hristos, Sfântul Grigorie, având durere din inimă pentru dânsul, a chemat pe fratele care-i slujea şi i-a poruncit să dea omului aceluia şase galbeni. Săracul, luând ceea ce i s-a dat, s-a dus. Apoi, după câtăva vreme, tot în ziua aceea, a venit la fericitul acelaşi sărac, zicând: „Miluieşte-mă, robul lui Dumnezeu, că multe am pierdut, iar tu puţin mi-ai dat”. Fericitul, chemând iarăşi pe slujitorul lui, i-a zis: „Frate, du-te şi-i dă alţi şase galbeni”. Fratele a făcut aşa şi săracul acela a luat de la sfântul, în aceeaşi zi, doisprezece galbeni şi a plecat.

    După puţină vreme, a venit iarăşi, a treia oară, acelaşi sărac, strigând către Sfântul: „Fie-ţi milă de mine, părinte, şi-mi mai dă încă din îndurările tale, că am pierdut în mare foarte multă bogăţie străină”. Iar fericitul Grigorie a zis către slujitorul său: „Mergi, frate, şi mai dă aceluia ce cere încă şase galbeni”. Fratele răspunse: „Să mă crezi, cinstite părinte, că n-a mai rămas în cămară nici un galben”. Fericitul îi zise: „De nu ai altceva, dă-i haine, ori vreun vas”. Fratele răspunse: „Nu avem alt vas decât un taler de argint, în care marea doamnă, maica ta, ţi-a trimis linte după obicei”.

    Grăit-a plăcutul lui Dumnezeu, Grigorie: „Du-te, frate, şi dă săracului şi acest taler, ca să nu se ducă mâhnit de la noi, căci caută mângâiere în primejdia sa”. Deci, luând săracul acela talerul de argint, s-a dus veselindu-se. După aceea, n-a mai venit să ceară milostenie, ci era nevăzut lingă dânsul, păzindu-l şi ajutându-l în toate. Pentru că îngerul Domnului era lângă sfântul, cu puterea darului cea minunată, prin care Sfântul Grigorie s-a făcut slăvit, deoarece se făceau multe minuni în locaşul lui.

    După ce a murit Pelaghie, papă al Romei, toţi, cu un glas, au ales în scaunul acela pe Sfântul Grigorie, egumenul Mănăstirii Sfântul Andrei. Dar el, fugind de treapta aceea atât de înaltă şi de cinstea omenească, a plecat din cetate şi s-a ascuns prin locuri pustii. Căutând tot poporul din Roma pe doritul lor păstor, Grigorie, şi negăsindu-l, s-a făcut multă mâhnire pentru aceasta. Apoi, au început a face rugăciuni către Dumnezeu cu dinadinsul, ca să le arate pe robul Lui. Atunci s-a făcut din cer un stâlp de foc, văzut de toţi, şi s-a pogorât spre locul unde era Sfântul Grigorie, ascuns într-un munte pustiu. Deci, toţi au cunoscut că pentru Grigorie s-a arătat acel stâlp ceresc şi au alergat îndată acolo, unde găsind pe cel căutat, o, cu ce negrăită bucurie l-au luat de acolo, măcar că nu voia.

    Aşa s-a aşezat Sfântul Grigorie papă al Romei celei vechi, pe vremea împărăţiei lui Mavrichie (582-602). Şi era negrăită milostivirea lui spre săraci, scăpătaţi, lipsiţi, văduve şi spre străini. El a zidit multe case primitoare de străini şi de săraci, nu numai în cetatea Romei, ci şi în altele. În Ierusalim într-adins a trimis pe ava Prov, cu aur din destul, ca să zidească acolo o casă de oaspeţi. La muntele Sinai, în tot timpul vieţii sale, trimitea multă milostenie spre hrană monahilor, iar pe cei ce erau în Roma săraci şi bolnavi, îi avea într-o carte scrişi pe nume şi în toate zilele îi hrănea pe dânşii. De multe ori la masă sa aducea străini şi săraci şi singur le slujea lor.

    Altă dată a poruncit cămăraşului său să cheme la masă doisprezece străini, ca să prânzească cu dânsul. Iar după ce au stat, Sfântul Grigorie, uitându-se, a văzut treisprezece inşi la masă. Deci, chemând pe cămăraş, i-a zis încet: „Oare nu ţi-am poruncit să chemi doisprezece inşi? Iar tu de ce ai chemat, fără voia mea, şi pe al treisprezecelea?” Sachelariul, înfricoşându-se, a zis: „Să mă crezi, preacinstite stăpâne, că nu sunt mai mult decât doisprezece!” Pentru că nici el, nici altul, nu vedea pe cel de-al treisprezecelea, care şedea la sfârşitul mesei şi chipul feţei lui se schimba, încât uneori se arăta bătrân şi cărunt, iar alteori i se părea a fi un tânăr voinic.

