Header image

Lucrurile cu neputinţă de priceput şi de cuprins nu le poate face decât dragostea

9:33, sâmbătă, 3 octombrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , , , , , , , ,

Lucrurile cu neputinţă de priceput şi de cuprins nu le poate face decât dragostea, doar dragostea este aceea care le poate face pe toate! Fiindcă singură ea poate să acopere totul, să creadă totul, să nădăjduiască totul, să sufere totul (I Corinteni 13, 7).

Ceea ce nu ai face pentru nici un preţ din lume eşti în stare să faci, fără să aştepţi nimic în schimb, când ai o adevărată iubire. Orice părinte adevărat este în stare să vegheze zile şi nopţi în şir la un căpătâi preaiubit, chinuit de febră; să aştepte zile şi nopţi fără număr un chip plecat departe; să plângă zile şi nopţi fără număr o fiinţă neuitată, pe care nimic pe lume nu o mai poate înlocui. Aceasta este dragostea adevărată!

Din Un mare mărturisitor creștin: Preotul Constantin Sârbu, Editura Bonifaciu, București, 2008, p. 172

x_863c4373

Contact Form Powered By : XYZScripts.com