Duminica XX-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni
14:20, duminică, 30 octombrie, 2022 | Cuvinte-cheie: manastirea suruceni

zeu semințele harului în noi, dacă suntem de piatră, nu vom ajunge bogați spiritual, nu vom putea să dăm rod, să fim oameni cu o stare de plinătate duhovnicească. Din păcate noi procedăm invers: ne îngropăm în balast, în toate aceste micimi și devenim oameni spinoși, oameni care nu reușim să dibuim sensul vieții noastre. Grijile țin întotdeauna de ceea ce este secundar. Pentru noi este esențial să căutăm, cât mai mult, ca Hristos să fie centrul vieții noastre. ”
Semănătorul Hristos aruncă sămânța cuvântului Său în inimile fiecăruia din noi. De noi depinde cum rodește cuvântul acesta, câtă disponibilitate, căldură și deschidere avem în a-l primi. La cei care nu-L doresc, Dumnezeu nu vine, nu intră pe uşă forţat, dar cât poate să le facă bine, le face.
De câte ori nu am primit fiecare dintre noi în inimile noastre cuvintele Vieții, dar de câte ori nu le-am călcat în picioare, de câte ori nu am lăsat uscăciunea și spinii să le înăbușe. Trebuie să recunoaştem că „suntem legați de pământ, de materie, nu știm să zburăm în înalt, să luminăm cerul pentru a primi ajutorul ceresc necesar. Suntem amețiți, seduși, atrași de cele pământești trecătoare, nu ne putem desprinde ușor de acestea. Încercăm să acumulăm bogății pe pământ, căutăm mereu plăceri care să ne înveselească, dar acelea ne provoacă mai degrabă durere. Vrednic de milă și de plâns este cel ce caută bucuria în noroi,” după cum ne spune părintele Moise Aghioritul.
Să luăm aminte că, nu din vina Semănătorului şi nici din cauza seminţei are loc nerodirea sau puţina noastră rodire, ci din cauza omului celui „pământesc”, care nu se străduieşte să se înalţe de la cele pământeşti către înălţimea cuvintelor celor cereşti.
„Fiii pe care i-ai iubit, Doamne, să înveţe că nu felurite soiuri de roade îi hrănesc pe oameni, ci cuvântul Tău îi ţine în viaţă pe aceia care cred în Tine” (Solomon 16, 26).
Sursa: https://manastireasuruceni.md/


















„Crucea este blestemul cel mare, este pedeapsa cea mai grozavă, cea mai înjositoare, destinată celor mai nelegiuiți. Or, Dumnezeu, în...
Fiul lui Dumnezeu, înţelepciunea lui Dumnezeu şi puterea, a coborât din Cer ca să învieze cu iubirea Sa lumea cea...
„Bucuraţi-vă, drepţilor, în Domnul; celor drepţi li se cuvine laudă…” (Ps. 32, 1) Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, cinstit...
În seara zilei de 16 septembrie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Părinte Filaret,...
Episcopul Dionisie Erhan (n. 1868 — d. 1943), Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului (1918-1932), Episcopul Cetății Albe – Ismail (1932-1940), Episcop...
Joi, 17 septembrie 2026, îl vom cinsti în rugăciune pe Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, ale cărui sfinte moaște...
„Oricine îşi dă cât de cât seama ce face Dumnezeu pentru el şi ce-I datorează el lui Dumnezeu, trebuie cu...
