Header image

Ajunul Sărbătorii Botezului Domnului la Mănăstirea Suruceni

13:09, marți, 18 ianuarie, 2022 | Cuvinte-cheie:

„Faceţi roade vrednice de pocăinţă…” (Lc. 3,8)

Cu o zi inainte de marea Sărbătoare a Botezului Domnului, în ziua de 5/18 ianuarie a fiecarui an, Biserica Ortodoxa serbează Ajunul Botezului Domnului. Ceasurile Împărătești și Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la liturghia praznicală. După rugăciunea din Biserică cei prezenți s-au îndreptat în procesiune la izvorul așezământului monahal, unde a fost oficiată Sfințirea cea mare a apei.

Pericopa evanghelică a acestei zile ne vorbeşte despre profilul duhovnicesc al unuia dintre cei mai austeri și fermi prooroci ai lui Dumnezeu, Sfântul Ioan Botezătorul. „Faceţi roade vrednice de pocăinţă…” (Lc. 3,8) este îndemnul său, care ne cheamă la o schimbare a mentalității, a modului de a gândi, de a vorbi și de a trăi. Acest îndemn și propovăduirea Sfântului Prooroc nu este unul omenesc, ci unul dumnezeiasc,  după cum ne spune Evanghelia: „În zilele arhiereilor Anna şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. Şi a venit el în toată împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor.” (Lc. 3, 2-3). Acest îndemn și această lucrare a pocăinței ar trebui să fie și mai roditoare pentru noi, cei înăuntrul cărora s-a întemeiat Împărăția cerurilor, prin Sfântul Botez, dar care, uneori, nu mai avem nici cea mai mică grijă sau simțire cu privire la acest mare Dar.

„Dacă ne vom asuma această pocăinţă, dacă vom renunţa la tot ceea ce ţine de păcat, la tot ceea ce ne desfigurează şi ne desparte de Dumnezeu, putem să transfomăm pustiul sufletului nostru într-un loc minunat, în care să simţim mireasma lucrării frumoase a lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Botezătorul a avut această lucrare, prin tot ceea ce a făcut, dar mai ales prin smerenia sa. A fost extraordinar de cinstit, de corect, atunci când a vorbit de Hristos. S-a raportat cu smerenie la Hristos, chiar dacă se bucura de o oarecare faimă, căci erau unii care se întrebau dacă nu cumva este el Mesia”, ne spune PS Ignatie, Episcopul Hușilor.

„Iată pilda minunată a Sf. Prooroc Ioan.  Atunci când oamenii erau gata să recunoască în el însuşi pe Mesia cel aşteptat, el a zis: „Nu! Ci este Altul, Care vine înaintea mea, El este Mântuitorul lumii!” Cât de des se întâmplă pe pământ ca aceia ce au primit stăpânire mare asupra multor oameni să fie înclinaţi a se socoti singurii vrednici de o astfel de stăpânire! Ci iată că Sf. Ioan a aflat în sine puterea de a tăgădui acest rol şi a spune cum trăia el însuşi insuflat de viziunea lui Hristos,” menționează Sfântul Sofronie Saharov.

Sfântul Ioan Botezătorul a transformat pustia în care propovăduia într-un loc binecuvântat de Dumnezeu. Prin pocăinţă şi prin multă smerenie, atât faţă de Dumnezeu, cât și față de semeni, vom reuşi și noi să transformăm pustia inimii noastre într-un loc binecuvântat, unde să-L întâlnim pe Dumnezeu. Atunci nimic din lumea aceasta nu ne va mai atrage.

Biserica ortodoxă o cinstește în această zi pe Sfânta Singlitichia, un „mărgăritar necunoscut multora”, una dintre primele monahii a căror viață a fost așternută în scris. Cu ocazia Sărbătorii, credincioșii au avut posibilitatea să se închine Cinstitului Cap al Sfintei Cuvioase Singlitichia, păstrat cu evlavie și dragoste la Mănăstirea Suruceni.

Sursa: https://manastireasuruceni.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com