Bucuria Învierii împărtăşită la mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț
19:22, marți, 22 aprilie, 2014 | Cuvinte-cheie: hirbovat, manastire, saptamana luminata

Marți din Săptămîna Luminată, 22 aprilie 2014, a treia zi după Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din satul Hîrbovăț, raionul Călărași, și-a deschis larg porțile pentru a primi pe Preasfinţia Sa, PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi din cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, și mulțime de creștini.
În dimineaţa zilei Preasfinţia Sa, a fost întâmpinat călduros de Arhimandritul KIRIL (Braguța), Președintele Departamentului Eparhial Mănăstiri și Viață Monahală, împreună cu obştea monahală şi credincioşii veniţi la închinare şi rugăciune în această mănăstire.
La această slujbă deosebită au luat parte Secretarul Eparhial, Preot Vadim COROSTINSCHI, Arhimandritul KIRIL (Braguța), starețul mănăstirii Hîrjauca, protopopii raioanelor Ungheni, Călărași și Hîncești și Egumenia EUSTAFIA (Rotari) stareța mănăstirii Răciula raionul Călărași. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul de Preotese, dirijat de Dna Iozefina VIZITIU (Gajim).
La final Ierarhul a felicitat călduros pe toți preoţii și creștinii prezenţi la sărbătoare, iar la rândul lor protopopii au transmis felicitări, urări de bine şi sănătate și mulțumiri din partea preoţilor şi tuturor creștinilor din fiecare Protopopiat în parte.
















Dragi creștini, cu aleasă bucurie duhovnicească, Vă invităm Duminică, 20 octombrie, 2019, la Sfînta mănăstire ,,Adormirea Maicii Domnului”, din s....
Un sobor de preoţi şi diaconi, condus de Înaltpreasfinţitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, a oficiat în...
Din Mila și cu Ajutorul Bunului Dumnezeu, dar și în urma mai multor cereri a enoriașilor moldoveni din diferite parohii...
În prima decada a lunii februarie biserica „Sfântul Haralambie” din Constanta îsi cinsteste hramul. Ca în fiecare an, preotii parohiei,...
Vă invităm la Slujba Sfinţirii Bisericii de iarnă a Mănăstirii Hîrbovăţ în ziua praznicului Acoperământului Maicii Domnului şi pomenirea Icoanei...
Astăzi în a treia zi după Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, mănăstirea de călugări cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din...
Marţi, 14 octombrie 2014, cînd Biserica Ortodoxă prăznuiește Acoperămîntul Maicii Domnului şi Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni din Hîrbovăţ,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău