În sprijinirea canonizării Sfinţilor locali

În urmă cu 23 de ani, odată cu încetarea prigoanei ateiste asupra Bisericii, s-au întreprins primele eforturi de cercetare şi de restabilire a Martirologiului sfinţilor pământurilor dintre Prut şi Nistru. În toţi aceşti ani, mai mulţi preoţi şi mireni au cercetat cu migală şi au contribuit la restabilirea listelor şi parţial a biografiilor celor mai vrednci dintre basarabeni.

Este de apreciat faptul că Patriarhia Rusă (jurisdicţie din care face parte Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove) a depus eforturi considerabile în această direcţie. Astfel că, în ultimii 15 ani, Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat sute de sfinţi şi mucenici. Ba mai mult, ruşii au “uşurat” şi din munca basarabenilor şi l-au canonizat pe vrednicul de pomenire Sfânt şi Mucenic Mitropolitul Arsenie (Stadniţchi), originar din părţile Hotinului.
În anul 2012 Patriarhia Română a început procesul de canonizare a Mitropolitului Iosif (Naniescu), originar din Răzălăi, ţinutul Sorocii, unul din cei mai străluciţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din a doua jumătate a secolului al XIX-lea după Sfântul Calinic de la Cernica.
Din cauza vremurilor vitrege, în ultimele două decenii nu s-a săvârşit nicio canonizare locală. Abia în urmă cu doi ani ne-am bucurat foarte mult când, în cadrul emisiunii “Pietrele vorbesc” din (9.01.2011), Înalt Preasfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, s-a declarat întru susţinerea canonizării Sfinţilor Basarabeni.
Pe parcursul ultimilor ani, în Biserica noastră se aud tot mai multe voci în sprijinul canonizării sfinţilor locali.
Întru sprijinirea intenţiei nobile de canonizare a sfinţilor locali, după mai mulţi ani de cercetare în domeniu, vin în faţa celor interesaţi de acest subiect cu o listă a Sfinţilor şi Mucenicilor Basarabeni (în ordine cronologică), unii dintre ei chiar cinstiţi de ani buni în popor, care, întru smerenia lor, îşi aşteaptă rândul la canonizarea oficială.
Această listă a fost întocmită în urma unei perioade de aproape 5 ani de cercetări, care a culminat cu tipărirea vol. I al Dicţionarului istorico-biografic “Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altădată”, carte apărută în anul 2010, cu un tiraj redus de numai câteva sute de exemplare şi care a dispărut rapid de pe rafturile librăriilor.

Vrednici ostenitori ai Bisericii
Această modestă listă este ca un vârf de aisberg în oceanul fără de margini al sfinţilor şi martirilor basarabeni. Deoarece lista cu Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia, care şi-au închinat întreaga lor viaţă slujirii lui Hristos şi neamului, este, fără îndoială, cu mult mai mare.

1. Gavriil Bănulescu-Bodoni, mitropolit – unul dintre cei mai prolifici întâistătători ai Basarabiei
Mitropolitul Gavriil, basarabean de suflet, născut în anul 1746 în Bistriţa Transilvaniei, într-o familie originară din Câmpulung Moldovenesc.
În cadrul şedinţei Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, care a avut loc la data de 28 septembrie 2012, a fost pusă în discuţie prezentarea spre aprobare a iniţiativei de canonizare a Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni – unul dintre cei mai prolifici întâistătători.
S-a hotărât întocmirea setului de documente şi mărturii istorice pentru a fi prezentate Comisiei de Canonizare de pe lângă Mitropolie în vederea trecerii în rândul sfinţilor a marelui ierarh.
În timpul păstoriei sale, s-a îngrijit de buna organizare a noii eparhii, desfăşurând o rodnică activitate eclesiologică şi culturală. Printre realizările de seamă se numără întemeierea primei instituţii de învăţământ (teologic) mediu din regiune, a unei tipografii şi construirea, prin grija sa arhipăstorească, a numeroase edificii de cult.

