Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, ostaș fidel al lui Hristos, cinstit în rugăciune la Mănăstirea Suruceni

„Lăudămu-te pe tine cu credință, ca pe un viteaz luptător ostaș tare, al Împăratului a toate Hristos. Bucură-te frumusețea și veselia mucenicilor! Bucură-te steaua cea luminată a Bisericii; zidul și limanul celor ce aleargă la tine, mare mucenice mărite Dumitru; păzește pe cei ce te laudă pe tine și-i mântuiește de toată vătămarea și stricăciunea celui străin.” (Slujba Utreniei)

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte la data de 26 octombrie/8 noiembrie pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Despre personalitatea și viaţa Sfântului Mare Mucenic Dimitrie aflăm în primul rând din paginile sinaxarelor. Știm că s-a născut în Cetatea Solun (Tesalonicul de astăzi), din părinţi de neam bun şi binecredincioşi. A trăit în timpul împăraţilor romani Diocleţian şi Marimian (284-305), în plină prigoană împotriva creştinilor. Familia sa era una dintre cele mai respectabile din întreaga Macedonie, reuşind să-i ofere o educaţie aleasă şi să-i îndrepte paşii spre cariera militară. Sfântul Dimitrie a fost din tinerețe plin de înţelepciune şi pricepere în tot lucrul bun şi bineplăcut lui Dumnezeu.

Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului în secolul al 14-lea, într-un cuvânt de laudă adus ocrotitorului cetăţii pe care o păstorea, spune despre Sfântul Mucenic Dimitrie: „Era frumos, nu doar după omul cel simţitor al celor din afară, ci mult mai mult după cel lăuntric şi nevăzut, pe care văzându-l Cunoscătorul inimilor Dumnezeu, atât a fost de înrobit de frumuseţea înţelegătoare a sfântului, încât a binevoit să Se sălăşluiască întru el şi să Se facă un singur duh cu el şi să îl facă întru totul dumnezeiesc”.

Asemenea tuturor martirilor, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie nu a pus nimic mai presus de Hristos. Centrul vieţii și inimii sale Îl ocupa Hristos, credinţa în El. „Inima noastră se află în ce iubim cel mai mult. Dacă suntem legaţi de cele ale lumii, iar comoara noastră este alcătuită din lucrurile acestei lumi, trecătoare, efemere, atunci şi inima noastră este în cele trecătoare, în cele care nu ţin. Dacă în inima noastră este Hristos, atunci El devine comoara noastră cea mai de preţ, comoară pe care o iubim şi la care ţinem enorm de mult. Sufletul omului, în momentul când Îl descoperă cu adevărat pe Dumnezeu, iar Hristos devine Împăratul inimii aceluia, lasă totul, nimic nu este mai esenţial din lumea acesta. A lăsa nu este egal cu a lepăda, trebuie să ne folosim de ceea ce Dumnezeu ne dăruieşte, însă să nu ne legăm inima de ele,” ne îndeamnă PS Ignatie, Episcopul Hușilor.

Să învățăm din viaţa Sfântului Dimitrie, cel care şi-a dăruit toată viața lui Hristos, să nu ne trăim credința doar la nivelul adoptării exterioare a unor atitudini, fără o schimbare lăuntrică. A fi credincios înseamnă „toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm,” după cum spunem la Sfânta Liturghie. El să devină realitatea cea mai deplină a vieţii noastre.

 Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sursa: https://manastireasuruceni.md/