„Către Dumnezeu am strigat, şi Domnul m-a auzit pe mine” (Ps. 54,18). Duminica a IX-a după Rusalii la Mănăstirea Suruceni

“In vremea în care cerem ajutorul dumnezeiesc, Hristos ne leagă cu o sforicică prin harul Său şi ne ţine. Suflă vân­tul de ici şi de colo, dar nu ne primejduim fiindcă sun­tem legaţi. Însă atunci când omul nu înţelege că Hristos este Cel Care îl ţine, se desface de legătura sforicelei şi îl bat vânturile de ici şi de colo şi se chinuieşte”. (Sf. Paisie Aghioritul)

Duminica a 9-a după Rusalii a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Pericopa evanghelică a acestei Duminici relatează, în continuarea minunii înmulțirii pâinii și a peștilor din duminica precedentă, o altă minu­ne, și anume umblarea lui Hristos pe Marea Galileii în timpul unei furtuni și potolirea acesteia.

Credința sinceră în Dumnezeirea Mântuitorului Hristos poate deveni pentru noi șansa mântuirii, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul și vei crede în inima ta… te vei mântui” (Romani 10, 9). Așadar, în drumul vieții noastre către Împărăția lui Dumnezeu nu trebuie să ne lăsăm biruiți de furtunile, de vânturile și valurile ispitelor lumii, ci să avem „ochii ațintiți asupra lui Iisus, începătorul și plinitorul credin­ței” (Evrei 12, 2).

Vedem din pasajul evanghelic că Apostolul Petru, fiind purtat de credință, putea umbla pe apă, dar când s-a îndoit, a început să se scufunde, pentru că îndoiala aduce frica. La fel se întâmplă și cu mulți dintre noi, atunci când nu avem ochii sufletești îndreptați către Hristos, suntem biruiți de frică și de grijile lumii și ne afundăm în îndoială și necunoaștere.

„De ce, prietene, te îndoiești că mâna lui Dumnezeu e lângă tine? De ce nu dai slavă Lui în clipa primejdiei? Oare s-a îndoit Avraam când îl ducea pe fiul lui spre jertfire? Oare nu Dumnezeu l-a scăpat? Nu-L slăvea Iona pe Dumnezeu în burta chitului şi a fost scăpat? Cum nu s-au îndoit cei trei sfinţi tineri în cuptorul de foc şi credinţa lor i-a scăpat? Dar Daniel în groapă cu lei? Dar fericitul Iov, plin de răni şi de bube? Petru a fost slab, şi Domnul l-a întărit în credinţă. Şi între sfinţi mulţi au fost slabi la început, dar la sfârşit au fost tari”, – ne spune Sfântul  Nicolae Velimirovici.

Arhimandritul Zaharia Zaharou ne vorbește despre faptul cum trebuie să ne trăim credința: „Nădejde mai presus de orice nădejde” este definiţia credinţei prin care depăşim chiar şi acele obstacole ce par cu neputinţă de biruit. O asemenea credinţă adună toate gândurile şi toate puterile inimii noastre spre împlinirea unui singur scop: să ne luptăm până la moarte pentru a birui toate greutăţile cu ajutorul lui Dumnezeu. Şi trebuie să le biruim, căci de aceasta depinde mântuirea noastră. Acum inima omului este asemeni unui nod strâns legat în care se adună întreaga sa fiinţă, iar el atârnă totul de mila lui Dumnezeu. În felul acesta începem şi noi – cum spune Sfântul Apostol Pavel despre Avraam – să credem cu nădejde împotriva oricărei nădejdi.”

„Între înaltele valuri ale mării vieții, agitată încoace și încolo de vânturi puternice”, spune Sf. Grigorie Teologul într-un poem, „un singur lucru îmi era drag, singura mea bogăție, liman și uitare a oboselilor, lumina Sfintei Treimi”. Să învățăm să mergem pe cărările vieții sub îndrumarea și ocrotirea Mântuitorului Hristos, Cel Care mereu ne urmărește pașii, ne luminează în ceasul întunericului și al furtunii. El ne întinde mâna Sa puternică și ne spune: „Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeţi!” (Matei 14, 27).

Numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Sursa: https://manastireasuruceni.md/