Vladimir Legoida: Legile privind lichidarea în Ucraina a Bisericii canonice vor amplifica conflictul din societate
11:56, miercuri, 30 martie, 2022 | Cuvinte-cheie: Biserica Ortodoxa a Ucrainei, razboi, ucraina, Vladimir Legoida
„Proiectele de legi ce urmăresc scopul lichidării de facto a Bisericii Ortodoxe din Ucraina canonice prin interzicerea activității ei pe teritoriul Ucrainei, care recent au fost înaintate în Rada Supremă a Ucrainei (nr. 7204 și 7213), în cazul în care vor fi adoptate, fără doar și poate vor aduce la acutizarea crizei sociale, vor provoca o nouă rundă de confruntări civile și vor aprofunda schisma provocată anterior de acțiunile anticanonice ale Fanarului”, a declarat în canalul său de Telegram președintele Departamentului Sinodal pentru relațiile Bisericii cu societatea și mass-media al Patriarhiei Moscovei Vladimir Legoida.
El a menționat că slujitorii Sfântului Altar și credincioșii Bisericii Ortodoxe din Ucraina pe parcursul mai multor ani erau ținta atacurilor și represaliilor din partea reprezentanților grupărilor schismatice și ale naționaliștilor, iar în ultimul timp aceste prigoniri au devenit și mai crunte.
„Auzim de un șir întreg de atacuri, de acapărări ale locașurilor sfinte de către oameni înarmați. Odată cu adoptarea oricărui proiect de lege cu privire la interzicerea Bisericii Ortodoxe din Ucraina trebuie să ne așteptăm la răfuieli și mai acerbe cu reprezentanții clerului și credincioșii Bisericii Ortodoxe din Ucraina. Sper ca deputații Radei Supreme și reprezentanții autorităților ucrainene să dea dovadă de prudență, să conștientizeze eventuala daună pe care o va aduce poporului Ucrainei posibila adoptare a unor asemenea proiecte de legi”, a scris Legoida.
Sursa: www.traditia.md