Preşedintele Republicii Macedonia în vizită la Mitropolia Moldovei
16:02, miercuri, 18 iulie, 2018 | Cuvinte-cheie: macedonia, mitropolia moldovei, presedintele macedoniei

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a primit miercuri, 18 iulie 2018, la Reşedinţa Mitropolitană, pe Excelenţa Sa, Domnul Gjorge Ivanov, președintele Republicii Macedonia, aflat în vizită oficială în țara noastră.
ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir a primit cu bucurie vizita Excelenței Sale şi şi-a exprimat speranţa că aceasta va contribui la intensificarea bunelor relații existente.
Excelența Sa Domnul Gjorge Ivanov a mulţumit pentru primire şi a apreciat importanţa misiunii Bisericilor Ortodoxe din cele două ţări în păstrarea şi promovarea valorilor creştine în societatea europeană actuală.
În continuare, Mitropolitul Vladimir a prezentat diferite aspecte ale misiunii actuale a Bisericii Ortodoxe din Moldova şi a subliniat că una din priorităţile actuale ale Mitropoliei Moldovei o reprezintă intensificarea activității sociale şi identificarea de soluţii pastoral–misionare adecvate, în faţa noilor provocări a contemporanității.
Totodată, Înaltpreasfinția Sa a menţionat că, prin acțiuni comune, schimburile spirituale și culturale dintre cele două popoare se pot intensifica și dezvolta, astfel încât cele două popoare să se cunoască mai bine.
Spre finalul întâlnirii, Excelenţa Sa, Domnul Gjorge Ivanov, președintele Republicii Macedonia a fost decorat de către Întîistătător cu înalta distincție mitropolitană Ordinul bisericesc „Sf. Cuv. Paisie Velicicovschi”.
La rândul său, președintele Republicii Macedonia i-a adus în dar Mitropolitului o icoană cu chipul Mântuitorului Hristos.
Crestinii ortodocși reprezintă în Republica Macedonia circa 54% din populație.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media







Întâistătătorul Bisericii Sârbe a subliniat că ceea ce este important pentru Biserică este mântuirea unui anumit om, și nu interesele...
Încă o țară europeană a votat pentru protecția constituțională a căsătoriei, garantată ca unirea dintre un bărbat și o femeie....
Recent am fost invitat de către enoriaşii catedralei ortodoxe “Sfinţii Împ. Constantin şi Elena” din capitala Macedoniei, or. Skopje, pentru...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău