Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel cinstiţi în rugăciune la Mănăstirea Suruceni - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel cinstiţi în rugăciune la Mănăstirea Suruceni

12:00, luni, 12 iulie, 2021 | Cuvinte-cheie:

„În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi. Prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi. Purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru”. (II Cor. 4, 8-10)

Biserica Ortodoxă îi cinstește în fiecare an la 29 iunie/12 iulie pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sfânta Liturghie oficiată în cinstea Sfinţilor și întru tot lăudaților Apostoli, mari învăţători ai credinţei şi pocăinţei, a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Sărbătoarea martirajului Sfinților Apostoli Petru și Pavel este mărturia cea mai evidentă a lucrării lui Dumnezeu în viața oamenilor. Acești apostoli au dus o viață asemănătoare, au vărsat sângele lor împreună, amândoi au dobândit coroana cerească și au făcut din această zi o zi sfințită pentru toți creștinii.

„Slujba de astăzi îi numește pe cei doi apostoli, pe cel care s-a lepădat și pe prigonitor „desfătarea întregii lumi.” Întreaga lume, Răsăritul și Apusul, cerul și pământul se mândresc cu acești sfinți, se desfătează de ei ca de o băutură foarte dulce. Troparul sărbătorii spune că au fost învățători ai lumii, întâi-șezători pe scaun printre apostoli și printre sfinți, și că solesc pentru noi, dăruind pace în inimile noastre și dăruindu-ne mila lui Dumnezeu”, menționează arhimandritul Emilianos Simonopetritul.

Sfinții Petru și Pavel L-au făcut pe Hristos țelul și sensul vieții lor. Sfântul Petru declară înaintea Mântuitorului: „Pentru Tine îmi voi da și viața” (In 13, 37), iar Sfântul Pavel mărturisește: „Pentru mine a trăi este Hristos, iar a muri este un câștig” (Fil 1, 21). Înflăcărați de aceeași dragoste și convinși de aceleași adevăruri cu privire la Mântuitorul Hristos, Apostolii Petru și Pavel au știut să pună pe primul plan mărturisirea pentru adevăr, iar pentru noi adevărul nu este o definiție dogmatică, nici un discurs teologic, Adevărul este Hristos Însuși: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (In 14, 6).

Apostolii ne cheamă și pe noi să le urmăm dragostea, credința și devotamentul față de Mântuitorul Hristos. Ne îndeamnă să ne pregătim de acum să putem răspunde asemenea Apostolului Petru: „Mă iubești tu pe Mine?” (In. 21,17). Primim să fim prietenii Lui? Este El țelul vieții noastre, Persoana la care luăm aminte cel mai mult? Sunt întrebări pe care Mântuitorul le va pune inimilor noastre, iar de răspunsul pe care-l vom putea da, va depinde și cum vom petrece veșnicia…

„Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.” (Rom. 12, 2)

Sursa: https://manastireasuruceni.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com