Articole din rubrica Articole, Vitamine duhovnicești
Ca să aducem roade în viață
„Dacă vrea cineva să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.” (Matei 16, 24) Suntem oare, pătrunși de sensul acestor cuvinte: „să se lepede de sine”? Știm, din teorie, că trebuie să trăim pentru alții, că egoismul este o patimă care nu poate fi trecută cu vederea,…
9:42, joi, 5 septembrie, 2013 | Continuarea
Comitetul pentru Relaţii Externe al Senatului SUA a autorizat lovitura asupra Siriei
Comitetul pentru Relaţii Externe al Senatului SUA a aprobat rezoluţia privind intervenţia în Siria, relatează Interfax. Rezoluţia a fost susţinută de zece senatori din cadrul Comitetului, iar şapte au votat împotrivă. Intervenţia este autorizată pentru 60 de zile şi ofensiva americană poate fi prelungită cu 30 de zile. Votul final va fi dat săptămâna viitoare de Congres….
9:22, joi, 5 septembrie, 2013 | Continuarea
Viața Sfântului Mucenic Lup
Sfântul Mucenic Lup a trăit pe vremea împărăţiei lui Aurelian. El era rob al unui oarecare stăpân, dar liber întru Hristos Domnul, în Care credea. Şi umplându-se el de râvnă dumnezeiască, a sfărâmat pe zeii cei fără de suflet ai păgânilor, iar pe alţii i-a scufundat în adâncul apei. De aceea, păgânii închinători de idoli…
11:26, miercuri, 4 septembrie, 2013 | Continuarea
Programul vizitei Patriarhului Chiril în Republica Moldova, 07-08 septembrie 2013
07 septembrie 14:45 – Sosirea Preafericirii Sale în Republica Moldova (Aeroportul Internațional Chișinău). – Susținerea unui briefing de presă în sala pentru delegații oficiale a Aeroportului. 15:30 – Întâlnirea Preafericitului Patriarh Kiril cu Președintele Republicii Moldova, Domnul Nicolae Timofti (Reședința de Stat, str. Nicolae Iorga, 23). 16:00 – Participarea Preafericrii Sale la festivitatea dedicată aniversării celor două sute…
9:20, miercuri, 4 septembrie, 2013 | Continuarea
La Minsk va avea loc un marş pentru viaţă
Pentru 21 septembrie la Minsk se preconizează organizarea primulului marș naţional în apărarea vieții și familiei, relatează portalul Bisericii Ortodoxe din Belarus. Asemenea manifestări în apărarea vieții și a familiei au devenit tradiționale în multe țări. Marşuri în apărarea vieții a loc anual în Polonia, Republica Cehă, Italia, Irlanda, Statele Unite ale Americii, Canada, organizatori ai cărora sunt…
9:11, miercuri, 4 septembrie, 2013 | Continuarea
Patriarhul Rusiei se va vedea la Chişinău cu Timofti, Leancă şi Filat
Comitetul organizatoric pentru pregătirea vizitei în Republica Moldova a Patriarhului Rusiei, Kiril, a stabilit agenda şefului bisericii ortodoxe din Rusia. Astfel, Patriarhul se va întâlni cu președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, prim-ministrul Iurie Leancă și liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat. De asemenea, el va oficia un tedeum la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, va participa la…
8:10, miercuri, 4 septembrie, 2013 | Continuarea
Moaştele Sfântului Luca de Crimeea, care au puterea de a vindeca, aduse la Catedrala „Naşterea Domnului” din capitală
Moaştele Sfântului Luca de Crimeea au fost aduse la Catedrala „Naşterea Domnului” din capitală. Astfel, până pe 10 septembrie, credincioşii vor avea ocazia să se roage şi să se închine relicvelor. Enoriaşii consideră că moaştele Sfântului Luca au puterea de a-i vindeca. Credincioşii s-au închinat în faţa moaştelor Sfântului Luca şi s-au rugat pentru sănătate…
2:52, miercuri, 4 septembrie, 2013 | Continuarea
Preafericitul Patriarh Chiril conduce ședința ordinară a Consiliului Suprem Bisericesc