    Când s-a sculat de la masă, Papa Grigorie le-a dat drumul la toţi, iar pe cel de-al treisprezecelea, care era minunat la chip, l-a oprit şi, apucându-l de mână, l-a băgat în cămara sa şi i-a zis: „Te jur cu puterea cea mare a lui Dumnezeu Cel Atotţiitor, să-mi spui cine eşti tu şi care este numele tău?” Iar el a zis către dânsul: „Pentru ce întrebi de numele meu? Acesta este minunat! Însă să ştii, aducându-ţi aminte, că eu sunt acel cârmaci de corabie sărac, care am venit la tine în Mănăstirea Sfântului Andrei, când şedeai şi scriai în chilia ta şi mi-ai dat doisprezece galbeni, cum şi talerul cel de argint, pe care cu linte ţi-l trimisese fericită Silvia, maica ta! Şi să-ţi fie ştiut că dintr-acea zi în care mi-ai dat acelea cu dragoste şi cu bunătate, te-a ales pe tine Domnul, ca să fii întâi pe scaun şezător al Sfintei Lui Biserici din Roma, unde a suferit răstignire Sfântul Apostol Petru”.

    Iar Sfântul Grigorie a zis către dânsul: „Cum ştii tu că de atunci m-a hotărât Domnul să fiu papă?” Răspuns-a acela: „Deoarece sunt înger al Domnului Atotţiitorul, pentru aceasta ştiu că de atunci m-a trimis Domnul la tine, ca să ştiu judecata ta, dacă cu iubire de oameni iar nu pentru slavă deşartă faci milostenie!”

    Fericitul, auzind aceea, s-a înspăimântat foarte tare, căci până atunci nu văzuse înger la faţă şi să vorbească cu el ca şi cu un om. Iar îngerul care i se arătase a zis către sfânt: „Nu te teme, că, iată, m-a trimis Domnul să fiu împreună cu tine toată viaţa ta şi să duc rugăciunile tale lui Dumnezeu, ca toate cele ce cu nădejde le vei cere de la El, să ţi se dea”. Iar Sfântul Părinte Grigorie a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat Domnului, zicând: „Dacă pentru o mică dare la săraci, care nu este însemnată, cu atât de mari bunătăţi îmi răsplăteşte Domnul, Atotputernicul, încât şi papă m-a făcut al Sfintei Sale Biserici, iar pe sfântul său înger l-a pus lângă mine să mă păzească, apoi, cu câte bunătăţi va răsplăti celor ce petrec întru poruncile Lui şi fac dreptate?” După aceea îngerul s-a făcut nevăzut, iar Sfântul Grigorie, dând negrăite mulţumiri Domnului său, şi mai sârguitor era spre facerea de bine a oamenilor şi spre bună plăcere a lui Dumnezeu.

    Iarăşi, într-o zi ospătând la prânz pe nişte străini, unuia dintre dânşii, după obiceiul smereniei sale, a voit să-i dea apă pentru mâini şi, întorcându-se, a luat vasul cu apă degrabă; dar iată că acela căruia voia să-i toarne apă pe mâini nu s-a mai găsit şi, căutându-l cu dinadinsul şi negăsindu-l, se mira foarte mult. Iar în noaptea viitoare, dormind el, i s-a arătat Domnul, zicându-i: „În celelalte zile ai ospătat mădularele Mele, care sunt săracii, iar în ziua de ieri, chiar pe mine Mine Însumi M-ai primit!”

    Pentru smerenia cea mare a Sfântului Grigorie, în Limonariu – cartea prea sfinţitului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului -, se găseşte scris astfel: „Într-un timp oarecare, am mers la ava Ioan Persanul şi ne-a spus acestea despre marele şi fericitul Grigorie, papă al Romei, zicând: „Am dorit odată să mă închin la mormintele Sfinţilor mari Apostoli Petru şi Pavel şi m-am dus în Roma. Stând eu în mijlocul cetăţii, s-a făcut veste în popor că papă avea să treacă atunci pe acolo şi aşteptam să-l văd şi pe el. După ce a venit în dreptul meu, am voit să mă închin lui. Şi vă spun, fraţilor, Dumnezeu fiindu-mi martor, că el apucând înaintea mea, a căzut la pământ şi mi s-a închinat şi de la pământ nu s-a sculat mai înainte până nu m-a văzut pe mine mai întâi sculat. Apoi, sărutându-mă cu multă osârdie, mi-a dat cu mâna sa trei galbeni, poruncind ca să mi se dea toate cele de hrană; iar eu am preamărit pe Dumnezeu, Cel ce i-a dat lui atâta smerenie, dragoste şi milă către toţi””.

