Mănăstirea „Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul”, Hirova din s. Niculăeuca, r. Orhei

Hram: Sfântul Simeon Stâlpnicul

Stareţă: Iraida (Bârcă)
Adresa: MD 3539, sat Niculăeuca,
raionul Orhei, tel.0-235-31-519

Aşezare: la 60 km N de Chişinau sau la 15 km N de Orhei

Istoric
Mănăstirea Hirova a fost întemeiată ca mănăstire de călugăriţe în anul 1805, de Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costachi, pe locul unui schit de călugari părasit, despre care nu se ştie decât că a ars în 1803. Aici sosesc călugăriţe de la schitul Hârtop, care construiesc o biserică de lemn în cinstea Marelui Ierarh Nicolae. În anul 1836 în locul bisericii din lemn este construită actuala biserică din piatră. Printre ctitori se numară şi monahia Pelaghia, sora Mitropolitului Moldovei Gavriil Callimachi. Aceasta se află înmormântată în pridvorul bisericii. În anul 1865, Ioan Botezat, om cu dare de mână de pe aceste locuri zideşte biserica de iarnă, în cinstea Întâmpinării Domnului. În perioada dintre cele două războaie mondiale, mănăstirea număra peste 190 de călugariţe.
Mănăstirea Hirova este închisă în anul 1959, dar maicile rămân în căsuţele lor învelite cu stuf şi lucrează la colhozul din sat. Timp de 30 de ani ele au privit neputincioase cum bisericile le-au fost închise şi transformate în depozite de cereale ori de materiale. Icoanele au fost ascunse de maici, păstrate la biserica Sfântul Nicolae din Orhei ori la mănastirea Japca, singura rămasă deschisă din toată Basarabia. Biserica Sfântul Nicolae este reparată între anii 1988-1990.
Cele peste 40 de maici au trăit o mare bucurie în februarie 1990 când, după atâta amar de ani, biserica a fost redeschisă. Pictura bisericii a fost refăcută în 1997. Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul, rămasă în ruină în perioada comunistă, urmează să fie reparată cu multă atenţie, deoarece a fost construită din nuiele şi lut, în urmă cu aproape 140 de ani.

Povesteste un pelerin: Manastirea uitata

Daca intrebi la casele Autogarii centrale cum poti ajunge la Manastirea Hirova, atunci ti se spune ca este ruta Chisinau – Hirova, la ora 14.00. Insa ajuns la Hirova Calarasilor poti constata ca in respectiva localitate nu exista manastire. Trebuie sa stiti ca acest sfant locas – Manastirea Hirova, se afla in satul Niculaeuca, Orhei, iar primul autobuz de la Chisinau, potrivit orarului, porneste la ora 09.50.

Pe un indicator citesc  Nicolaeuca, iar pe o piatra este inscriptionat  Manastirea Hirova. Ajung la ultima statie din sat, iar pana la manastire mai e cale de parcurs. E un peisaj deosebit, intr-un sat autentic basarabean  case mici, varuite, acoperite cu olane rosii, cu prispe si coloane. Dupa ce trec de-o cotitura zaresc o insulita de case una ca una, presarate de Dumnezeu de parca ar fi niste perle, printre ele se inalta semet o biserica. Am ajuns la Manastirea Hirova. Imi doream sa intru in sfantul lacas, dar la poarta era pus lacatul. Dupa ce cainele de la una din chilioarele manastirii a latrat, apare o maicuta garbovita si ma indeamna sa vin la ea. Intru in vorba  e maica Olga si-mi spune ca nu prea poate sa zaboveasca la vorba fiindca are ascultare. De cand s-a redeschis manastirea ea e dascal si are grija de biserica si casa parintelui-duhovnic Tudor Cerescu.

Maica Olga, tocmai isi sarbatorise ziua de nastere  80 de ani. Pe cand avea 14 ani, a fugit de-acasa, de la Isacova, Orhei, si a hotarat sa-si dea viata smereniei si rugaciunii. Prima data, nu-i dadeau ascultari pentru ca-i spuneau ca-i prea mica. A invatat viata monahala, dar si un mestesug tesutul la stative. Imi spune cu tanga atunci cand am venit la manastire erau vreo 80 de chilii si-n fiecare traiau cel putin doua maicute, iar acum sunt vreo 15 maici si surori, majoritatea trecute de-al optulea deceniu de viata.

Ansamblul de chilii de la Manastirea Hirova e ca un sat in sat, departe de galagie, de fast si moft modern. Unele chilii ramase fara stapane, jinduiesc si parca se roaga de indurare. Porti de lemn lasate pe-o parte, date de vreme, macinate de carii, dar ele mai scartaie, pentru ca din cand in cand mai iese cate o maicuta si se duce spre biserica sa se roage la lacasul in care isi gasesc alinarea.

Maica Asinefta este una din cele mai batrane de la Manastirea Hirova. S-a nascut la Susleni, Orhei, in 1921, iar pe cand avea 27 de ani, a venit la acest sfant lacas. Si-a dorit pace in suflet, liniste si o rugaciune mai profunda – toate le-a gasit la Manastirea Hirova. Isi aminteste ca in acel an erau foarte multe maici si surori vreo 200, apoi incetul cu incetul nu prea veneau crestine care sa-si urmeze viata monahala, iar dupa ce a fost inchisa manastirea, multe calugarite au plecat, unele s-au si casatorit.

Maica Asinefta imi spune ca regreta ca acum au ramas atat de putine, batrane si fara putere, dar de cand s-a redeschis manastirea vin si cearca, le pare ca e greu si pleaca, insa la manastire nici nu te cheama si nici nu te alunga. Am avut o ascultare foarte usoara, in grija mea era gospodaria maicii starete. Nu stiu de ce m-a ales pe mine, parca a inteles ca n-o sa-mi placa la cai sau oi? Dar cred ca orice ascultare e usoara, daca ti-e draga si-o faci cu tragere de inima, zice maicuta Asinefta. Chiar daca e de multi ani la Manastirea Hirova, a fost tunsa in calugarie abia dupa redeschiderea sfantului lacas  1991, insa nu-si mai aduce aminte ziua si data, doar ca slujba a fost oficiata de parintele duhovnic  Tudor Cerescu. Maica Asinefta imi spune ca nu stie carte, pentru ca nu fost la scoala, iar iscalitura ei e un semn. M-a mirat ca a zis ca poate sa citeasca buchiile din cartile manastiresti, dar de la un timp incoace nu le mai poate deslusi pentru ca a avut o interventie chirurgicala la ochi. Acum cand batranetile ii dau tot mai multe batai de cap si bolile o tot chinuiesc, oamenii de la Niculaeuca o ajuta la gospodarie. De cand am venit eu aicea, ma gandesc am o zi in manastire ori nu? Mananc, beau, dorm, gandesc, unde am lucrat m-au platit, in casa am stat nu m-a controlat nimeni, dar nu stiu daca am un ceas trecut, rostit in manastire, primit de Dumnezeu, m-as bucura foarte mult. Am pacate, dar ma rog lui Dumnezeu sa ma ierte, constatata maicuta Asinefta. O intreb care sunt cele mai mari pacate, isi aminteste cum i-a raspuns ingerul lui Sfantul Macarie – Cele mai mari sunt curvarul batran si saracul mandru.

Aproape de biserica sunt doua casute, ambele ingrijite, in ograda vreo cateva pasari. Deschid poarta, latra un caine, apoi aud vocea lina a unei maicute: Bine ati venit si hai sa mergem in chilioara! Ma roaga sa iau un paharel de vin de sanatate, facut de ea, or pe 28 ianuarie, e ziua de nastere. Prea modesta la vorba si la port ca sa-mi dau seama din primele cuvinte ale ei ca stau la sfat cu stareta Manastirii Hirova – Egumena Iraida. Satula de desertul vietii, pe cand avea 19 ani, in 1944, paraseste satul natal Morozeni, Orhei si sustinuta in alegerea ei de o matusa, vine la Manastirea Hirova, pentru a se dedica monahismului. Mi-a fost draga aceasta viata de la manastire, a fost frumos, maici multe, o manastire deosebita, acum am ajuns sa fie mai rau, spune, oarecum cu regret, maica. Au fost si ani mai grei in viata de la manastire  parjolul razboiului, foametea, apoi distrugerea sfantului lacas. Isi aminteste cum mancau fel de fel de frunze, ghinda, din care coceau si paine. Au fost greutati, dar am scapat de ele pentru ca mereu ne-am rugat la Domnul, zice maica Iraida.

Cea mai duruta pagina din istoria Manastirii Hirova este inchiderea de catre satrapii comunisti si atei a sfantului lacas. Maicutele cu care am discutat isi amintesc cu tristete de acel eveniment. Era in vara anului 1959, chiar de Duminica Mare, iar ei au navalit ca niste fiare. Chiar daca oamenii satului se revoltau ei oricum trebuie sa bifeze inca o reusita partiinica. Maica Asinefta imi spune:

Chiar daca s-o inchis manastirea, multe dintre noi am ramas, iar eu m-am gandit, daca ma duc de aici o sa-mi para ca am fugit si intr-un fel si eu am stricat manastirea, mai bine raman sa fiu aproape, macar s-o vad!. Maica Olga zice ca ii vuia capul atunci cand s-a intamplat acest dezmat comunist, ea nu intelegea ce se intampla si nu stia ce sa faca, incotro s-o apuce. Au plans foarte mult. Cine, insa, se uita la lacrimile bietelor maicute neajutorate? Ei trebuiau sa-si faca moftul ipocrit. Am ramas sa traiesc durerea, spune oftand maica Olga.

Manastirii i s-a confiscat pamantul si intreaga gospodarie. Biserica de vara Sfantul Nicolae a fost transformata in depozit de carbuni, apoi in depozit de cereale. Biserica de iarna Sfantul Simion Stalpnicul, dupa o renovare radicala, a fost spital pentru copiii cu handicap, iar mai apoi a fost preluata de autoritati si folosita in scopuri gospodaresti. Potrivit unor surse, icoanele din biserica de vara au fost duse la biserica Sfantul Nicolae din Orhei, iar din cea de iarna la Manastirea Japca.

Maicutele ramase au lucrat pe unde au apucat  fie la colhoz, la gospodarie silvica, la fabricile de covoare de la Tabara si Orhei, spitalele de la Curchi si Niculaeuca etc. In chilioarele lor au pastrat icoane si carti sfinte, au putut sa se roage si sa aprinda candela, dar se uitau cu jind la bisericile care nu mai aveau menirea de altadata. Au fost si multi sarlatani care credeau ca maicutele aveau mari averi  cautau bani, dar de unde bani la niste crestine care aveau un salariu de maximum 40 de ruble. In acei ani au disparut foarte multe carti si lucruri sfinte, pretinsi colectionari intrau in case si luau cu nemiluita. Bisericile au ajuns intr-o stare jalnica, nici pana astazi in biserica de iarna nu se slujeste Domnului.

Maicile Olga si Asinefta imi spun ca deja se resemnase ca manastirea e inchisa si nu mai sperau ca vor intra sa se roage in sfantul lacas. Stareta Iraida sustine: Aveam mare speranta ca se va deschide manastirea, credeam, ma asigura maica stareta, care mi-o spus ca o sa vina vremea si o sa se ne rugam in biserica.

Dupa mai bine de trei decenii de tacere, la Manastirea Hirova s-au facut auzite clopotele, chemand lumea la rugaciune, or in Niculaeuca nu este biserica, astfel ca la sarbatori, duminicile dar si atunci cand au un botez, cununie, parastas, Sfantul Maslu, enoriasii trec pragul bisericii Sfantul Nicolae.

… De cum s-a inceput a insera, au rasunat clopotele, chemand maicutele si mirenii la vecernie. Maica Olga a deschis biserica, o alta maicuta a aprins candelele. Putina lume in tihnitul lacas, e frig, dar dragostea de Dumnezeu da caldura izvorata din sufletele crestinilor. Parintele Teodor Cerescu incepe vecernia, sustinut de vocile maicutelor. Cuvinte si cantari de lauda si multumire se inalta la cer, catre Domnul. Vecernia se sfarseste, dar parintele mai are o procesiune  un parastas. Ma apropii de el si-l rog sa-mi vorbeasca din istoricul Manastirii Hirova, imi spune ca sfantul lacas nu dispune de o arhiva, iar eu pot sa aflu din ceea ce s-a scris pana acum.

Astfel, potrivit unor surse, Manastirea Hirova este deschisa prin 1805. Se spune insa ca ceva mai devreme aici a fost un schit de calugari care a ars. Dupa plecarea monahilor, a fost construita o biserica de lemn cu hramul Sfantul Nicolae. Mai tarziu, prin 1836, in locul bisericii de lemn a fost zidita una din piatra. In 1865 a fost inaltata staretia si biserica de iarna cu hramul Intampinarea Domnului.

…A fost una dintre cele mai bogate manastiri, iar acum a ramas cea mai saraca, spune maica stareta Iraida. Egumena e la curent cu toate evenimentele pentru ca asculta radio, stie cine e presedintele Moldovei, chiar daca imi spune cam stangaci, cum il cheama – Voronic, si mai adauga ca mai este Tarlev si inca unul Lupu.

Da ce folos ca-i stiu, ca nici unul nu a trecut pe la noi, se opresc la Curchi, dar cred ca nici nu stiu de Manastirea Hirova, poate dupa ce iti scrie vor veni si la noi, isi exprima speranta maica Iraida.

Revenit in Chisinau, nu pot uita acel peisaj, divin, frumos, dar parca trist si indepartat. Nu pot uita ochii umezi ai maicutelor de la Manastirea Hirova, ochi care spun ca rugaciunea e mai presus de toate. Ma gandesc zi de zi, oare cat va mai exista aceasta manastire?

Dinu RUSU