„Nu te teme, crede numai…” Duminica a XXI-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni

În Duminica a XXI-a după Rusalii, numeroși credincioși au trăit bucuria duhovnicească a rugăciunii alături de obștea monahală a Mănăstirii Suruceni.

Fragmentul evanghelic al acestei Duminici (Luca 8, 41-56) ne vorbește despre două minuni săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos și ambele ne aduc în față actul curajos și îndrăzneț al credinței. Un bărbat numit Iair, mai-marele sinagogii, îl roagă pe Mântuitorul să meargă la casa lui pentru a-i salva fiica, care era pe moarte. Iair, plin de credință și speranță, cere o minune pentru singurul său copil, o copilă de doisprezece ani. Mântuitorul îi ascultă rugămintea și pornește spre casa acestuia.

Pe drum, în mijlocul mulțimii înghesuite, o femeie care suferea de o scurgere de sânge de doisprezece ani se strecură printre oameni, se apropie de Hristos și Îi atinge haina. Femeia credea cu tărie că doar atingerea hainei lui Hristos îi va aduce vindecare. Mântuitorul oprește mulțimea și întreabă: „Cine este cel ce s-a atins de Mine?”. Tremurând, femeia recunoaşte că ea a fost cea care s-a atins de El. Iar Hristos îi spune: „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit”.

Care credință? O credință simplă și curată, că doar o atingere de Hristos îi poate aduce vindecare. O credință care nu se oprește doar la teorie, ci devine o relație personală și vie cu Hristos. O credință despre care Părintele Nicolae Steinhardt spunea: „Nu-i de-ajuns să credem în Hristos și în Dumnezeirea Sa. Ni se cere și simțământul mai omenesc, mai puțin teologal, mai intim, mai direct și mai cald, mai apropiat de o relație de tip eu-tu, …al încrederii de fiecare clipă, în toate diversele (măruntele ori decisivele) vicisitudini ale vieții”.

În timp ce Hristos încă vorbea, a venit cineva din casa lui Iair aducând o veste tragică: „A murit fiica ta. Nu-L mai supăra pe Învățătorul” (Lc. 8, 41). În fața acestei vești, Iair este copleșit de deznădejde: singura sa fiică, unica lui nădejde, este pierdută! Hristos însă, cunoscând zbuciumul inimii sale, îl încurajează: „Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi”.(Lc. 8, 41).

Credinţa este una dintre cele mai puternice arme care, împreună cu iubirea, ne ajută să ne depășim neputințele, să trecem peste granițe și să ne înălțăm într-o altă lume: cea a încrederii, a speranței și a depășirii limitelor. Să crezi cu tărie, chiar și atunci când certitudinile te contrazic. Să crezi împotriva evidenței. Să crezi dincolo de ceea ce pare real sau chiar este real! La această credință este îndemnat mai marele sinagogii Iair, dar și fiecare dintre noi…

Atât femeia din Evanghelia de astăzi, cât şi Iair au venit la Iisus cu credinţă, chiar dacă în inimile lor s-au confruntat poate cu îndoiala şi frica. Credința lor a biruit incertitudinea și s-a dovedit puternică în fața încercărilor. Poate că au trăit și ei lupta exprimată atât de simplu și profund în cuvintele: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele” (Marcu 9, 24). Totuși, amândoi au avut curajul să spere că Hristos îi poate salva din situaţia în care se aflau: pe femeie să o facă sănătoasă, iar lui Iair să-i vindece fiica ori chiar s-o învieze.

Credinţa are în sine îndrăzneala curată şi bucuria depășirii limitelor, aducând cu ea împlinirea celor dorite. După cum spunea Sfântul Vasile cel Mare: „Credința nu este o simplă încredere în Dumnezeu, ci și o predare totală în mâinile Lui, cu nădejde că El va face ceea ce este mai bine pentru noi.”

În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Sursa: https://manastireasuruceni.md