Părintele Ermoghen

Părintele Ermoghen…

Multe generaţii de seminarişti au fost povăţuiţi de preacuviosul Ermoghen. Întotdeauna am avut o adâncă reverenţă faţă de el. Un om uscăţiv şi mărunţel de statură, dar un munte duhovnicesc.

Înainte de hirotonie toţi candidaţii trebuie să primească aprobarea părintelui Ermoghen. Îmi tremurau genunchii, credeam că niciodată în viaţă un om de asemenea sfinţenie pământească nu mă va considera vrednic de slujire. Nu mă consider nici acum… Atunci însă, părintele m-a privit cu zâmbetul lui – niciodată şi cu nimic nu voi confunda acest zâmbet de copil al lui Dumnezeu. La ore întotdeauna a fost aspru cu noi, dar ne mângâia cu zâmbetul său sincer, fericit, şi nimeni niciodată nu se supăra pentru note proaste. Cât de mult ne lipsesc aceste note joase… Părintele ne arăta întotdeauna – pe bună dreptate – că nu ştim nici cât negru sub unghie, dar o făcea cu atâta dragoste, că primeai un 1 (unu) de la el ca cea mai mare blagoslovenie.

Deci, înainte de comisia de hirotonie, am venit la părintele Ermoghen cu gândul – fie voia Ta, Doamne! Părintele m-a întrebat câţi ani am, dacă sunt căsătorit, câţi copii am, ce studii am (încă nu absolvisem Academia). Atât. Nimic din tipic, nimic din cântări. Nimic din rânduieli – toate acestea preotul le va învăţa în slujire. A semnat aprobarea şi m-a binecuvântat. Cât de mult, părinte, vă sunt recunoscător pentru această binecuvântare! Rugaţi-vă pentru noi, văduviţii, în sălaşurile Sfinţilor, în faţa Tronului Celui Preaînalt!

(fotografia este de la unica Liturghie pe care am slujit-o alături de părintele Ermoghen şi mulţi slujitori destoinici)

 Pr. Constantin Cojocaru