2. Agafia (Maranciuc) de la mănăstirea Cuşelăuca (1819-1873)
Fericita Agafia, cum îi spun maicile de la Cuşelăuca, a trăit în mănăstire 42 de ani, timp în care nu s-a ridicat niciodată din pat din cauza bolii, n-a schimbat legea călugărească şi a servit drept exemplu tuturor maicilor din mănăstire. Ea a suferit şi de boli, şi de amarul vieţii, şi de alte greutăţi, pentru care a fost înzestrată de Dumnezeu cu darul în

Astăzi moaştele monahiei Agafia Maranciuc, trecută la cele veşnice în anul 1873, se află la mănăstirea Cuşelăuca, într-o raclă frumos împodobită. De câţiva ani, maicile de la Cuşelăuca au înaintat ÎPS Mitropolit Vladimir un demers prin care au cerut canonizarea monahiei Agafia, dar deocamdată nu au primit niciun răspuns. Aceasta nu-i împiedică însă pe creştini să se roage la Fericita Agafia, iar mulţi dintre bolnavi să se vindece.

3. Anatolie Tihai, arhimandrit (+1893), Luminătorul Japoniei. Părintele Anatolie şi-a consacrat toată viaţa şi puterile scopurilor misiunii creştine în Japonia.
Misiunea Ortodoxă în Japonia, începută în anul 1861 de către viitorul arhiepiscop şi luminător al Japoniei – Nicolae Kasatkin (astăzi canonizat de Biserica Ortodoxa Rusă), nu poate fi închipuită fără de ajutorul şi sprijinul tovarăşului său de apostolat, compatriotul nostru, arhimandritul Anatolie Tihai.
După douăzeci de ani de rodnică muncă misionară pe pământ nipon, arhimandritul Anatolie, îmbolnăvindu-se, se întoarce la Petersburg, unde, în anul 1893, trece la cele veşnice.

4. Ioan Zlotea (1862-1928) Faptele lui au fost mari şi nenumărate.
Părintele Ioan Zlotea este compatriotul nostru, care, cu mila şi harul lui Dumnezeu, a ajuns la înalte culmi duhovniceşti. Încă din timpul vieţii sale s-a învrednicit de multe daruri dumnezeieşti, printre care şi darul facerii de minuni. Dragostea lui fierbinte pentru Dumnezeu era împletită cu dragostea jertfelnică pentru semenii săi aflaţi în suferinţe şi nevoi.
S-a mutat din viaţă, ducându-se la Domnul Dumnezeu, Căruia i-a slujit toată viaţa, în anul 1928, la 10 decembrie, fiind înmormântat la 13 decembrie în cimitirul din via Arhiepiscopiei din Chişinău.
În anul 1968, în timpul ateismului militant, cimitirul din via Arhiepiscopiei a fost lichidat, iar sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale părintelui Ioan a fost reînhumat în cimitirul din Dobrogea, suburbia Chişinăului.
De câţiva ani Asociaţia ortodoxă „Fericita Matrona” adună mărturii în vederea canonizării acestui sfânt părinte.

5. Alexandru Baltaga (1861-1941) – unul din preoţii martiri ai Basarabiei.
Pentru autoritatea sa în randul clericilor şi munca depusă în slujba Bisericii, Gala Galaction îl considera pe părintele Alexandru Baltaga patriarh al preoţilor basarabeni.
A fost persoana care, înainte de toate, a promovat Cuvântul lui Dumnezeu, dar şi foarte activ pe tărâmul obştesc; „a luptat contra mişcării revoluţionare”, conform unui document, în limba rusă, aflat la dosarul întocmit de poliţia politică sovietică în 1940-1941. Rudele părintelui susţin că, în timpul anchetei, părintele a trebuit să suporte presiunile fizice şi psihice la care îl supuneau anchetatorii sovietici, spunându-i: „Arată-ne pe Dumnezeul tău!”, faţă de care părintele Alexandru a replicat: „Atunci când tu îmi vei arăta mintea ta, atunci ţi-L arăt şi eu pe Dumnezeul meu!”.
La 7 august 1941, a fost deportat în Kazan, unde, fiind la o vârstă înaintată, îndură moartea mucenicească.
În octombrie 1995, Adunarea Eparhială a Mitropoliei Basarabiei (subordonată Patriarhiei Române) a propus cercetarea vieţii sale pentru canonizare; cercetările însă au fost oprite din cauza momentelor grele prin care trecea atunci Mitropolia Basarabiei şi nu au fost reluate nici până în ziua de azi.

6. Alexei Mateevici (1888 – 1917) Preot, poet. Unul din cei mai reprezentativi preoţi şi scriitori ai Basarabiei.
Alexei Mateevici – născut în familia preotului Mihail şi a preotesei Nadejda Mateevici, la 16 martie 1888, în satul Căinari din fostul judeţ Bender, dar o mare parte a copilăriei şi-a petrecut-o într-o altă binecuvântată zonă a Moldovei, satul Zaim.
Atras de frumuseţea slujirii sacerdotale, de totala dăruire a tatălui său, copilul a voit încă de mic să devină preot. Dar pentru aceasta dorea o deplină formare nu doar şcolărească, ci şi, mai ales, duhovnicească. Viaţa de seminarist i-a fost cu adevărat o pepinieră duhovnicească. A împletit cu dragoste studiul cu viaţa liturgică a Bisericii.
Pe parcursul vieţii, pe lângă ascultarea preoţească, a fost preocupat de istorie, poezie, cultură, de vestigiile trecutului.
Avea doar 27 de ani, dar vorbea ca un om cărunt. Înţelept şi echilibrat, profesorul Mateevici îndemna seminariştii să se pregătească temeinic, căci vremurile sunt tulburi, iar românii au nevoie de preoţi înţelepţi şi rugători.
În prima jumătate a anului 1917 scrie poeziile: „Văd prăbuşirea”, „Cântec de leagăn”, „Basarabenilor”, „Frunza nucului”, „Unora” etc. La 17 iulie scrie fermecătorul poem „Limba noastră”, o excelentă odă închinată limbii române. La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, moare la spitalul nr.1 din Chişinău şi e înhumat la cimitirul central de pe strada Armenească.
Din mărturiile timpului aflăm că părintele Alexei Mateevici a fost un preot care îmbina în sine mai multe calităţi creştine, ca dragostea de aproapele, smerenia, blândeţea, facerea de bine. Nu obişnuia să bârfească pe nimeni şi nu suferea alţii să bârfească faţă de el. Era cinstit, onest, binevoitor, cumpătat în acţiunile sale şi un mare patriot al pământurilor străbune.

7. Gurie Grosu (1877-1943), Mitropolit al Basarabiei (1918-1938), ierarh foarte evlavios şi râvnitor pentru sfintele slujbe, pentru dreapta credinţă şi pentru mărturisirea lui Hristos.
De aceea poporul îl iubea foarte mult. Apoi era foarte milostiv, iar în sărbători venea la catedrală pe un asin, precum şi Hristos când a intrat în Ierusalim. Sfintele slujbe se făceau în catedrală cu mult fast şi întotdeauna dădea cuvânt de învăţătură cu multă înţelepciune. Pentru toate acestea, blândul mitropolit Gurie era iubit de tot poporul.
Însă, în toamna anului 1938, prin lucrarea diavolului, a fost depus din treaptă de regele Carol al II-lea. Iată cum s-a petrecut aceasta. În vara anului 1938, regele şi-a izgonit soţia şi trăia în desfrânare, smintind toată ţara. Venind în vizită oficială la Chişinău, a dorit să asiste într-o Duminică la Sfânta Liturghie din Catedrala mitropolitană. Apoi, intrând regele în biserică cu fiul său, s-a aşezat în jilţul regal, după tradiţie.
În momentul acela, înţeleptul mitropolit Gurie a ieşit din sfântul altar, îmbrăcat în veşminte arhiereşti, şi i-a spus cu glas tare şi cu îndrăzneală regelui: „Măria ta, nu ţi se cuvine să şezi în strana regală! Unde îţi este regina?” În clipa aceea, regele a ieşit din strană, împreună cu fiul său, Mihai, iar mitropolitul a dat binecuvântare de Sfânta Liturghie.
La sfârşitul slujbei, regele cu suita sa a plecat în Capitală şi, după o săptămână, a depus din scaun, prin decret regal, pe blândul mitropolit Gurie, fiind silit să se retragă la Mănăstirea Cernica.
Aici şi-a petrecut ultimii cinci ani de viaţă, continuându-şi aceeaşi nevoinţă din tinereţe, ostenindu-se ziua şi noaptea cu rugăciunea, cu postul, cu tăcerea, cu smerenia şi cugetarea la cele cereşti.
Părăsit de oameni, dar iubit de Hristos, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi şi-a dat sufletul cu pace în braţele Domnului, la 14 noiembrie, 1943.

8. Gheorghe Ivanov (1880-1946), preot-martir din s. Stolniceni, Edineţ
În biserica din s. Stolniceni, r. Edineţ a slujit un părinte care şi-a sfârşit viaţa ca un mucenic. Locuitorii satului se roagă astăzi ca în rândul sfinţilor mucenici să fie trecut şi părintele Gheorghe Ivanov, care a păstorit turma din satul Stolniceni din anul 1903 până în 1946, iar viaţa lui a fost una de o sfinţenie deosebită.
Sfârşitul de mucenic l-a înscris în rândurile celor care şi-au dat viaţa pentru mărturisirea credinţei ortodoxe. El a fost omorât pentru că nu a vrut să renunţe la credinţa pe care o mărturisea.
Părintele Gheorghe a fost înmormântat în curtea bisericii „Naşterea Maicii Domnului din Stolniceni.
Datorită vindecărilor care s-au făcut la mormântul acestui destoinic preot, biserica „Naşterea Maicii Domnului a devenit o biserică cunoscută nu doar în Republica Moldova, ci şi peste hotarele ei.
Actualmente Dosarul de canonizare a părintelui Gheorghe Ivanov se află în examinare la Comisia de canonizare a Episcopiei de Edineţ şi Briceni şi în curând vor fi transmise la Chişinău, la Comisia de canonizare condusă de Preasfinţitul Petru, episcop de Ungheni şi Nisporeni.

9. Valeriu Gafencu (1921-1952). Sfântul închisorilor a împărtăşit dragostea de Hristos şi altora mai puţin apropiaţi de Dumnezeu. Este cinstit de câţiva ani în popor, ca Sfânt şi Mucenic, pe ambele maluri ale Prutului.
Valeriu Gafencu abia intrase la facultate în 1941 când a fost condamnat la 25 de ani pentru că făcea parte din Frăţiile de Cruce, însă singura lui vină a fost că îl iubea pe Hristos.
A părăsit lumea zece ani mai târziu, bolnav de tuberculoză, însă liniştit că a putut să-şi împărtăşească dragostea de Hristos şi altora mai puţin apropiaţi de Dumnezeu.
La Târgu Ocna, Valeriu Gafencu a fost limanul la care toţi deţinuţii au găsit mângâiere şi ascultare şi de aceea, alături de mulţi alţii, părintele Gheorghe Calciu sau părintele Arsenie Papacioc au considerat că ar trebui canonizat.

10. Sofian Boghiu, arhimandrit. 1912-2002. Un iconar de suflete.

Părintele Sofian, originar din Cuconeştii-Vechi, jud. Bălţi, a trecut prin lumea aceasta luminându-o cu chipul, cu viaţa, cu statornicia şi cu lucrarea sa. Din această lumină a împărţit tuturor celor însetaţi de credinţă şi dreptate.
Bland şi smerit, arzând drept ca o lumânare în faţa noianului de suferinţe, şi-a purtat Crucea cu răbdare şi supunere, biruind vitregiile şi prigoana, pentru a se înalţa la ceruri de ziua ei, din viaţa aceasta, Chipul Sfinţeniei.
I se mai spunea şi “duhovnicul Bucureştilor”. Neîndoielnic, părintele Sofian a făcut parte din acel şir neîntrerupt de stareţi ai Bisericii Ortodoxe Române care, asemenea bătrânilor înţelepţi ai Patericului, a vegheat la transmiterea învăţăturii curate şi a căii îndumnezeirii omului.

Pentru rugăciunile Sfinţilor şi Mucenicilor din pământurile Basarabiei, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, Miluieşte-ne pe noi!

Preot Mihail Bortă

Material publicat în revista Altarul Credinței, Nr. 5-6, anul 2013