Articole scrise de Pr. Mihail Bortă
În săptămâna Patimilor despre Rolul Bisericii în societate
Invitaţi la „Moldova în Direct” sunt: VEACESLAV CIORBĂ, lector la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova, NINA NEGRU şefă a Serviciului Studii şi Cercetări, Biblioteca Naţională şi ANDREI BURAC poet, dramaturg, publicist. (înregistrare din 12.04.2012) Sursa: www.trm.md
12:18, luni, 29 aprilie, 2013 | Continuarea
Împotriva curentului. Botezul unui intelectual în Rusia sovietică
Danion Vasile: De obicei, în lumea duhovnicească sunt luate în considerare patru tipuri de repere în viaţă: părinţii îmbunătăţiţi, clericii (ierarhi, preoţi sau diaconi), oamenii simpli dar „săraci cu duhul” şi teologii – fie ei mireni sau nu. Cartea de faţă propune încă un reper – şi anume cel al cărturarului creştin. Cărturar care, deşi nu…
12:07, luni, 29 aprilie, 2013 | Continuarea
Duminica Floriilor, puntea de trecere către Săptămâna Patimilor
Odată intrat în Ierusalim, Hristos ocupă întreaga atenţie a credincioşilor care L-au urmat pas cu pas, începând din lunea precedentă. Acest urcuş spre Ierusalim, ce culmina odinioară în procesiunea din Duminica Floriilor, însoţeşte simbolic toată săptămâna cu o amplă mişcare procesională: credincioşii urmează şi însoţesc pe Hristos în acest mers, care îi duce spre comuniunea…
8:21, duminică, 28 aprilie, 2013 | Continuarea
Duminica Floriilor la catedrala din Chişinău
Cu ramuri de salcii şi flori în mâini, sute de credincioşi s-au îmbulzit la Catedrala Naşterii Domnului din capitală. Au mers la slujba de Florii. Pentru că nu au încăput toţi în biserică, unii au ascultat rugăciunile de afară. La sfinţirea crenguţelor, Mitropolitul Vladimir a fost urmat, pas cu pas, de către fostul premier, Vlad…
8:14, duminică, 28 aprilie, 2013 | Continuarea
Să dăm o mână de ajutor pentru familia Foltea!
Mitropolia Moldovei, în parteneriat cu postul de radio ”Vocea Basarabiei” și Facultatea de Asistență Socială și Sociologie a USM, îndeamnă oamenii de bună credință să ajute familia Foltea, care creşte 6 copii, să-și aibă propriul acoperiș. Ioan și Mariana Foltea, în vârstă de 33 de ani, sunt absolvenții Universității de Stat din Moldova. În căsnicie…
4:01, sâmbătă, 27 aprilie, 2013 | Continuarea
„Sufletele mortilor bantuie prin casa”. Numai Dumnezeu ne poate ajuta
Fenomen inexplicabil intr-un sat din raionul Grigoriopol. Deja de o luna locuitorii din satul Butor nu isi gasesc linistea, dupa ce in gospodaria unui consatean s-au intamplat lucruri ciudate. Din senin s-au produs mai multe incendii, vesela si mobila se misca de la sine, iar icoanele se intorc. Acum o saptamana focul care a izbucnit…
10:01, vineri, 26 aprilie, 2013 | Continuarea
Prozelitismul abuziv stopat la stăruinţa Preasfinţitului Petru, episcop de Ungheni şi Nisporeni
În luna februarie 2013, preotul paroh din satul Mereşeni, Hînceşti, protoiereul Andrei Simon,însoţit de un grup de cca 20 de părinţi, s-au adresat la Preasfinţitul Petru cu rugămintea de a interveni în soluţionarea problemei legate de acţiunile de prozelitism abuziv, desfăşurate de cultul religios „Adventiştii de Ziua a Şaptea” din cadrul Gimnaziului din localitatea de referinţă….
9:37, vineri, 26 aprilie, 2013 | Continuarea
Seful Bisericii Catolice belgiene a raspuns prin rugaciune la un atac al activistilor homosexuali
Arhiepiscopul Andre-Joseph Leonard a fost atacat, ieri, de patru femei care l-au înjurat și l-au stropit cu apă. Prelatul a rămas calm, așezat și s-a rugat în liniște, cu ochii închiși, relatează LifeSiteNews.com și Le Soir. Nu este pentru prima dată când episcopul este atacat pentru că apără doctrina Bisericii Catolice cu privire la homosexualitate…
3:34, vineri, 26 aprilie, 2013 | Continuarea
Sfânta Taină a Spovedaniei pe înţelesul tuturor
Vă poftesc, vă rog şi vă implor, ca aici să plângem pentru păcatele noastre, aici să suferim pentru dânsele. (Sf. Ioan Gură de Aur) Un blog despre Sfânta Taină a Spovedaniei (a mărturisirii). Ce este spovedania? De ce trebuie să ne spovedim? Cum trebuie să ne pregătim pentru o spovedanie calitativă? Ce se întâmplă cu oamenii care…
11:15, miercuri, 24 aprilie, 2013 | Continuarea
Vizita ÎPS Mitropolit Vladimir la Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova
Ziua de 24 aprilie 2013 a fost marcată de vizita ÎPS Mitropolit al Moldovei Vladimir la Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova. Înalt Prea Sfinţia Sa a oficiat slujba de sfinţire a blocului I de studii, a participat la inaugurarea bibliotecii de carte religioasă, la lansarea paginii electronice a facultăţii, a purtat…
10:50, miercuri, 24 aprilie, 2013 | Continuarea
Biserica şi mass-media rămân în topul celor mai de încredere instituţii
Biserica şi mass-media rămân în topul celor mai de încredere instituţii din Republica Moldova. Potrivit Barometrului de Opinie Publică, la polul opus se află partidele politice, Parlamentul, Guvernul, Preşedinţia şi Justiţia care dezamăgesc în continuare cetăţenii. Datele Barometrului de Opinie Publică arată că în biserică au încredere 77 la sută dintre respondenţi. Pe locul doi…
10:18, miercuri, 24 aprilie, 2013 | Continuarea
A fost semnat Acordul de colaborare între Mitropolia Moldovei şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei din Republica Moldova
Miercuri, 24 aprilie, în cadrul unei întrevederi oficiale, Înalt prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir şi Doamna Ministru Valentina Buliga, au semnat un acord de colaborare între Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei din Republica Moldova. Semnarea acestui acord, vine să încununeze o colaborare îndelungată în domeniul social dintre cele…
6:53, miercuri, 24 aprilie, 2013 | Continuarea
Pomenirea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie, 1787 în Bucureşti, aproape de biserica Sfîntul Visarion. Din sfîntul botez a primit numele de Constantin. Părinţii săi se numeau Antonie şi Floarea şi erau foarte evlavioşi. Cel mai mare dintre copiii lor a fost în tinereţe preot de mir; apoi, intrînd în viaţa…
9:02, miercuri, 24 aprilie, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfântului Calinic de la Cernica
Acatistul Sfantului Calinic de la Cernica (11/24 aprilie) Condacul 1 Pomenirea ta cea purtatoare de lumina, Ierarhe Calinic, veseleste sufletele celor credinciosi si atingerea de racla sfintelor tale moaste sfinteste siturile si daruieste tamaduiri; pentru aceasta, dupa datorie, te cinstim pe tine si cu bucurie iti cantam: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite! Icosul 1…
9:00, miercuri, 24 aprilie, 2013 | Continuarea
Paraclisul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica
Rugăciunile începătoare În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Sfinte…
8:47, miercuri, 24 aprilie, 2013 | Continuarea


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc