Mii de georgieni au venit să îi aducă un ultim omagiu Patriarhului Ilia al II-lea - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Mii de georgieni au venit să îi aducă un ultim omagiu Patriarhului Ilia al II-lea

7:46, vineri, 20 martie, 2026 | Cuvinte-cheie: ,

Mii de georgieni vin să îi aducă un ultim omagiu Patriarhului Ilia al II-lea la catafalcul său din Catedrala „Sfânta Treime” din Tbilisi.

Transferul sicriului Preafericirii Sale de la Reședința Patriarhală a reunit mii de georgieni într-o procesiune impresionantă pe străzile din Capitala Georgiei.

Potrivit Orthodoxia News Agency, au participat reprezentanți ai conducerii țării, inclusiv prim-ministrul Irakli Kobakhidze, președintele Mikheil Kavelashvili, președintele Parlamentului, Shalva Papuashvili, primarul Capitalei, Kakha Kaladze, precum și membri ai guvernului și ai parlamentului.

Lăcașul de cult în care este depus trupul Patriarhului Ilia al II-lea este deschis permanent în aceste zile.

Suntem cu adevărat îndurerați

În cuvântul rostit la căpătâiul patriarhului, Mitropolitul Shio de Senaki și Chkhorotsku (Mujiri), locum tenens al tronului patriarhal în Biserica Georgiană, a evidențiat golul imens lăsat de moartea Preafericirii Sale.

„Astăzi, fiecare credincios se simte orfan. Am simțit atât de puternic dragostea părintească a Patriarhului Ilia al II-lea, grija lui, tăria lui, puterea lui Dumnezeu manifestată în slujirea sa, încât suntem cu adevărat îndurerați și lipsiți”, a spus Mitropolitul Shio.

„Vă împărtășesc propriile mele trăiri și experiențe. Știu că majoritatea fraților noștri și a surorilor noastre simt această pierdere în același fel. Totuși, suntem mângâiați de mila lui Dumnezeu și de marea moștenire de slujire pe care Preafericirea Sa ne-a lăsat-o”.

Mitropolitul Shio de Senaki și Chkhorotsku (Mujiri). Facebook / Patriarhia Georgiei

Totodată, mitropolitul a spus că trecerea în veșnicie a Patriarhului Ilia reprezintă o pierdere pentru întreaga creștinătate.

„Doresc să vă transmit fiecăruia dintre voi cele mai sincere condoleanțe pentru trecerea la cele veșnice a Preafericirii Sale. El avea o calitate remarcabilă: dragostea sa părintească, amploarea viziunii sale, gândirea și rugăciunea sa cuprindeau întreaga Georgie și, în același timp, fiecare persoană care a intrat în contact cu el”.

Patriarhul Ilia al II-lea

Preafericitul Părinte Ilia al II-lea, Patriarhul Georgiei, a trecut la Domnul marți, 17 martie 2026, la vârsta de 93 de ani.

Georgia a declarat doliu național până în ziua funeraliilor. Înmormântarea Întâistătătorul Bisericii Georgiei va avea loc duminică la Catedrala Sioni din Tbilisi.

Procedurile pentru alegerea unui nou patriarh au fost inițiate de Sfântul Sinod, conform Statutului de administrare a Bisericii Georgiene.

Interimatul în această perioadă este ținut de Mitropolitul Shio de Senaki și Chkhorotsku (Mujiri).

Sursa: www.basilica.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com