Episcopul Ambrozie a liturghisit în parohia „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Rovereto-Trento, Italia
20:00, sâmbătă, 20 ianuarie, 2024 | Cuvinte-cheie: episcop Ambrozie Munteanu, Sfântul Ioan Botezătorul

La 20 ianuarie, în sâmbăta de după sărbătoarea Botezului Domnului, când se face pomenire Sfântului Ioan Botezătorul, Preacucernicul părinte protoiereu Ioan Grebănosu, Secretarul Vicariatului moldovenesc din Italia și parohul comunității ortodoxe „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Rovereto-Trento, și-a serbat Onomastica.
Cu acest prilej, slujba Sfintei Liturghii în biserica parohiei Rovereto a fost oficiată de episcopul Ambrozie împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În cadrul Liturghiei, episcopul Ambrozie a oficiat serviciul religios de unire a creștinului catolic Francesco Valer cu Biserica Ortodoxă, care în Taina Mirungerii și a Sfintei Împărtășanii a primit numele de Ioan, în cinstea Sf. Ioan Botezătorul.
În încheierea Sfintei Liturghii s-a cântat un te-deum praznical, după care Preasfințitul părinte episcop a rostit un cuvânt de învățătură, dar și alese cuvinte de felicitare omagiaților zilei.
Copilașii Școlii duminicile din parohia Rovereto l-au bucurat pe părintele-paroh cu cântece și flori iar cei prezenți au adresat frumoase cuvinte de felicitare atât părintelui Ioan, cât și fiului său, diaconului Teopemt, care de curând și-a serbat ziua de naștere și Onomastica.
Bucuria sărbătorii a continuat cu o agapă creștinească, oferită cu drag de dna preoteasă Tatiana Grebănosu și enoriașele parohiei.
Sursa: Vicariato episcopale per le parrocchie moldave in Italia












































Marți, 24 iunie 2025, parohia “Bunavestire a Maicii Domnului” din orașul Chiari, provincia Brescia, Italia a trăit un moment cu...
Ție, celei alese de Dumnezeu pentru ajutorarea celor suferinzi și din nevoi, cuvioasă maică Agafia, care fiind în neputință trupească...
„Prea proslăvit eşti Hristoase Dumnezeul nostru, Cela ce ai aşezat pe Părinţii noştri luminători pe pământ şi prin ei ne‑ai...
„Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.” (In. 9, 3)...
Pe lauda doctorilor şi mândria Simferopolului, pe alesul ierarh al lui Hristos şi ocrotitorul Mănăstirii Dovra, pe Sfinţitul Luca Doctorul...
Astăzi, 2 iunie 2024 a avut loc încheierea anului școlar 2023-2024 a Scolii Parohiale ”Sfanta Fecioara Maria” din cadrul Mănăstirii...
În Duminica a cincea după Paști (a Samarinencei), Preasfințitul Ambrozie, episcopul parohiilor ortodoxe moldovenești din Italia a oficiat Sfânta Liturghie...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău