Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești
„Cum să fiu smerit?”
Un cunoscut vine adesea la mine și mă întreabă: „Cum să fiu smerit?” „Citește Sfinții Părinți!,” l-am sfătuit eu. „Ei arată și prin pilda lor, și prin învățătura lor cum se dobândește smerenia.” „Îi citesc,” îmi răspunde el, „dar cele pe care le citesc parcă nu îmi intră în inimă. Și simt că întreaga taină…
5:33, vineri, 23 august, 2013 | Continuarea
S-au aflat moaştele Sfântului Ierarh Foca din Sinope?
În oraşul Sinope (astăzi Sinop, Turcia), se află o biserică în ruină. Este vorba de Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, numită astăzi „Balatlar Kilisesi“ („Biserica palatelor“). De patru ani s-a început restaurarea edificiului. În timpul săpăturilor s-a aflat o cutie de piatră, în interiorul căreia se aflau relicve sfinte, cruci şi oseminte, după cum relatează…
12:55, vineri, 23 august, 2013 | Continuarea
Cum trebuie să se pregătească cel care vrea să se împărtăşească în fiecare duminică la Sfânta Liturghie?
Cel care vrea să se împărtăşească în fiecare duminică la Sfânta Liturghie trebuie să ducă o viaţă corectă, nu trebuie să se pregătească în mod special pentru asta, pentru că împărtăşirea cu Sfintele Taine nu-i o recompensă, ci e un ajutor. Şi atunci, dacă duci o viaţă corectă, te poţi împărtăşi, cu binecuvântarea duhovnicului, de…
12:00, vineri, 23 august, 2013 | Continuarea
Din Patericul Egiptean – Mântuire fără osteneală?
Langa un batran oarecare vietuia un frate care era cam lenes. Acesta urmand sa moara, zacea in preajma unuia din parinti, si il vedea batranul usor iesind din trup. Vrand batranul a incredinta pe frati, i-a zis lui : – Frate, sa ma crezi, ca noi toti stim, ca n-ai fost frate nevoitor spre postire…
11:46, vineri, 23 august, 2013 | Continuarea
Comisia sinodală pentru canonizarea sfinților întrunită în ședință ordinară
În data de 22 august 2013, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni a convocat membrii Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinților în cadrul unei ședințe ordinare de lucru. De această dată întrunirea a avut loc în deplasare, la mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului”, Cușeleuca, din raionul Șoldănești, iar subiectul principal de pe ordinea de zi a fost…
10:50, vineri, 23 august, 2013 | Continuarea
Revenind la ale noastre…
“Indiferenţa este paralizia sufletului, o moarte prematură” (A. Cehov) E vară şi multă lume e în vacanţă. Oricum, cei din jur sunt agitaţi, sunt în căutare, deşi nu prea ştiu ce caută. Unii chiar aleargă, deşi nu ştiu după ce. În schimb, la capitolul fudulie, invidie, bârfire… totul e în regulă. Izvorul multor probleme este…
6:32, joi, 22 august, 2013 | Continuarea
Moldova înainte de vizita Patriarhului Kiril şi după
Articolul de mai jos se referă la vizita din 2011 a patriarhulu Kiril la Chișinău. El este interesant în măsura în care a fost scris pînă la vizită, uzînd de argumente și previziuni care veneau în răspăr cu panica mediatică moldovenească, iar timpul care s-a scurs dă ocazia de a judeca în ce măsură cele…
6:32, joi, 22 august, 2013 | Continuarea
A ieşit de sub tipar un nou număr al revistei “Altarul Credinţei”
Cu ajutorul Domnului şi cu binecuvântarea ÎPS Vladimir a ieşit de sub tipar numărul 5-6 al revistei mitropolitane “Altarul Credinţei”. Revista apare o dată în două luni, astfel a fost editat numărul de mai-iunie. Redacţia revistei aduce sincere mulţumiri abonaţilor şi îndeamnă oamenii de buă credinţă să susţină apariţia unicei reviste ortodoxe din ţară, abonându-se…
2:53, joi, 22 august, 2013 | Continuarea
Guvernul: „Nu se vor cheltui bani publici pentru venirea Patriarhului rus”
Patriarhul Chiril al Rusiei va vizita la începutul lunii viitoare Republica Moldova, pentru a doua oară în trei ani. În cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, secretarul general adjunct al Guvernului, Eduard Bănăruc, a declarat că s-a format un comitet organizatoric special pentru vizita Patriarhului, informează UNIMEDIA. Potrivit sursei, nu se vor cheltui bani publici pentru…
1:43, joi, 22 august, 2013 | Continuarea
Fericirea a IX-a: “Fericiţi veti fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni…”
Care este fericirea a noua şi ce înţeles are? „Fericiţi veţi fi când vă vor ocarî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi va veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, ca aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi” (Matei 5,…
1:00, joi, 22 august, 2013 | Continuarea
Mitropolia Moldovei neagă categoric speculațiile conform cărora vizita Patriarhului Kiril în Regiunea Transnistreană, ar duce la crearea unei noi mitropolii în stânga Nistrului
Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove neagă categoric speculațiile conform cărora vizita Preafericitului Patriarh Kiril al Moscovei și al Întregii Rusii în Regiunea Transnistreană, programată pentru data de 9 septembrie a.c., ar duce la crearea unei noi mitropolii în stânga Nistrului. Pentru a preveni orice interpretări eronate ulterioare, subliniem faptul că Episcopia de Tiraspol și…
12:40, joi, 22 august, 2013 | Continuarea
Uniunea Europeană a obligat Andorra să scoată chipul lui Iisus Hristos de pe monede
Uniunea Europeană a obligat Andorra să scoată chipul lui Iisus Hristos de pe monede, iar oficialii micuţului stat nu au avut altceva de ales decât să fie de acord, scrie Libertatea.ro. UE a luat această măsură pentru pentru a respecta principiul de neutralitate în sfera religioasă, au explicat oficialii Uniunii Europene. Oficialii din Andorra au considerat cererea…
12:11, joi, 22 august, 2013 | Continuarea
Circa 50.000 de pelerini au urcat pe Sfântul Munte Grabarka din Polonia
Aproximativ 50.000 de pelerini au vizitat la sfârșitul săptămânii trecute şi de sărbătoarea Schimbării la Faţă Sfântul Munte Grabarka din Polonia. Sfântul Munte Grabarka din sudul regiunii Podliasie de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului adună anual mii de oameni. În acest an, potrivit estimărilor autorităţilor, la mănăstirea Marta și Maria de pe Dealul Crucilor…
9:57, joi, 22 august, 2013 | Continuarea
Cine ne va prăvăli nouă piatra?
„Și de-ndată ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria mama lui Iacob, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Și foarte de dimineață, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt în răsăritul soarelui și-și spuneau între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?” „Dar, ridicându-și…
9:35, joi, 22 august, 2013 | Continuarea
Prin Moldova bântuie o nălucă îmbrăcată în rasă şi cu cruce la gât. Îi place să se numească “ieromonahul Gavriil”
Ca urmare a mai multor sesizări din partea unor clerici şi laici, am hotărât să aduc la cunoştinţă faptul că, în ultima vreme, prin mănăstirile (şi chiar parohiile) din România şi Republica Moldova, umblă un tânăr individ pe numele Găzdaru Marian, originar din Slobozia (jud. Ialomiţa, România), care se dă drept „ieromonahul Gavriil” şi care se…
7:09, miercuri, 21 august, 2013 | Continuarea