    Nu se cuvine să tăcem nici minunea cea înfricoşată ce s-a făcut pentru Preacuratele lui Hristos Taine, cu rugăciunile acestui mare arhiereu al lui Dumnezeu. Acest lucru s-a făcut astfel: O femeie vestită din Roma a adus prescuri la dumnezeiescul altar, iar slujba dumnezeiască o făcea prea sfinţitul papă Grigorie. Deci, în timpul când se împărţea la popor dumnezeiasca Împărtăşanie, s-a apropiat şi femeia aceea să se împărtăşească cu Sfintele Taine. Şi auzind pe prea sfinţitul papă, zicând: „Trupul cel de viaţă făcător al Domnului nostru Iisus Hristos se dă…”, atunci femeia a început a râde. Papa, oprindu-şi mina, a întrebat pe femeie: „Pentru ce ai râs?” Iar femeia a răspuns: „De mirare îmi este lucrul acesta, stăpâne, că pâinea aceasta pe care eu cu mâinile mele am făcut-o din făină şi am copt-o, o numeşti trupul lui Hristos!”

    Atunci sfântul, văzându-i necredinţa, s-a rugat lui Dumnezeu şi îndată chipul pâinii s-a schimbat în trup omenesc. Şi vedea femeia aceea carne omenească însângerată; dar nu numai femeia aceea ci şi toţi oamenii care erau în biserică au văzut minunea aceea şi slăveau pe Hristos Dumnezeu. Deci se întăreau în credinţă, neîndoindu-se despre Preacuratele Taine că sub chipul pâinii este adevăratul Trup, precum şi sub chipul vinului este adevăratul Sânge al lui Hristos. Apoi iarăşi, rugându-se sfântul, s-a schimbat chipul trupului omenesc în vedere de pâine şi femeia s-a împărtăşit cu frică şi cu credinţă neîndoită, primind pâinea ca Trupul lui Hristos, asemenea şi vinul, ca Sângele lui Hristos.

    Acest mare luminător al lumii, preasfinţitul Grigorie, a împodobit Biserica lui Hristos nu numai cu viaţa cea asemenea îngerilor şi cu minunile, ci şi cu multe scrieri foarte trebuincioase dreptei credinţe. Iar când scria, atunci Duhul Sfânt se arăta în chip de porumbel, zburând deasupra lui. Acest lucru adeseori se învrednicea a-l vedea arhidiaconul său, Petru, bărbat îmbunătăţit. Scrierile Sfântului Grigorie se află în patru cărţi, pline de mare folos, care au într-însele povestiri pe scurt despre vieţilor sfinţilor care s-au nevoit cu plăcere de Dumnezeu în pământul Italiei şi multe învăţături de folos sufletesc. Păstorind Sfântul Grigorie Biserica lui Dumnezeu treisprezece ani, şase luni şi zece zile, s-a mutat la Domnul pe vremea împărăţiei lui Foca Tiranul (602-610).

    Se scrie şi aceasta pentru acest mare plăcut al lui Dumnezeu, că pe Traian, împăratul Romei (98-117), care a fost închinător la idoli, după mulţi ani de la moartea lui l-a izbăvit sfântul din veşnicele munci cu rugăciunile sale. De acest lucru Sfântul Ioan Damaschin, în cuvântul său pentru cei adormiţi, scrie astfel: „Grigorie Dialogul, episcopul Romei celei vechi, precum ştiu toţi, era vestit întru sfinţenie şi înţelegere şi, când slujea, avea părtaş un înger din cer slujind împreună cu dânsul. Acesta, călătorind oarecând pe podul cel de piatră şi stând într-adins, a făcut rugă-ciune către Domnul cel iubitor de suflete pentru iertarea păcatelor lui Traian împăratul. Atunci, a auzit îndată glas de la Dumnezeu, zicând: „Rugăciunea ta am auzit-o şi dau iertare lui Traian; iar tu să nu mai faci rugăciuni pentru păgâni””.

    Că acesta este adevărul, mărturiseşte tot Răsăritul şi Apusul. Despre aceasta, Sfântul Ioan Damaschin mărturiseşte: „Iar despre celelalte minuni ale acestui mare Grigorie, papă al Romei, şi despre toată viaţa lui cea minunată şi sfântă, Ioan, diaconul Bisericii celei mări a Romei, a scris patru cărţi, în care se află până la două sute şi zece capitole”. Din acestea noi luând aceste puţine spre folosul sufletelor credincioşilor, slăvim pe Cel ce a preamărit pe plăcuţii Săi, pe Hristos Domnul nostru, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh este slăvit în veci. Amin.

    NOTĂ – Tot în această zi se prăznuieşte şi Sfântul Simeon Noul Teolog, a cărui viaţă se găseşte la 31 octombrie, după ediţia din anul 1835.