Articole din rubrica Ştiri
Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul) la Mănăstirea Suruceni
Sfântul Ioan Scărarul ne arată că trebuie să întrebuințăm orice mijloc pentru a ajunge la îndumnezeire. Odată ce ușa s-a deschis, să nu spunem că nu putem, chipurile, să intrăm prin ea. Trebuie să se folosească cineva de tot meșteșugul, ca să înscăuneze lutul, ca să zic așa, înălțându-l pe tronul lui Dumnezeu. Deci nimenea…
5:28, duminică, 22 martie, 2026 | Continuarea
„Străluceşte, Cruce a Domnului, în inimile celor ce te cinstesc pe tine…” Duminica Sfintei Cruci la Mănăstirea Suruceni
„Pare înfrânt, dar este biruitor. Pare că a pierdut totul, dar în cele din urmă câștigă. A surpat desăvârșit stăpânirea morții. Prin moartea Sa a biruit moartea. A stricat urzelile diavolului, cursele lui măiestrite, meșteșugirile și șiretlicurile dibace, tirania sa asupra celor amăgiți. De aceea diavolul se îngrozește de Sfânta Cruce: nu poate să o…
7:47, duminică, 15 martie, 2026 | Continuarea
„Întru lumina Ta vom vedea Lumina” (Ps. 35,10) Duminica Sfântului Grigorie Palama la Mănăstirea Suruceni
„Iată-l pe Grigorie Palama, pe marele nevoitor, cum ne conduce spre Învierea Domnului Hristos, ne conduce spre deplina biruință asupra păcatului, asupra morții, asupra iadului. El este experimentat, are putere, are forță. De la Domnul a dobândit-o și o dobândește și o împarte nouă tuturor.” (Sfântul Iustin Popovici) În Duminica a doua din Postul Păresimilor,…
5:21, duminică, 8 martie, 2026 | Continuarea
„Omule! Nu uita niciodată că ești un mic dumnezeu în facere!” Duminică Triumfului Ortodoxiei la Mănăstirea Suruceni
„Dumnezeu S-a făcut Om, ca pe om să-l facă dumnezeu“ (Sfântul Atanasie cel Mare) În prima Duminică din Postul Mare, numită și a Ortodoxiei, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a Mănăstirii Suruceni a devenit neîncăpătoare pentru mulțimea credincioșilor adunați la Sfânta Liturghie, alături de obștea monahală. Tema centrală a Evangheliei acestei Duminici (In 1, 43-51) o…
6:00, duminică, 1 martie, 2026 | Continuarea
„Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi îl caut cu lacrimi…” Duminica Izgonirii lui Adam din Rai la Mănăstirea Suruceni
„Şezut-a Adam în preajma Raiului şi de goliciunea sa plângând, se tânguia: Vai mie, celui ce m-am supus înşelăciunii celei viclene şi am fost furat de ea, şi de mărire m-am depărtat. Vai mie, celui dezbrăcat de nevinovăţie şi lăsat în sărăcie. Ci, o Raiule, de acum nu mă voi mai desfăta întru dulceaţa ta…”…
6:19, duminică, 22 februarie, 2026 | Continuarea
„Să-L întâmpinăm cu bucurie pe Dumnezeu!” Sărbătoarea Întâmpinării Domnului la Mănăstirea Suruceni
„Unde este Dumnezeu? Acolo unde este lăsat să intre…” (Pr. Nicolae Steinhardt) Sărbătoarea Întâmpinării Domnului, prăznuită anul acesta în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. În această zi ne aducem aminte de Întâmpinarea Domnului de către Dreptul Simeon la Templu, la 40…
12:30, duminică, 15 februarie, 2026 | Continuarea
„Sculându-mă, mă voi duce la Tatăl meu și-I voi spune: Tată, am greșit la cer și înaintea ta…” Duminica Fiului risipitor la Mănăstirea Suruceni
„Cerescul nostru Părinte grăbeşte în ajutorul nostru, îşi deschide braţele şi ne îmbrăţişează strâns, ca să nu mai cădem iarăşi în prăpastia diavolului, în câmpia porcilor, în ţinutul foametei. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va apropia şi El de voi (Iacov 4, 8). O, Tu, cel mai grabnic ajutător! O, braţe preabinecuvântate! De nu s-a…
5:00, duminică, 8 februarie, 2026 | Continuarea
„Oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța…” Duminica Vameşului şi a Fariseului la Mănăstirea Suruceni
