Articole scrise de Pr. Mihail Bortă
În Duminica Mironosițelor la Chișinău va fi organizată o acțiune publică în stare de rugăciune a creștinilor, întru susținerea valorilor familiei tradiționale
Astăzi, în sala de ședințe a Palatului Mitropolitan, s-a reunit Comisia Sinodală pentru Probleme Morale și Sociale. În cadrul evenimentului, participanții au discutat mai multe probleme, printre care și efectele aplicării și interpretării lărgite a Legii privind egalitatea de șanse. Astfel, s-a constatat efectul nociv din punct de vedere social al propagării agresive a principiilor…
10:15, miercuri, 15 mai, 2013 | Continuarea
Despre păcatul homosexualităţii
„Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii” (Romani 1, 26, 27). Toate patimile omeneşti sunt necinstite, dar mai ales pofta nebună după…
9:00, miercuri, 15 mai, 2013 | Continuarea
Iubirea de Dumnezeu şi iubirea omenească
De multe ori, pentru a descrie stări duhovniceşti folosim imagini cotidiene omeneşti, fără să intrăm, desigur, în esenţa lucrurilor, fiindcă aşa ceva este cu neputinţă. Cu toate acestea, se accentuează diferenţa şi întâietatea izbânzilor duhovniceşti. Părintele Porfirie, pentru a accentua superioritatea iubirii de Dumnezeu, descria iubirea omenească. Iată cum povăţuia: „Iubirea de Hristos este altceva….
8:10, miercuri, 15 mai, 2013 | Continuarea
Episcopul Marchel cheamă cetățenii la protest împotriva acțiunilor minorităților sexuale
Comunitatea gayilor şi lesbienelor din Moldova intenţionează să organizeze festivalul Curcubeul peste Nistru. Marşul gay-ilor a stârnit critici vehemente din partea clerului. Un grup de preoţi, în frunte cu episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, îndeamnă creştinii să împiedice acţiunile minorităţilor sexuale. Feţele bisericeşti îndeamnă societatea să zădărnicească marşul gay-ilor din Centrul Capitalei, planificat pentru 19 mai. „Veniţi, voi, maturii, în…
10:31, marți, 14 mai, 2013 | Continuarea
Parastas pentru vrednicul de amintire arhim. Sofian (Boghiu) în satul natal
Al treilea an consecutiv pe teritoriul fostului cimitir din s. Cuconeștii Vechi, com. Cuconeștii Noi, r. Edineț, a fost oficiat un parastas pentru odihna sufletelor și iertarea păcatelor celor care odihnesc somnul de veci în străvechiul cimitir de pe malul Prutului, cimitir care mai bine de patru decenii, a fost dat uitării, ba chiar şi…
8:49, marți, 14 mai, 2013 | Continuarea
Biserica Ortodoxă din Moldova reiterează încă o dată faptul că stă cu hotărâre împotriva pornirilor vătămătoare de trup și de suflet, condamnând categoric păcatul, fără a face în vreun fel sau altul atac la persoană
Iubiți întru Hristos frați și surori, Stimați concetățeni, În zilele când poporul bine-credincios al Republicii Moldova se bucură de Învierea Domnului și Mântuitorului nostru, sunt dintre cei care vor să calce în picioare cele mai de preț valori spirituale pe care le avem și să umbrească perioada pascală cu un eveniment nu doar lipsit de…
11:56, luni, 13 mai, 2013 | Continuarea
A doua zi de Blajini tot la cimitire
Cimitirele din capitală au fost şi astăzi vizitate de către rudele răposaţilor. La morminte şi-au făcut apariţia cei care au deja o tradiţie să vină în a doua zi de Blajini. Este şi cazul familiilor marilor personalităţi cum ar fi Grigore Vieru sau Mihai Dolgan, înmormântaţi în Cimitirul Central de pe strada Armenească. La cimitirul…
9:03, luni, 13 mai, 2013 | Continuarea
Despre Paştele Blajinilor
Despre Paştele Blajinilor Părintele Severian Gheras, parohul bisericii Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava din mun. Chişinău – Despre Paştele Blajinilor. (înregistrare din 02.05.2011) Sursa: www.jurnaltv.md
6:13, luni, 13 mai, 2013 | Continuarea
Părintele Hrisostom Sochircă – Slugă credincioasă a voinței dumnezeiești
Părintele Hrisostom Sochircă – Slugă credincioasă a voinței dumnezeiești Prot. Zosima Toia, protopop de Chişinău: Părintele Hrisostom Sochircă, a fost acela, care în vremuri de prigoană împotriva Bisericii, nu s-a temut să mărtuirsească cuvântul lui Dumnezeu. Curajul său a fost exemplar pentru creştinii din parohiile satelor Şestaci şi Cobâlea, unde părintele obişnuia să oficieze serviciile…
6:53, sâmbătă, 11 mai, 2013 | Continuarea
Schivnicul Irineu: Tot în ce cred astăzi este veșnic și fără de păcat
Emisiunea Viața merge mai departe. Schivnicul Irineu de la mănăstirea Curchi: „Tot în ce cred astăzi este veșnic și fără de păcat…” Sursa: www.jurnaltv.md
5:17, sâmbătă, 11 mai, 2013 | Continuarea
Hramul bisericii în cinstea icoanei Maicii Domnului ”Izvorul Tămăduirii” la Mănăstirea Țigănești, r. Strășeni
În fiecare an, în prima vineri după Paşte, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului. Creştinii ortodocşi vin în această zi la biserică pentru a lua…
10:31, sâmbătă, 11 mai, 2013 | Continuarea
Egumenul Sebastian (Moroşanu): “În mănăstire nu poţi rămâne dacă nu eşti chemat şi dacă nu percepi realitatea, altfel nimereşti la spitalul de psihiatrie”
Pentru părintele Sebastian, lipsurile lumeşti nu contează. Ştie asta încă de acum 15 ani, când a ajuns la Mânăstirea Noul Neamţ. S-a născut într-o familie de intelectuali din Chişinău şi, fiind singurul copil în familie, a primit mereu tot ce îşi dorea. Poate de aceea a fost un copil rebel, de multe ori nemulţumit de…
10:31, vineri, 10 mai, 2013 | Continuarea
O slujbă religioasă în cinstea ostaşilor români a avut loc la Chişinău
Cu drapele în mâini şi imbracaţi în uniforme de legionari,câţiva tineri s-au adunat pe teritoriul fostului cimitir al eroilor romani distrus in perioada sovietica, pentru a comemora soldaţi români cazuţi în război. La eveniment nu a venit niciun veteran al Armatei române. Astăzi de Ziua Victoriei, un grup de oameni, printre care membrii organizatiei Noua…
5:39, vineri, 10 mai, 2013 | Continuarea
Mănăstirea Cușelăuca a găzduit Festivalul cîntecului pascal : “Cu gîndul la tine Doamne”
La 7 mai 2013 comunitatea mănăstirii Cușelăuca a găzduit Festivalul cîntecului pascal : “Cu gîndul la tine Doamne”, organizat de Comitetul Organizatoric al Consiliului Raional Șoldănești secția Cultură în conlucrare cu Protopopul de Șoldănești Preotul Vasile Rotari. De această dată, sărbătoarea a adunat zeci de participanţi pe teritoriul mănăstirii Cuşelăuca printe care a fost prezent…
2:39, vineri, 10 mai, 2013 | Continuarea
În Săptămâna Luminată a avut loc o întâlnire mai neobişnuită cu zeci de refugiaţi stabiliţi în republică
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în Săptămâna Luminată a avut loc o întâlnire mai neobişnuită cu zeci de refugiaţi stabiliţi în republică. Societatea pentru refugiaţi, care numără peste 200 de persoane, a organizat o lecţie de catehizare pentru dornicii de a cunoaşte mai multe din Ortodoxie, în special despre Învierea Domnului. În acest sens, a…
1:15, vineri, 10 mai, 2013 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc