Header image

Articole din rubrica poezie

Un gând de duminică pentru o zi de luni

Versuri creștine semnate de Georgeta Voinovan: Un gând de duminică pentru o zi de luni Sunt, Doamne, binecuvântata, Căci eu, in locul celui orb, Cu ochii mei, pot ziua toata Lumina soarelui s-o sorb… Sunt, Doamne, multpreafericita, Căci eu, in locul celui surd, Ascult cum pasarile canta Si vocea mamei o aud… Simt, Doamne,-o strangere in…

9:34, luni, 18 august, 2014 | Continuarea

Mama

A venit aseară mama, din sătucu-i de departe, Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi “domn cu mulă carte”! A bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag; Ni s-a umezit privirea de iubire şi de drag. Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept, duioasă, Şi-ntrebând-o câte toate, am intrat apoi în casă. Înăuntrul…

5:10, duminică, 17 august, 2014 | Continuarea

Singur în pangar

Poezie extrasă din volumul de poezie religioasă „Te rog, nu intra în biserică la fel ca în muzeu”. Editura Cu drag, Chișinău 2013, pag. 157. Singur în pangar Stau singur între lumânări și apă sfântă. Aștept să vină unul,  să întrebe: „Dar unde-i Dumnezeu” Dar chiar și pentru asta nu știu cine simt că vrea să-mi…

6:55, sâmbătă, 16 august, 2014 | Continuarea

Crucea vieții omenești

Un creștin odinioară Tot se căina mereu: Grea mai este Crucea asta Ce mi-a dat-o Dumnezeu.   Cum o dau nu-mi iese bine De necazuri nu mai scap Și muncesc din greu ca boul Până cad lângă proțap!   Iaca alții sunt mai leneși Și trăiesc mai în belșug Numai mie (vorba ceea) „boii nu-mi…

12:58, luni, 28 iulie, 2014 | Continuarea

Cezar Stratan – Plecăciune

Plecăciune Treaca primaveri si toamne Eu ma-nchin la Tine Doamne Nu sa-ti cer ceva anume Lumea-i plina de-asa lume. Nici sa fac din timp risipa Daca-ar fi sa-mi dai o clipa, Doar sa-ti multumesc, vroiam Pentru ceia ce eu am. Lumea spune-n mii de feluri Ca la tine-acolo-n ceruri De-as trimite-un gand sa vie, Ar…

7:41, vineri, 27 iunie, 2014 | Continuarea

Mănăstirea-i răsuflare

Versuri din volumul de poezie religioasă „Te rog,nu intra în biserică la fel ca în muzeu” semnate de Schimonahul Irineu (Pânzaru), apărute la Editura „Cu drag”, Chișinău 2013. Mănăstirea-i răsuflare Am visat ca niciodată, ca în lume viața-i moartă Am visat că mortul ieri deal ca-n Rai și plin cu meri – și pe el –…

1:21, joi, 19 iunie, 2014 | Continuarea

Veniți, fraților, la Curchi

„Te rog, nu intra în biserică la fel ca în muzeu” este o poezie trăită, înţeleaptă, despre dragoste, viaţă, părinţi, natură, casa părintească etc. Volumul de carte religioasă „Te rog, nu intra în biserică la fel ca în muzeu” cuprinde 475 pagini îmbrăcate într-o copertă groasă, ce apare cu sprijinul Editurii „Cu drag” la 30 mai,  2013….

11:48, luni, 19 mai, 2014 | Continuarea

Îndemn de Demostene Botez

Demostene Botez (n. 29 iulie, 1893, satul Hulub, comuna Dângeni, judeţul Botoşani – d. 17 martie 1973, Iaşi) a fost un scriitor şi publicist român, academician (membru corespondent din 1963) şi avocat (licenţiat în drept al Facultăţii din Iaşi). Este fiu de preot. Demostene Botez a urmat şcoala primară în satul natal, iar cele liceale…

7:30, miercuri, 30 aprilie, 2014 | Continuarea

Hristoase, Învierea-ți lăudăm!

„Luminatu-s-au toate cu Învierea Ta, Doamne, și raiul iarăși s-a deschis și toată zidirea lăudându-Te, cântare Ție aducem totdeauna”. E mare bucurie pe pământ, Iisus învie din mormânt! Făptura-ntreagă Îl slăvește Pe Domnul Sfânt ce strălucește. Lumina lui Hristos Ridică din gheenă pe cei păcătoși Hristos pre moarte a călcat Și viață nouă El ne-a…

1:24, duminică, 20 aprilie, 2014 | Continuarea

Hristos a înviat

Şi-au tremurat stăpânii lumii La glasul blândului profet Şi-un duşman au văzut în fiul Dulgherului din Nazaret! El n-a venit să răzvrătească Nu vrea pieirea nimănui. Desculţ, pe jos, colinda lumea Şi mulţi hulesc în urma lui. Şi mulţi cu pietre îl alungă Şi râd de el ca de-un smintit: Iisus zâmbeşte tuturora Atotputernic şi…

8:24, duminică, 20 aprilie, 2014 | Continuarea

Hristos a Înviat! La Paşti de George Coşbuc

George Coşbuc (n. 20 septembrie 1866, Hordou, comitatul Bistriţa-Năsăud, azi Coşbuc, judeţul Bistriţa-Năsăud — d. 9 mai 1918, Bucureşti) a fost un poet român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916. Supranumit şi „poet al ţărănimii”, „poetul satului” sau „poetul neamului” – „Coşbuc este nu numai un desăvârşit tehnician, dar nu rareori…

8:10, sâmbătă, 19 aprilie, 2014 | Continuarea

Alexei Mateevici – Hristos după cina cea de taină

Preotul şi proorocul limbii noastre Alexei Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari – d. 24 august 1917, Chişinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuţi în Basarabia. Este primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părţile Sorocii, căsătorit cu Nadejda (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căuşani.  A făcut clasele primare în…

8:25, joi, 17 aprilie, 2014 | Continuarea

Vasile Voiculescu – Iisus din copilărie

Vasile Voiculescu – (1884, Parscov judetul Buzau – 1963, Bucuresti), academician, dramaturg, medic, poet, prozator si scriitor roman. Inceputurile poetice ale lui Vasile Voiculescu au stat sub influenta benefica a lui Vasile Alecsandri, Alexandru Vlahuta, George Cosbuc. Lirica sa din perioada interbelica se distinge prin puternice accente religioase, generate de convingerea ca exista Dumnezeu. Inclinatia…

4:17, duminică, 13 aprilie, 2014 | Continuarea

“Graiuri profetice” de Sf. Ioan Iacob Hozevitul

(Culese din hrisoave greceşti) La anii veacului din urmă, Păstorii cei duhovniceşti Se vor abate de la turmă Urmînd curentele lumeşti. Păşi-vor ei pe calea strîmbă, Lăsîndu-şi drumul părintesc Şi vor cînta la oi din “drîmbă”, Iar nu din “fluier păstoresc”. Vor face focul cu “progresul” În “staulul duhovnicesc” Şi fumul va sîrni eresul Rătezului…

12:19, joi, 10 aprilie, 2014 | Continuarea

Alexei Mateevici – Roagă-te

Preotul şi proorocul limbii noastre Alexei Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari – d. 24 august 1917, Chişinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuţi în Basarabia. Este primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părţile Sorocii, căsătorit cu Nadejda (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căuşani.  A făcut clasele primare în…

4:51, miercuri, 9 aprilie, 2014 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com