„Dacă veniți în biserică faceți‐o pentru Dumnezeu! Nu stați ca fariseii, nu vă comparați cu cel pe care‐l socotiți păcătos, poate cel păcătos e mai bun decât tine! Ci asemenea vameşului, bateți‐vă cu pumnul în piept şi strigați din sinea voastră: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului.” (Pr. Gheorghe Calciu) Duminica Vameșului și a Fariseului a…
9:54, duminică, 1 februarie, 2026 | Continuarea
Duminica după Botezul Domnului la Mănăstirea Suruceni
„Căința nu înseamnă privirea în jos la imperfecţiunile proprii, ci în sus, spre iubirea lui Dumnezeu… Să priveşti nu ceea ce n-ai reuşit să fii, ci ceea ce poţi încă deveni cu harul lui Hristos…” (IPS Kallistos Ware) Duminica după Botezul Domnului a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa…
1:45, duminică, 25 ianuarie, 2026 | Continuarea
„Cerurile s-au deschis!” Sărbătoarea Arătării Domnului la Mănăstirea Suruceni
„Olarul are nevoie de două elemente ca să refacă un vas: de apă, ca să amestece lutul, și de foc, ca să ardă și să usuce plămădeala. La fel a procedat Dumnezeu, Marele Olar, cu plămada omenească. Vrând să remodeleze firea noastră stricată de păcat, Dumnezeu a folosit foc și apă. Focul a venit de…
1:55, luni, 19 ianuarie, 2026 | Continuarea
„Iată, Eu trimit pe îngerul meu şi va găti calea înaintea feţei Mele…” Duminica dinaintea Botezului Domnului la Mănăstirea Suruceni
„Domnul vine în lume ca să vindece lumea, să o reînnoiască şi să o învie din morţi. Cum vine El? El vine ca un Ocârmuitor, a Cărui armată merge înainte şi după El. Mulţimea cerească se îngrămădeşte în jurul Lui, înainte şi în urmă. […] Dar unde este armata Lui? – te vei întreba. Se…
7:30, duminică, 18 ianuarie, 2026 | Continuarea
Sărbătoarea Tăierii împrejur a Domnului și prăznuirea Sfântului Vasile cel Mare la Mănăstirea Suruceni
“În El aţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos. Îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu” (Coloseni 2, 11-12). În duh de rugăciune au fost obştea monahală și credincioșii…
8:40, miercuri, 14 ianuarie, 2026 | Continuarea
Galerie Foto: Iarna, ca rânduială a liniștii, la Mănăstirea Suruceni
Iarna la Mănăstirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Suruceni aduce o liniște aparte, care cuprinde întreaga obște și pe toți cei ce îi trec pragul. Sub haina albă a zăpezii, bisericile și aleile mănăstirii se așază într-o rânduială tăcută, iar frumusețea simplă a locului îndeamnă la reculegere și rugăciune. Zilele de iarnă scot în evidență…
1:09, luni, 12 ianuarie, 2026 | Continuarea
Să ne bucurăm de Nașterea și Botezul Domnului, de apropierea Sa desăvârșită față de noi
Să dăm, credincioșilor, slavă lui Dumnezeu, Celui ce din multă milostivire S-a întrupat și cu sărăcia, și cu smerenia Sa a îmbogățit pe toți cei ce în ticăloșie sărăciseră, și a dat frumusețea cea dintâi celor ce cu credință strigă: Binecuvântat ești, Mântuitorule, Unule Iubitorule de oameni. (Stihiră la laude, Utrenia Înainteprăznuirii Nașterii Domnului) Dragii noștri, Avem deosebita bucurie de a Vă adresa sincere felicitări și…
8:19, miercuri, 7 ianuarie, 2026 | Continuarea
„Atunci când Dumnezeu ne cheamă, să-I răspundem” Duminica a XXIX-a după Rusalii la Mănăstirea Suruceni
Duminica a XXIX-a după Rusalii a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Această Duminică, a Sfinților Strămoși, „este una dintre cele mai frumoase Sărbători de peste an, întrucât ne dezvăluie că Hristos, Care nu avea trebuință de nimic, S-a făcut pe Sine Însuși să aibă nevoie…
3:20, duminică, 28 decembrie, 2025 | Continuarea

