Header image

„Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere este pentru poporul tău…” Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci la Mănăstirea Suruceni

13:00, duminică, 4 octombrie, 2020 | Cuvinte-cheie:

„A trăi creștinește este cu neputință. Creștinește este cu putință numai a muri.” (Sfântul Sofronie Saharov)

Rugăciunea este expresia cea mai înaltă a dragostei faţă de Dumnezeu, aşa încât putem spune că îl iubim pe Dumnezeu atât cât ne rugăm. În Biserică, prin rugăciunea liturgică, învățăm această dragoste, dar și cultivăm sentimentul și conștiința universalitații Bisericii din care facem parte. Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie.

Această Duminică vine cu un mesaj deosebit de important despre modul în care trebuie să ne asumăm viața în Hristos. Un mesaj care ne cheamă să ne facem părtași Tainei Crucii și lucrării mântuitoare, alegând, în deplină libertate, să urmăm lui Hristos și să facem lucrător Cuvântul.

Părintele Ioannis Romanides ne spune: „Taina Crucii răstoarnă criteriile omului firesc. Din acest motiv, oricine încearcă să tâlcuiască Evanghelia lui Hristos şi Apostolul în duhul şi criteriile unei anumite epoci, deci conform cu valorile şi postulatele lumii, se pune pe sine în afara realităţii care este în Hristos. Mântuirea fiinţelor umane nu constă doar în răstignirea Domnului pentru ele şi în dobândirea roadelor Jertfei de pe Cruce pentru satisfacerea dorinţelor de fericire. Dimpotrivă, fiecare credincios ar trebui să se răstignească pe sine nu din obligaţie, ci din propria voinţă, întocmai precum Hristos, fiindcă doar prin această dorită răstignire de sine se ajunge la participarea la Taina Crucii, prin care omul este transformat dintr-o fiinţă egocentristă în prieten al lui Dumnezeu şi dumnezeu prin har.”

„Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”, este o chemare greu de perceput pentru mentalitatea omenească, în special, a omului de astăzi. În societatea noastră se consideră logic și firesc ca cineva să se asigure pe sine, să se promoveze pe sine, să se îngrijească de sine, să facă totul pentru sine. Chemarea Mântuitorului Hristos ne cere contrariul: să ne lepădăm de noi înşine, ne spune că aceasta este calea împlinirii. Lucrul acesta este ilustrat de faptul că simbolul, prin excelenţă, al creştinismului este Crucea, iar Crucea este semnul sacrificiului suprem, sacrificiului din dragoste.

Lepădarea de sine a fost mereu piatră de poticnire pentru mulți. Viața creștină nu este posibilă pentru cei care nu se leapădă de sine. Nu se poate urma lui Hristos cu jumătăți de măsură, cu inima împărțită sau iubindu-ne pe noi și lumea vremelnică. Cine vrea să trăiască prin sine și prin ceea ce îi oferă lumea nu poate decât să supraviețuiască o vreme, deznodământul este însă cert: „Căci cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde” (Mc. 8, 35). În acest context, parintele Constantin Coman ne îndeamnă: „suntem datori, măcar să încercăm şi calea crucii, a lepădării de sine. Cealaltă cale nu este nevoie să o incercăm pentru că mergem pe ea de când ne naştem. O cunoaştem, îi cunoaştem şi efectele. Luaţi jugul lui Hristos, măcar pentru un timp, renunţaţi la propriile ambiţii, proiecte, plăceri, bucurii, în favoarea celorlalţi. Omul nu-şi are sensul în sine, ci în afară de sine, în celălalt şi, în cele din urmă, în Dumnezeu. Lumea, omenirea, nu-şi are sensul în sine, ci în afară de sine, iar acest „în afară” este Dumnezeu, Creatorul, Atoateţiitorul, Izbăvitorul, Mântuitorul. Să încerce cineva să-şi mute preocuparea centrată pe sine, spre Dumnezeu şi va vedea ce se întâmplă în el! Măcar la nivel de exerciţiu. Du-te cu mintea şi cu inima, dacă se poate, spre Dumnezeu, ca spre un altcineva!”

„Calea e într-adevăr strâmtă, dar e croită limpede, e bătătorită de sfinții și drepții lui Dumnezeu.” (Sfântul Nicolae Velimirovici)

Sursa: https://manastireasuruceni.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com