„Să vă sfinţiţi cu împărtăşirea celor sfinte, să vă îndumnezeiţi prin gustarea celor dumnezeeşti…” Duminica a XIV-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni

„Cele sfinte, Trupul și Sângele lui Hristos, sunt numai pentru cei care sunt sfinți. Dar nimeni nu este Sfânt, decât Unul Sfânt Iisus Hristos. Și astfel, la nivelul jalnicei „vrednicii” omenești, ușa este încuiată; nu există nimic ce putem oferi și care ne-ar face „vrednici” de acest Dar Sfânt. Într-adevăr nimic, cu excepția Sfințeniei lui Hristos Însuși, pe care El în nesfârșita Sa dragoste și milostivire ne-a împărtășit-o și nouă, făcându-ne „seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt” (I Petru 2, 9). Sfințenia Sa, și nu a noastră, este aceea care ne face sfinți și astfel „vrednici” a ne apropia și a primi Sfintele Daruri” (Pr. Alexander Schmemann)

În Duminica a XIV-a după Rusalii, numeroși credincioși au trăit bucuria duhovnicească a rugăciunii alături de obștea monahală a Mănăstirii Suruceni. Mesajul parabolei acestei Duminici îl prezintă pe Împăratul Dumnezeu, Care ne cheamă la Cina Euharistică – Sfânta Împărtăşanie, adică la mântuire, aşa cum ne cheamă un prieten foarte apropiat la nunta fiului său. Totodată, această pildă ne spune că toţi suntem invitaţi să participăm la această nuntă, însă doar cei care răspund chemării şi se pregătesc (au haină de nuntă) se vor bucura cu adevărat de ea.

La fiecare Sfântă Liturghie primim „me­dicamentul nemuririi“, Sfân­ta Împărtășanie, antidot pentru a nu muri, ci a fi vii în Dumnezeu. Ni se dăruieşte Însuşi Hris­tos, sub chipul vinului şi al pâi­nii euharistice, preschimba­te în Trupul şi Sângele Lui. Es­te locul întâlnirii noastre reale, per­­sonale şi comunitare cu Hris­tos şi prin El cu întreaga Sfân­tă Tre­ime. Mai mult, încredinţaţi fiind că este „me­dicament“, niciodată nu vom mai vedea Sfânta Împărtășanie ca pe un „premiu“, ca pe o „răsplată“ pentru nevoinţele noas­tre, ci ca pe hrana care ne în­dumnezeieşte şi ne face să de­venim „mai oameni“.

„Motivul cel mai des invocat în favoarea unei cât mai rare îm­părtăşiri este nevrednicia. Con­siderăm că este o motivaţie di­a­bolică, chiar dacă termenul es­te foarte dur. De ce? Nevred­ni­cia care ne ţine departe de Hris­tos este una diavolească. În schimb, nevrednicia care ne a­propie de Hristos, singurul ca­re ne face cu adevărat vrednici („Şi mă învredniceşte ca, fără de osândă, să mă împărtăşesc cu Preacuratele Tale Taine“), ca urmare a inimii noastre zdro­­bite de durerea pocăinţei, es­te una dumnezeiască”, ne spune Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor. Vorbind despre Taina Euharistiei, părintele Dumitru Stăniloaie menționează: „Împărtăşania mai deasă, cu toată pregătirea, face ca în trupul şi sângele nostru să se întipărească tot mai mult Trupul şi Sângele Cel Curat şi Înviat al lui Hristos, făcându-ne tot mai asemenea sfinţilor în curăţie, în dragoste, în duh de jertfă şi în puterea de a învia spre viaţa de veci, întru fericire. Astfel, devenim tot mai mult fii ai Tatălui după har şi fraţi între noi, în Hristos…”

Prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, în care sălăşluieşte material întreaga plinătate a dumnezeirii (Col 2, 9), noi îl primim pe însuşi Dumnezeu în sufletul şi în trupul nostru. De ce nu am face tot posibilul pentru a-L primi de fiecare dată când ni se oferă?

Numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

 „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, să vă apropiați!”

Sursa: https://manastireasuruceni.md/