Adresarea Preafericitului Patriarh Chiril către plinătatea Bisericii Ortodoxe Ruse - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Adresarea Preafericitului Patriarh Chiril către plinătatea Bisericii Ortodoxe Ruse

18:09, marți, 17 iunie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a venit cu o adresare către întreaga plinătate a Bisericii Ortodoxe Ruse, relatează serviciul de presă al Patriarhului.

„Rezultatele conflictului sângeros sunt îngrozitoare.  Deja nu putem vorbi despre o sută de morţi, cum a fost iarna la Kiev, ci despre sute de morți, mii de răniți și persoane rămase fără adăpost. Numai diavolul poate sărbători atunci când se confruntă frații, nimicindu-se reciproc, slăbind vitalitatea poporului.

Mă adresez tuturor celor de care depinde luarea unor decizii: opriți imediat vărsarea de sânge, începeţi negocierile reale pentru pace. În această luptă nu pot exista învingători, nu pot fi realizate victorii politice, care ar fi mai importane decât viețile oamenilor.

În ceea ce privește Biserica, arma și scutul ei sunt rugăciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu care „e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăiuşuri”.

Îi îndemn pe toți fii Bisericii Ortodoxe Ruse la o rugăciune sporită, la ţinerea postului Sfinților Apostoli în care suntem. Un îndemn special către obştile monahale: Rugăţi-vă acum Domnului, aşa cum se rugau în timpurile grele strămoşii noștri pioși; aşa cum se rugau Tatălui Ceresc calugării Antonie și Teodosie de la Pechersk, cum se ruga pentru încetarea urei şi discordiei  Sf. Serghie de Radonej.

În toate Bisericile noastre să se înalţe încontinuu o rugăciune specială pentru pace și depășirea conflictului, textul căreia l-am binecuvântat să fie folosit.”

„Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos.”

traducere pentru ortodox.md

sursa pravoslavie.ru

Contact Form Powered By : XYZScripts.com