Articole din rubrica Imagini, Ştiri
Evlavie, credință și dragoste. Popas duhovnicesc la Mănăstirea Suruceni

„Tot ce facem cu evlavie, cu credință, cu dragoste și cu toată dăruirea – aceea ne sfințește pe noi și pe cei din jurul nostru…” În miez de toamnă senină am poposit la Mănăstirea de maici cu hramul „Sf. Gheorghe” din Suruceni pentru rugăciune și popas duhovnicesc. Pășind pragul porții mănăstirii, am fost întâmpinați de…
10:57, vineri, 13 octombrie, 2017 | Continuarea
Cer de toamnă la Mănăstirea Suruceni, departe de zgomotul orașului…

În copilărie asociam anotimpul toamna cu ploile. Mi se părea tristă, udă și poate nu atât de frumoasă precum e, de fapt, în realitate. Toamna, prin măiestria și frumusețea naturii își are, totuși, un farmec aparte față de celelalte anotimpuri. Culorile ei, azi, îmi înveselesc inima și sufletul. În miez de toamnă, obosiți de haosul…
10:29, vineri, 13 octombrie, 2017 | Continuarea
Tabără de vară la Mănăstirea Suruceni

În perioada 10 – 13 august 2017, Mănăstirea „Sf. M. Mc Gheorghe” din s. Suruceni a găzduit tabăra de vară pentru copii cu vârstele cuprinse între 7 și 12 ani. Tabăra s-a desfășuarat prin bunăvoința egumenei Epistemia (Goncearenco), stareța mănăstirii. Programul taberei a pus accent pe educaţia nonformală şi cea religioasă. Întregul program a fost menit…
1:07, marți, 15 august, 2017 | Continuarea
Foto-pelerinaj în raiul florilor, la Mănăstirea Suruceni

Vă invit într-un foto-pelerinaj în raiul florilor, la Mănăstirea cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe din s. Suruceni, r. Ialoveni. Comparaţia cu Raiul, prea des auzită când vrem să subliniem frumuseţea fără seamăn a unor locuri, este pe deplin îndreptăţită în cazul Mănăstirii Suruceni. Aici, viața monastică intră în consonanţă cu aerul, cu florile şi apa,…
12:01, sâmbătă, 17 iunie, 2017 | Continuarea
Restaurarea bisericii „Sf. M.Mc. Gheorghe” din cadrul Mănăstirii Suruceni

Cu binecuvântarea Î.P.S Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove şi avizul Ministerului Culturii al R.M, Mănăstirea Suruceni va demara lucrările de restaurare a Bisericii „Sfântul M. Mc.Gheorghe” (Monument N774, 1785 – încep. sec. XX, Ist. Arhit.). SCURT ISTORIC, STAREA ACTUALĂ Mănăstirea datează din anul 1785 fiind ctitorită de către Casian Suruceanu. În perioada 1825-1828…
1:42, sâmbătă, 11 martie, 2017 | Continuarea
A fost târnosită biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din cadrul complexului-monahal Suruceni

Numeroşi credincioşi s-au adunat duminică, 18 decembrie, în străvechea vatră monahală Suruceni, pentru a participa la sfinţirea noii biserici închinată Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. În Duminica a XXVI-a după Cincizecime, a vindecării celor zece leproşi, Înaltpreasfinţitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, înconjurat de un sobor de peste 30 de preoţi…
8:15, duminică, 18 decembrie, 2016 | Continuarea
Sfinţii mucenici Galaction şi Epistimia, cinstiţi la mănăstirea Suruceni

Vineri, 18 noiembrie, în ziua pomenirii sfinţilor mucenici Galaction şi Epistimia, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a liturghisit la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni, r. Ialoveni. Alături de PS Siluan au coliturghisit clericii mănăstirii, iar în biserică au înălţat rugăciuni maica stareţă Egumena Epistemia (Goncearenco)…
11:56, vineri, 18 noiembrie, 2016 | Continuarea
Maica Epistemia (Goncearenco) – sufletul care te inspiră

Frumusețea, bogăția, înălțimea spirituală sunt printre calitățile ce se văd din interior. Zilele acestea am poposit la mănăstirea Suruceni, care renaște din ruini și anonimat grație nevoitoarelor de acolo și, în special, maicii starețe Epistemia (Goncearenco), care generează atâta căldură și dragoste. Am cunoscut-o pe maica cu mulți ani înainte, eram proaspăt absolvent al facultății,…
7:40, miercuri, 8 iunie, 2016 | Continuarea
Mitropolitul Vladimir a binecuvântat demararea lucrărilor de restaurare a Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din cadrul Mănăstirii Suruceni

Miercuri, 9 martie 2016, ÎPS Mitropolit Vladimir a primit în audiență la reședința mitropolitană stareța MănăstiriI Suruceni, Preacuvioasa Egumenă Epistemia (Goncearenco). Prin pronia lui Dumnezeu, Mănăstirea Suruceni, de câțiva ani, este în plin proces de renovare. În acest sens, maica stareță a făcut o trecere în revistă a activităților realizate până în prezent. În urma…
11:13, miercuri, 9 martie, 2016 | Continuarea
Popas în „tinda raiului” de la Suruceni

Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale, și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale… Astăzi, în miez de iarnă fără zăpadă, la un sfârșit de an civil, am poposit la mănăstirea Suruceni – un loc de suflet și reculegere duhovnicească pentru mulți creștini din țărișoara noastră. La poarta veche…
10:27, miercuri, 30 decembrie, 2015 | Continuarea
Seminarul Teologic Liceal de Fete „REGINA MARIA” anunță admiterea pentru anul de studii 2015-2016

Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului VLADIMIR, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, Seminarul Teologic Liceal de Fete „REGINA MARIA” anunţă ADMITEREA 2015-2016. Instituţia oferă studii liceale şi pregăteşte cântăreți bisericești. Termenul de studii – 3 ani. Acte necesare: • Actul de identitate; • Actul de studii; • Certificatul medical; •Certificatul de botez; •Recomandarea preotului; •4…
11:48, luni, 20 iulie, 2015 | Continuarea
Fă-ţi inima ta mănăstire!

De la întemeierea lor, mănăstirile au fost și rămân a fi un veritabil nucleu de promovare a evlaviei şi a credinței. Și acest lucru este cel mai important pentru că menirea unei mănăstiri este ridicarea monahismului prin cultură și punerea lui în slujba bisericii și a neamului, este continuarea vieții monahale, în rugăciune și post, dar…
10:51, joi, 16 iulie, 2015 | Continuarea
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – prilej de aleasă bucurie duhovnicească la Mănăstirea din Suruceni

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a îmbrăcat straie de sărbătoare, cinstindu-şi ocrotitorul. La ceas de aleasă bucurie duhovnicească, în mijlocul credincioşilor s-a aflat Preacuviosul Părinte Arhimandrit Siluan (Șalari), Starețul Sfintei Mănăstiri Curchi, Protopop de Orhei și Exarh al mănăstirilor din cuprinsul Mitropoliei Moldovei. Numeroşi credincioşi veniți din Chișinău şi din împrejurimi au luat parte la…
8:26, miercuri, 6 mai, 2015 | Continuarea
Maica stareță a Mănăstirii Suruceni: Masa categoric nu este cea mai importantă în ziua de Paști

PURIFICARE // Pentru a simți din plin Sărbătoarea Învierii, maica stareță a Mănăstirii Suruceni ne îndeamnă să nu fim egoiști și să venim la biserică în exclusivitate în Noaptea Învierii, ci și în zilele premergătoare Bătea un vânt cumplit, nefiresc pentru acest mijloc de primăvară, iar ploaia rece și deasă alungase orice vietate din curte….
11:51, marți, 14 aprilie, 2015 | Continuarea
Sărbătoarea Învierii la Mănăstirea Suruceni

Se tem de moarte doar cei care nu cred în Înviere. Sfântul Ioan Gură de Aur ”Existența noastră s-a umplut prin Învierea Domnului de bucuria prin excelență, de o bucurie reală, consistentă, durabilă și precum înainte de Învierea lui Hristos toate erau ținute într-o frântură de sens neîmplinită, badjocurită, chinuitoare, așa Învierea Lui umple toate…
10:11, duminică, 12 aprilie, 2015 | Continuarea