„Astăzi este începutul mântuirii noastre…„ Sărbătoarea Bunei Vestiri la Mănăstirea Suruceni
12:20, vineri, 7 aprilie, 2023 | Cuvinte-cheie: manastirea suruceni

Prin ascultarea ei, Maica Domnului ne-a deschis nouă iarăși Raiul, pe care îl închisese neascultarea Evei. Eva a rupt veriga care ne unea cu Dumnezeu și a adus în lume întristare și durere. Maica Domnului a unit iarăși veriga și a adus în lume bucuria Raiului. Ne-a unit cu Dumnezeu, de vreme ce Hristos este Dumnezeul-Om. Arhanghelul Gavriil a adus în lume vestea cea plină de bucurie, că oamenii datorită Maicii Domnului au aflat „har înaintea lui Dumnezeu”. Maica Domnului se bucură, fiindcă S-a întrupat Cuvântul lui Dumnezeu și ne-a izbăvit de păcat. Ne bucurăm și noi, pentru că Maica Domnului ne-a scos cu „obrazul curat”. (Sf. Paisie Aghioritul)
În duh de rugăciune s-au unit obştea monahală și credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie praznicală de Sărbătoarea Bunei Vestiri. Buna Vestire a Maicii Domnului este atât sărbătoare împărătească, cât și sărbătoare a Născătoarei de Dumnezeu. Buna Vestire a Născătoarei de Dumnezeu este începutul mântuirii noastre, pentru că din acea clipă a început numărătoarea inversă a izbăvirii noastre de păcat, de diavol și de moarte, numărătoarea inversă a adevăratei libertăți.
Este o Sărbătoare a bucuriei pentru întreaga omenire, căci prin această tânără galileeană, Dumnezeu va pune început tainei mântuirii lumii. „Prezența Lui nu va mai inspira nici amenințare, nici teamă, El la veni întru bucuria și plenitudinea copilăriei. Prin ea, acum va fi Împărat un Prunc, un copil gingaș fără apărare, însă, în ciuda acestora, prin El toate forțele răului vor fi deposedate de putere pentru totdeauna”, menționează pr. Alexander Schmemann.
Întruparea Mântuitorului Hristos, care a început în ziua Bunei Vestiri a Maicii Domnului, este înfățișată de Sfinții Părinți ca o nuntă a lui Dumnezeu cu omul. Este vorba de unirea firii dumnezeiești cu firea omenească în Persoana lui Hristos. Făcând referire la Sfântul Iosif Vriennios, care tâlcuiește înțelesul teologic al acestei nunți, IPS Hieroteos Vlachos ne spune: „Maria a fost singura între femei aleasă a fi pururea fecioară. Împăratul Hristos a fost atras și cucerit de gingășia ei feciorelnică și i-a dat precum a binevoit o frumusețe negrăită și a unit-o cu Sine ca pe o mireasă fără prihană. Însă prin Maica Domnului, acest lucru s-a petrecut cu întreaga omenire, fiindcă Hristos a luat de la ea firea omenească, fire care este deoființă cu a noastră. Prin urmare, nunta între Dumnezeu și Maica Domnului este nunta între Dumnezeu și întreaga omenire”.
Sfântul Simeon Noul Teolog scrie că „această nuntă se repetă tainic, până la sfârșitul veacurilor, cu toți fii luminii… cei credincioși nu-L zămislesc pe Dumnezeu Cuvântul trupește, ci duhovnicește. Ei îl păzesc pe Hristos în inimile lor, iar Hristos îi îndemnezeiește”.
Ceea ce s-a petrecut cu Maica Domnului raportat la întrega omenire, ar trebui să se petreacă, într-o anumită măsură, cu fiecare creștin. Mântuitorul dorește să intre în sufletul fiecăruia dintre noi, să afle casă în inima noastră. El bate la ușa sufletului nostru ca să-I deschidem și El să intre și să cineze cu noi. Buna Vestire a Maicii Domnului se repetă în viața fiecărui om. Și doar surzenia duhovnicească sau trândăvia și nepăsarea ne poate împiedica să nu primim vestea mântuirii noastre, care reprezintă tainica unire cu Dumnezeu.
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
Sursa: https://manastireasuruceni.md/

















Fiul lui Dumnezeu, înţelepciunea lui Dumnezeu şi puterea, a coborât din Cer ca să învieze cu iubirea Sa lumea cea...
„Bucuraţi-vă, drepţilor, în Domnul; celor drepţi li se cuvine laudă…” (Ps. 32, 1) Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, cinstit...
În seara zilei de 16 septembrie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Părinte Filaret,...
Episcopul Dionisie Erhan (n. 1868 — d. 1943), Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului (1918-1932), Episcopul Cetății Albe – Ismail (1932-1940), Episcop...
Joi, 17 septembrie 2026, îl vom cinsti în rugăciune pe Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, ale cărui sfinte moaște...
„Oricine îşi dă cât de cât seama ce face Dumnezeu pentru el şi ce-I datorează el lui Dumnezeu, trebuie cu...
„Toţi suntem săraci fără Hristos, toţi suntem orbi, ologi, nevolnici. Numai El, Domnul, poate să ne înavuţească cu bogăţiile Lui...
