Articole scrise de Pr. Mihail Bortă
Cu ce greşesc profeţii apocalipsei ?
Am reascultat recent o predica a lui “taica parintele” Visarion Iugulescu despre Duminica Infricosatei Judecati. Ca o mica paranteza, pentru cei care nu stiu, ucenicii acestui parinte aveau obiceiul sa il numeasca “taica parintele”, ceea ce mi s-a parut foarte amuzant prima data cand am auzit, mai ales pentru ca “taica” este o titulatura care…
3:32, vineri, 7 decembrie, 2012 | Continuarea
La Chişinău va avea loc conferinţa „Femeie, de ce plângi?”
În data de 10 decembrie, la orele 18:00, în incinta Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din oraşul Chişinău, va avea loc o conferinţă care va pune în dezbatere tema „Femeie, de ce plângi?”. Conferinţa este organizată de Mitropolia Basarabiei, în parteneriat cu Centrul Misionar Creştin-Ortodox din SUA (OCMC). Aceasta va fi susţinută de stareţul mănăstirii…
3:26, vineri, 7 decembrie, 2012 | Continuarea
Știința dovedește existenţa Creatorului
Contrar părerilor celor mai mulți dintre cercetători, știința indică mai degrabă că universul a fost creat de Dumnezeu. Contrar părerilor celor mai mulți dintre cercetători, știința indică mai degrabă că universul a fost creat de Dumnezeu, punând la îndoială scenariile care îl exclud pe Dumnezeu de la crearea sa, a afirmat cel mai bine vândut…
12:12, vineri, 7 decembrie, 2012 | Continuarea
O privire ortodoxă faţă de sfârşitul lumii din „categoria 2012”
În ultimul timp foarte mulţi oameni se arată a fi preocupaţi de aşa-zisul „sfârşit al lumii” din 20 decembrie 2012 (20.12.2012 adică combinaţia 2012.2012) şi majoritatea surselor mass-media reflectă această temă cu mare entuziasm, fiind toate angajate în goana după „ştiri senzaţionale” ce manipulează şi prostesc minţile oamenilor la maximum… Toată această tentă numită „apocaliptică”…
12:59, joi, 6 decembrie, 2012 | Continuarea
Mircea Eliade – fondatorul istoriei religiilor lumii
Mircea Eliade s-a născut pe 13 martie 1907, la București. A fost istoric al religiilor, scriitor, filozof și profesor român la Universitatea din Chicago, titular al Catedrei de istoria religiilor „Sewell L. Avery” din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de „Distinguished Service Professor”. Autor a 30 de volume științifice, opere literare…
12:58, joi, 6 decembrie, 2012 | Continuarea
Descoperire într-o biserică din România: 14 scene pictate în anul 1737 prevestesc APOCALIPSA
În Biserica Sfîntul Nicolae din Şchei există o pictură numită “Roata Lumii”, în care Apocalipsa este vestită de inversarea polilor magnetici ai Pământului. Aicisunt nu mai puţin de 13 scene ale Apocalipsei, scrie newsbv.ro. Plus o frescă năucitoare pe care n-a reuşit să o înţeleagă nimeni până acum, dar care seamănă izbitor cu ceea ce vedem…
12:45, joi, 6 decembrie, 2012 | Continuarea
Grăbiţi-vă să vă abonaţi la revista „Altarul Credinţei”
Grăbiţi-vă să vă abonaţi la revista „Altarul Credinţei”. Din ianuarie 2013 ziarul mitropolitan a fost reorganizat în revistă de informaţie bisericească, teologie şi spiritualitate. Este unica revistă creştin-ortodoxă din republică, care vă oferă hrană duhovnicească şi modele de trăire în duhul Adevărului în această lume tulbură şi zbuciumată. „Altarul Credinţei” este revista întregii familii, din care…
11:54, miercuri, 5 decembrie, 2012 | Continuarea
Sfânta Liturghie cu participarea Arhim. Ambrozie (Iurasov)
Sfânta Liturghie cu participarea Arhim. Ambrozie (Iurasov) Biserica Întâmpinarea Domnului, 11 noiembrie 2012 Sursa: www.tineretulortodox.tv
5:42, marți, 4 decembrie, 2012 | Continuarea
Mari oameni de ştiinţă creştini – știința și religia împreună
„Religia a fost şi este, cel mai mare obstacol pentru cunoaştere. Să ne amintim cum a început totul.” Atunci când vine vorba de impactul dintre religie și știință, în aproape toate site-urile și blogurile susținătoare ale ateismului găsim astfel de afirmații ridicate la rang de dogmă. Cei mai mulți atei îmbrățișează fără reținere această concepție…
5:09, marți, 4 decembrie, 2012 | Continuarea
Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, or. Chişinău
Scurt istoric: Pe dealul satului Visterniceni a fost ridicată biserica, care in anul 1777 purta numele simbolic «Rîşcanovca», ctitorită de stolnicul Constantin Rîşcanu, fiul lui Teodor Rîşcanu, ginerele lui Vasile Mazarachi, prin străduinţa cărora a fost construită biserica numită «Mazarachi». Printre ctitori este şi familia Donici prin clucerul Dimitrie Lupu Donici, fiul său Alexandru Donici…
5:01, marți, 4 decembrie, 2012 | Continuarea
Biserica „Sfânta Treime”, or. Chişinău
Scurt istoric: Înecata în verdeaţă, ca о făclie aprinsă, situată pe loc înalt la intersecţia străzilor Munceşti şi Decebal, se află Biserica „Sfântă Treime”, fondată şi sfinţită în anii 1852-1862 de Arhiepiscopul Antonie Şocotov. Credincioşii s-au adresat Arhiepiscopului Chişinăului şi al Hotinului Irinarh să-i binecuvinteze de a porni construcţia. Primul preot a fost părintele Dimitrie…
4:55, marți, 4 decembrie, 2012 | Continuarea
Angela Merkel: creştinismul este cea mai persecutată religie a lumii
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat într-o întrunire a protestanţilor germani (EKD) din această săptămână că religia creştină este cel mai persecutat grup religios din lume. Declaraţia cancelarului a stârnit furie şi ură în grupările de opoziţie, dar mai ales în rândul instituţiilor ateiste sau militant seculariste din occident. Deşi cifrele arată fără putinţă de…
4:53, marți, 4 decembrie, 2012 | Continuarea
Biserica „Sf. Mare Mucenic Pantelimon”, or. Chişinău
Scurt istoric: Biserica „Sfîntul Pantelimon” a fost înălţată pe locul dăruit de la 17 noiembrie 1887 de doamna Alexandra Zotti, mama ctitorilor bisericii Ioan şi Victor Sinadino. Aceşti doi fraţi moşieri din diaspora grecească din Basarabia au ctitorit biserica „Sfîntul Pantelemon” după numele tatălui lor Pantelemon Sinadino. Biserica a fost proiectată în stil neobizantin de…
4:37, marți, 4 decembrie, 2012 | Continuarea
Biserica „Sf. Mucenic Valeriu”, or. Chişinău
Scurt istoric: Prin pronia Bunului Dumnezeu şi cu binecuvîntarea înalt Preasfinţitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, ca slujitor al Sfintei Biserici şi a dorinţei multor oameni de bună credinţă, dar şi prin strădania protoiereului Valeriu Bazatin, care şi-a asumat angajamentul să ridice locaşul sfînt Biserica cu hramul „Sfintul Mucenic Valeriu” în sectorul…
4:32, marți, 4 decembrie, 2012 | Continuarea
Biserica „Sf. Apostol Andrei”, or. Chişinău
Biserica „SFÎNTUL APOSTOL ANDREI” se află în partea de vest a oraşului Chişinău – sectorul Buiucani, cartierul Sculeni, la intersecţia străzilor Ţarinii şi 27 Martie 1918. Scurt istoric: La 27 iulie 1997 a fost sfinţit locul pentru construcţia bisericii de către înalt Preasfinţitul Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove. La această sfinţire au…
4:14, marți, 4 decembrie, 2012 | Continuarea

