Nu s-a oprit Liturghia, ci adunările. Harul liturghiei se revarsă în continuare peste lume și peste tot sufletul credincios
19:17, vineri, 20 martie, 2020 | Cuvinte-cheie: coronavirus, epidemie

Dragii mei, iubiții mei!
Vreau să vă spun cîteva cuvinte tuturor celor care sînteți frămîntați și dezorientați din pricina că nu vă mai puteți aduna în biserici la liturghie, așa cum o făceați întotdeauna. Nu vă temeți și nu vă neliniștiți. Duhul lui Dumnezeu suflă unde voiește.
Ceea ce vă voi spune nu sînt cuvinte născocite de mine pentru o consolare omenească de moment, ci experiența milenară a Bisericii, întemeiată pe descoperirile Sfinților și pe dogmatica marilor noștri dascăli și ierarhi. Mi-am petrecut mai mulți ani citind cărțile sfinților și m-am împărtășit de experiențele lor, lucru pe care puțini mai au ocazia să-l facă în condițiile vieții actuale pline de griji și de răspunderi.
Mulți sfinți mari, făcători de minuni, văzători a tainelor Dumnezeiești, au avut perioade în viața lor cînd nu au avut parte de rugăciunea comună în biserică și nu s-au împărtășit fizic din sfîntul potir, așa cum voi cu toții rîvniți acum. Această rîvnă a voastră este întru totul bună și adevărată. Dar nu vă temeți că vă puteți lipsi de harul lui Dumnezeu din pricina strîmtorării, căci tocmai această teamă și această neliniște este cea care vă poate răci inimile. Harul Sfintei Euharistii se revarsă asupra tuturor celor credincioși oriunde s-ar afla, dacă inima lor este bună. Toate rugăciunile Liturghiei cer ca harul să vină peste daruri și peste credincioși, nu doar peste cei vii, ci și peste cei morți. După prefacerea darurilor, preotul se roagă ca acest har să se coboare peste postnici, peste cei ce trăiesc în viață curată și peste tot sufletul cel drept care s-a săvîrșit întru credință. Așadar, din acest har se împărtășesc sfinții care sălășluiesc în pustietăți și în crăpăturile pămîntului, după cum și apostolul Pavel ne spune. Deci și peste voi toți, ibiților, care rîvniți dragostea lui Dumnezeu și iubiți podoaba Bisericii Lui.
În cartea avvei Dorothei al Gazei se povestește despre un frate care făcea ascultare la bucătărie. De multe ori, atunci cînd făcea focul, harul lui Dumnezeu cobora peste el și el se umplea de Duh Sfînt. Odată el l-a întrebat pe părintele său dacă în astfel de clipe ar trebui să se ridice să se pună la rugăciune. Părintele i-a spus să facă ceea ce face, căci harul i se dă pentru ascultare, iar dacă se va ridica atunci să se roage, s-ar putea să-l piardă. Deci și voi să fiți în deplină pace și să fiți încredințați că harul cercetează pe om atunci cînd are inima bună și roadele ascultării de ierarhi în această vreme vă vor umple inimile de Duh Sfînt.
Nici un ierarh și nici un preot nu a oprit adunările în această vreme de frică, ci dintr-o iconomie pe care fiecare dintre ei o știe. Nu s-a oprit Liturghia, ci adunările. Harul liturghiei se revarsă în continuare peste lume și peste tot sufletul credincios. Pentru aceasta nu este nevoie să stați toți ca într-o vrajă pîndind de unde vine harul, de la care biserică și la ce oră fixă, căci în toată vremea și în tot locul sfinții lui Dumnezeu își ridică mîinile și săvîrșesc marea taină. Așadar, în deplină pace și cu deplină încredințare rugați-vă în cămările voastre și cereți harul Duhului Sfînt peste voi și peste casele voastre. Încă puțin și Dumnezeu ne va arată ce este de făcut pentru întărirea Bisericii și pentru pacea întregii lumi.
Fiți binecuvîntați și iubiți-vă unii pe alții. Nu deznădăjduiți, știind că nimic nu arată lipsa credinței ca deznădejdea. Sus să avem inimile!
Hristos în mijlocul nostru!
Părintele Savatie Baștovoi


1) În 2014, în orașul Wuhan s-a terminat construcția unui laborator de nivel 4 (autorizat să manipuleze viruși letali pentru...
După ce ziua, portul din orașul Pireu (Grecia) este plin de turiști din întreaga lume, noaptea, acesta devine casă pentru...
Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a ÎPS Mitropolit Vladimir o tânără familie social-vulnerabilă din Capitală afectată de pandemie a...
Vineri, 22 mai, ÎPS Pimen, fost arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a fost înmormântat, așa cum este tradiția și tipicul...
La data de 17 martie Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Hotărârea privind declararea stării de urgenţă pe întreg teritoriul Republicii...
Luni, 11 mai, patru slujitori din capitală au răspuns îndemnului Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale de a dona plasma...
Presa locală din Suceava a informat faptul că un monah de la Putna în vârstă de 52 de ani, infectat...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău