A fost reeditată „Psaltirea Maicii Domnului în versuri” - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

A fost reeditată „Psaltirea Maicii Domnului în versuri”

10:45, joi, 11 aprilie, 2024 | Cuvinte-cheie:

O lucrare cu totul deosebită, „Psaltirea Maicii Domnului în versuri”, a fost recent reeditată la editura „Pontos” din Chișinău, în condiții grafice de excepție.

Prima ediție a acestei cărți a stârnit un interes considerabil printre cititori, stocul de peste 500 de exemplare epuizându-se în doar câteva luni de la lansare.

Autorul lucrării, doamna doctor conferențiar universitar Alexandra Tkacenko-Nagnibeda a așternut în versuri catismele Psaltirii Maicii Domnului, cântare de laudă închinată Preasfintei Fecioare Maria, ce nu face parte din Canonul Bisericii, dar care, totuși, timp de mai multe secole a mângâiat mult credincioșii ortodocși.

Noua apariție editoarială – Psaltirea Maicii Domnului în versuri este un adevărat balsam pentru sufletul oricărui creștin, mai ales în clipele grele ale vieții. Or, anume Maica Domnului, este mijlocitoarea cea mai mare a neamului omenesc în fața tronului Preasfintei Treimi.

Carte poate fi achiziționată de la pangarul din curtea Mitropoliei, de pe strada București nr. 119, și de la Magazinul „Clopotniţa Moldovei”, situat în Piața Marii Adunări Naționale 1, la parterul clopotniței catedralei mitropolitane.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com