La 4 septembrie, în sala Consiliului Suprem Bisericesc a catedralei patriarhale „Hristos Mântuitorul” a început ședința ordinară a Consiliului Suprem Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Ruse, care este condusă de Preafericitul Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii Chiril. Deschizând şedinţa, Patriarhul Kirill a prezentat agenda acesteia, raportează Patriarhia.ru. „Îi salut pe toți membrii Consiliului Suprem…
12:32, miercuri, 4 septembrie, 2013 | Continuarea
Violenţa în familie
Atitudinea unui creștin faţă de o altă persoană izvorăște din dragoste și smerenie, căci iubirea aproapelui este mijlocul prin care se caștigă dragostea pentru Dumnezeu, iar smerenia in relaţiile cu semenul este un mijloc de a ajunge la dragostea pentru aproapele. Violenţa in relaţiile cu oamenii e cauzată de lipsa iubirii faţă de aproapele și…
11:58, miercuri, 4 septembrie, 2013 | Continuarea
Institutul Elie Wiesel protestează faţă de acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru părintele Iustin Pârvu
Institutul pentru Studierea Holocaustului cere retragerea titlului de cetăţean de onoare acordat părintelui Iustin Pârvu, întrucât, în calitate de fost membru al Mişcării Legionare, “şi-a menţinut convingerile antisemite şi xenofobe”, conform unui comunicat. În 22 august, Consiliul local al Primăriei din Baia Sprie, Maramureş, i-a acordat, post-mortem, lui Iustin Pârvu, ctitorul Mănăstirii Petru Vodă din…
10:41, miercuri, 4 septembrie, 2013 | Continuarea
Adresează-te Domnului
„Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi. (Luca 11, 3) Mai departe, în rugăciunea Domnească urmează trei cereri care se referă la om și la nevoile lui. Cât de mult se îngrijește Tatăl de hrana fiilor Săi „păinea îngerească”, trimițând de-a dreptul din cer, zilnic, această pâine. A făcut să țâșnească…
9:04, miercuri, 4 septembrie, 2013 | Continuarea
Despre spovedania superficială
Mitropolitul Antonie (Bloom) de Sourozh Iată ce aşi mai spune despre mărturisire. Sunt deja patruzeci de ani de când am separat mărturisirea de împărtăşanie, adică, credinciosul nu este obligat să se mărturisească înainte de fiecare împărtăşanie. Acest lucru necesită destulă maturitate, dar şi călăuzire înţeleaptă din partea preotului. Şi iată din ce cauză: practica euharistică…
12:46, miercuri, 4 septembrie, 2013 | Continuarea
Sfânta Muceniţă Evlalia fecioara
Pe vremea împăraţilor închinători de idoli, când toată lumea se întuneca cu păgânătatea elinească, era în Spania, în cetatea Varchinon, o fecioară pe nume Evlalia, fiică de creştini. Aceasta încă din pruncie a iubit pe Domnul nostru Iisus Hristos din toată inima, şi petrecea cu părinţii săi într-un sat departe de cetate. Ea era foarte…
11:25, marți, 3 septembrie, 2013 | Continuarea
Sfinţii Mucenici Agathonic şi Zotic şi ceilalţi împreună cu dânşii
Sfîntul Agathonic a fost cetăţean al Nicomidiei iar cu credinţa, creştin. Plin de rîvna Duhului, el a întors mulţime de elini de la idolatrie la credinţa în Hristos, întru care bine i-a povăţuit şi i-a întărit. La porunca împăratului Maximian, guvernatorul cetăţii a pornit o prigoană sîngeroasă împotriva creştinilor din Nicomidia. El l-a prins pe…
11:23, marți, 3 septembrie, 2013 | Continuarea
O taină dezvăluită celor cu suflet de copil
În cea de-a şaptea conferinţă prezentată în Biserica “Sfântul Nicolae” din Moscova, în 1974, Pr. Dimitri Dudko relatează cum o fetiţă care nu fusese crescută în duhul credinţei a recunoscut spontan în icoanele din casa unei rude chipul Mântuitorului şi al Maicii Sale, de care nu auzise vorbindu-se niciodată. Intrând în fugă în camera mea…
8:04, marți, 3 septembrie, 2013 | Continuarea

