Curtea Supremă de Justiţie a Canadei permite moartea asistată celor ce suferă de depresie
Decizia Curţii Supreme de Justiţie a Canadei deschide uşa bolnavilor de depresie sau condiţii psihiatrice (termen nedefinit) spre moartea asistată. Părerile însă sunt împărţite, existând opinii atât pro cât şi contra. Dr. Padraic Carr, profesor de psihiatrie al Universităţii din Alberta şi preşedinte al Asociaţiei de Psihiatrie din Canada, consideră că depresia sau condiţiile psihiatrice pot afecta înţelegerea şi discernământul acestor bolnavi. Pe de altă parte, Udo Schukelenk, profesor de filozofie al Universităţii Queens, crede contrariul spunând că “depresia nu este o boală terminală” iar bolnavii pot trăi până la vârste înaintate.
Exemple controversate ale morţii asistate pe motive de depresie şi condiţii psihiatrice vin din Olanda şi Belgia, unde aceasta a fost deja acceptată, precum: un bărbat recent pensionat ce se simţea singur şi deprimat sau o femeie depresivă după un eşec al unei relaţii de lungă durată.
Acestea sunt câteva exemple care au triplat numărul de morţi asistaţi pe motiv al condiţiilor psihiatrice în anul 2013.
Guvernul canadian trebuie să protejeze persoanele suferinde de depresie şi condiţii psihiatrice şi să nu le abandoneze în favoarea morţii asistate.
sursa http://stiripentruviata.ro