„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu!” Duminica a III-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni
16:23, duminică, 25 iunie, 2023 | Cuvinte-cheie: manastirea suruceni

„De vreme ce Dumnezeu este mereu prezent, de ce vă faceţi griji? „In El trăim şi ne mişcăm.” Lupta noastră o purtăm în îmbrăţişarea Lui. Il respirăm pe Dumnezeu, suntem înconjuraţi de Dumnezeu, ne atingem de Dumnezeu, în chip tainic îl mâncăm pe Dumnezeu. Oriunde ne întoarcem, oriunde privim, Dumnezeu este pretutindeni: în Ceruri, pe pământ, în prăpastie, în pădure, în stâncă, în mintea ta, în inima ta. Aşadar nu vede El ce înduri? Nu vede El că suferi? Spune-i durerile tale şi vei vedea … tămăduire şi în sufletul, şi în trupul tău.” (Sf. Iosif Isihastul)
În Duminica a 3-a după Rusalii, numeroși credincioși s-au rugat alături de obștea monahală a Mănăstirii Suruceni. Textul evanghelic al acestei Duminici ne propune o pericopă foarte actuală, de parcă adresată omului contemporan, risipit între grijile și problemele vieţii, impuse de lumea actuală. El prezintă reperele conduitei pe care omul trebuie să și le însușească în vederea împlinirii vocației pe care Dumnezeu i-a dăruit-o prin creație.
Pasajul evanghelic nu ne îndeamnă la nepăsare față de greutățile și problemele vietii, ci cere doar o evaluare a priorităților acesteia. Ne cheamă să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu și modelarea vieții în funcție de acest scop. Iar aceasta nu pentru că lucrurile materiale ar fi sau ar părea lipsite de importanță, ci pentru că ierarhia autentică a preocupărilor omului trebuie să fie conformă chemării și poziției lui de rege al creației.
Sfântul Ioan Gură de Aur, comentând pasajul evanghelic, ne atrage atenția că „n-am fost făcuți să mâncăm și să bem, și să ne îmbrăcăm, ci să plăcem lui Dumnezeu și să dobândim bunătățile ce vor să fie”, adică să intrăm în Împărăția Sa.
Iar Sfântul Nicolae Velimirovici ne spune: “Nu căutaţi zdrențe la Cel care poate să vă dea odăjdii. Nu cerşiţi firimituri de sub masa Celui Care vrea să vă aşeze la ea cu cinste. El e Împăratul, şi voi sunteti fiii Lui. Căutaţi cele cuvenite fiilor împărăteşti: cele ce le-aţi avut odată şi le-aţi pierdut prin păcat. Căutaţi bogaţiile pe care nu le roade molia, nici rugina, nici nu le fură hoţii. Iar dacă vă veţi face vrednici să primiţi ce este mare, veţi primi fară îndoială şi ce este mic”.
Mântuitorul Hristos ne oferă direcția reală în care trebuie să căutăm răspunsul la toate grijile noastre: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Mt. 6,33)
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
„Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim,
Şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit-sfântă cântare aducem,
Toată grija cea lumească să o lepădăm
Ca pe Împăratul tuturor, să primim,
Pe Cel înconjurat în chip nevăzut de cetele îngereşti.”
Sursa: https://manastireasuruceni.md/

























„Crucea este blestemul cel mare, este pedeapsa cea mai grozavă, cea mai înjositoare, destinată celor mai nelegiuiți. Or, Dumnezeu, în...
Fiul lui Dumnezeu, înţelepciunea lui Dumnezeu şi puterea, a coborât din Cer ca să învieze cu iubirea Sa lumea cea...
„Bucuraţi-vă, drepţilor, în Domnul; celor drepţi li se cuvine laudă…” (Ps. 32, 1) Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, cinstit...
În seara zilei de 16 septembrie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Părinte Filaret,...
Episcopul Dionisie Erhan (n. 1868 — d. 1943), Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului (1918-1932), Episcopul Cetății Albe – Ismail (1932-1940), Episcop...
Joi, 17 septembrie 2026, îl vom cinsti în rugăciune pe Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, ale cărui sfinte moaște...
„Oricine îşi dă cât de cât seama ce face Dumnezeu pentru el şi ce-I datorează el lui Dumnezeu, trebuie cu...
